sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Ilieș Cosmin Paul a câștigat ”Cupa de Iarnă” la tenis de masă. Orbán Zsolt și prof. Pandi Gavril pe podium

Prima competiție în cadrul asociației a fost ”Cupa de Iarnă” la tenis de masă, desfășurată vineri, 30 ianuarie 2015, între orele 17 și 19, la ”Beyond Sports”, în spatele Fabricii de Bere URSUS. Cele patru mese de tenis de masă de aici au fost solicitate aproape la maximum în cele două ore de joc. Participarea mai ridicată decât așteptările inițiale, respectiv 20 de persoane, a ridicat la un moment dat problema încadrării în timp, dar în cele din urmă totul s-a încheiat, cu bine, la ora 19! Se poate spune, pentru cine a urmărit competiția (și au fost chiar și câțiva spectatori, suporteri ai participanților), că în finală au ajuns cu adevărat cei mai valoroși jucători, Ilieș Cosmin Paul și Orbán Zsolt, care au impresionat asistența pe parcursul turneului. Victoria i-a revenit lui Ilieș Cosmin Paul, care și-a adjudecat astfel ”Cupa de Iarnă”.
 
 
 
Deosebit de meritorie a fost și prestația domnului profesor universitar dr. Pandi Gavril, tânăr pensionar, care, în ciuda vârstei probabil triple comparativ cu majoritatea competitorilor, a încheiat pe locul 3, câștigând finala mică, după ce a pierdut dramatic, în semifinale, în fața lui Ilieș Cosmin Paul.
Datorită unor probleme de ultim moment, Man Titus și Cîra Andreea nu au mai putut să ajungă, în locul lor evoluând Buftea Samuel, respectiv Țintea Roxana.
 
 
 
Meciurile au fost deosebit de spectaculoase, atmosfera a fost una plăcută. Întrucât organizatorii (Mircea Alexe și Raularian Rusu) au și participat la competiție, majoritatea sarcinilor au revenit domnișoarelor studente Strinu Oana, Colcer Alexandra și (la început) Țintea Roxana, cărora le mulțumim mult și pe această cale.
 
 
 
Se poate spune că, în ciuda unor stângăcii organizatorice inerente unei competiții în premieră, ”Cupa de Iarnă” a fost un succes.
Îi mulțumim pentru poze lui Butta Beniamin, care a avut inspirația să-și aducă aparatul foto!
 
Rezultate complete:
 
Grupa 1
 
Pandi Gavril - Buftea Samuel 2-0 (11-7, 11-7)
Palfi Barna - Pinte Marilena 2-1 (6-11, 11-5, 11-4)
Pinte Marilena - Buftea Samuel 2-0 (11-6, 11-7)
Pandi Gavril - Palfi Barna 2-0 (11-5, 11-3)
Pandi Gavril - Pinte Marilena 2-0 (11-5, 11-7)
Palfi Barna - Buftea Samuel 2-0 (11-5, 11-3)
 
Clasament
 
1. Pandi Gavril 3
2. Palfi Barna 2 (4-3, 58-52)
3. Pinte Marilena 1
4. Buftea Samuel 0
 
Grupa 2
 
Iancu Ecaterina - Butta Beniamin 2-0 (11-3, 11-4)
Rusu Raularian - Szabo Adrian 2-0 (11-6, 12-10)
Szabo Adrian - Butta Beniamin 2-0 (11-1, 11-2)
Rusu Raularian - Iancu Ecaterina 2-0 (11-6, 11-7)
Szabo Adrian - Iancu Ecaterina 2-0 (11-6, 11-6)
Rusu Raularian - Butta Beniamin 2-0 (11-2, 11-4)
 
Clasament
 
1. Rusu Raularian 3
2. Szabo Adrian 2 (4-2)
3. Iancu Ecaterina 1
4. Butta Beniamin 0
 
Grupa 3
 
Roatiș Emanuel - Deac George 2-1 (8-11, 11-7, 11-8)
Ilieș Cosmin Paul - Țintea Roxana 2-0 (11-1, 11-3)
Ilieș Cosmin Paul - Roatiș Emanuel 2-1 (11-4, 8-11, 11-8)
Deac George - Țintea Roxana 2-0 (11-2, 11-3)
Ilieș Cosmin Paul - Deac George 2-0 (11-9, 11-4)
Roatiș Emanuel - Țintea Roxana 2-0 (11-3, 11-9)
 
Clasament
 
1. Ilieș Cosmin Paul 3
2. Roatiș Emanuel 2 (5-3)
3. Deac George 1
4. Țintea Roxana 0
 
Grupa 4
 
Kökeinyesdi Andrei - Vasian Mircea Bogdan 2-1 (9-11, 11-7, 11-7)
Orbán Zsolt - Alexe Mircea 2-0 (11-7, 11-7)
Alexe Mircea - Vasian Mircea Bogdan 2-0 (11-4, 12-10)
Orbán Zsolt - Kökeinyesdi Andrei 2-1 (10-12, 11-5, 11-9)
Alexe Mircea - Kökeinyesdi Andrei 2-1 (11-6, 6-11, 11-9)
Orbán Zsolt - Vasian Mircea Bogdan 2-0 (11-8, 11-5)
 
Clasament
 
1. Orbán Zsolt 3
2. Alexe Mircea 2 (4-3, 65-62)
3. Kökeinyesdi Andrei 1
4. Vasian Mircea Bogdan 0
 
Grupa 5
 
Șerban Alex - Szabo Zsolt 2-0 (11-9, 11-8)
Bendel Szabolcs - Lăcătuș Paul 2-0 (11-6, 11-5)
Șerban Alex - Bendel Szabolcs 2-1 (11-8, 8-11, 12-10)
Lăcătuș Paul - Szabo Zsolt 2-1 (9-11, 11-8, 11-7)
Szabo Zsolt - Bendel Szabolcs 2-1 (8-11, 11-9, 11-5)
Șerban Alex - Lăcătuș Paul 2-0 (11-9, 11-3)
 
Clasament
 
1. Șerban Alex 3
2. Bendel Szabolcs 1 (4-4)
3. Szabo Zsolt 1 (3-5)
4. Lăcătuș Paul 1 (2-5)
 
Primii clasați din fiecare grupă și trei din cei cinci clasați pe locul 2 s-au calificat în sferturi.
 
Clasamentul locurilor 2 în funcție de victorii, setaveraj, punctaveraj (aici s-a pierdut ceva timp...)
 
1. Roatiș Emanuel 2 (5-3)
2. Szabo Adrian 2 (4-2)
3. Palfi Barna 2 (4-3, 58-52)
4. Alexe Mircea 2 (4-3, 65-62)
5. Bendel Szabolcs 1
 
Primii trei din aceștia cinci au avansat așadar la rândul lor în sferturi de finală.
 
Sferturi de finală
 
Rusu Raularian - Roatiș Emanuel 2-1 (11-4, 8-11, 11-4)
Orbán Zsolt - Palfi Barna 2-0 (11-6, 11-5)
Pandi Gavril - Szabo Adrian 2-0 (11-4, 11-6)
Ilieș Cosmin Paul - Șerban Alex 2-1 (11-6, 9-11, 11-7)
 
Semifinale
 
Orbán Zsolt - Rusu Raularian 2-0 (11-7, 11-6)
Ilieș Cosmin Paul - Pandi Gavril 2-1 (11-6, 10-12, 11-5)
 
Finala mare
 
Ilieș Cosmin Paul - Orbán Zsolt 2-0 (11-4, 11-5)
 
Finala mică
 
Pandi Gavril - Rusu Raularian 2-1 (8-11, 11-9, 11-6)
 
În paralel, s-au desfășurat și meciuri de clasament.
 
Locurile 9-20
 
Alexe Mircea - Lăcătuș Paul 2-0 (11-9, 11-2)
Szabo Zsolt - Buftea Samuel 2-0 (11-5, 11-6)
Pinte Marilena - Butta Beniamin 2-0 (11-5, 11-6)
Iancu Ecaterina - Țintea Roxana 2-0 (11-4, 11-2)
Vasian Mircea Bogdan - Deac George 2-1 (11-9, 8-11, 11-7)
Kökeinyesdi Andrei - Bendel Szabolcs 2-0 (11-8, 11-7)
 
Locurile 5-8
 
Palfi Barna - Roatiș Emanuel 2-0 (11-7, 11-6)
Szabo Adrian - Șerban Alex 2-1 (11-6, 8-11, 11-6)
 
Locurile 9-14
 
Alexe Mircea - Szabo Zsolt 2-0 (11-7, 11-3)
Iancu Ecaterina - Pinte Marilena 2-1 (6-11, 11-6, 12-10)
Kökeinyesdi Andrei - Vasian Mircea Bogdan 2-0 (11-5, 12-10)
 
În total s-au disputat 49 de partide, în condițiile în care au fost și unele momente de pauză, mai ales după terminarea grupelor.
 
Clasament final
 
1. Ilieș Cosmin Paul
2. Orbán Zsolt
3. Pandi Gavril
4. Rusu Raularian
5-6. Palfi Barna
       Szabo Adrian
7-8. Șerban Alex
       Roatiș Emanuel
9-11. Alexe Mircea
         Iancu Ecaterina
         Kökeinyesdi Andrei
12-14. Szabo Zsolt
           Pinte Marilena
           Vasian Mircea Bogdan
15-20. Bendel Szabolcs
           Deac George
           Lăcătuș Paul
           Buftea Samuel
           Butta Beniamin
           Țintea Roxana
 
Sperăm ca această competiție să fie doar prima dintr-o serie pe care o dorim cât mai lungă!

miercuri, 28 ianuarie 2015

Și activitatea voleibalistică a debutat

Sâmbătă, 24 ianuarie 2015, a fost și prima întâlnire la volei în cadrul asociației. Voleiul are o tradiție mai îndelungată, de fapt, în rândul membrilor, partide de volei jucându-se, cu unele întreruperi, în ultimii 3 ani, între studenți și masteranzi ai Facultății de Geografie, uneori și cu participarea unor cadre didactice.
De data aceasta, la inițiativa domnului masterand Samuel Buftea, 17 persoane au participat la volei sâmbătă, în sala ”Vasile Geleriu” din Parcul Universitar ”Iuliu Hațieganu”, între orele 18 și 20. S-au format trei echipe, destul de echilibrate valoric, care au jucat pe rând una cu cealaltă. Cei prezenți s-au simțit foarte bine și spiritul de fair-play a fost prezent pe toată durata jocurilor.

marți, 27 ianuarie 2015

Handbalul, în creștere de potențial...

Sâmbătă, 24 ianuarie 2015, de la ora 17 și până la ora 18.30, a avut loc cea de-a doua întâlnire handbalistică în cadrul asociației, organizată de Manuela Bîrsănuc. Evenimentul s-a desfășurat tot la sala ”Gheorghe Roman” din complexul sportiv și universitar al Parcului ”Iuliu Hațieganu”. Spre deosebire de săptămâna trecută, de data aceasta numărul de participanți s-a triplat. Astfel, au fost 24 de persoane, împărțite în 3 echipe de câte șapte și o rezervă, care au jucat fiecare cu fiecare, un meci având durata de 15 minute. Interesul mai ridicat a determinat și un nivel mai ridicat al jocului de data aceasta, mulți jucători și jucătoare având, vizibil, ani buni de experiență handbalistică. Lumea s-a simțit foarte bine, premisă favorabilă pentru o continuare a acestei activități în același trend, ascendent.

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Încă să iubim... șahul! Prezentare făcută de drd. Alexandru-Sabin Nicula

Vineri, 23 ianuarie 2015, de la ora 18, Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a fost gazda unei prezentări deosebite despre șah, ”sportul minții”, intitulată ”Încă să iubim... șahul!”. Domnul doctorand Alexandru-Sabin Nicula a făcut o trecere în revistă a istoriei acestui sport, cu accent pe perioada modernă și contemporană, în alb și negru, la fel ca și tabla de șah.
După prezentare, au avut loc discuții cu privire la competiția de șah. Părerile celor prezenți au fost în majoritate în favoarea unui format competițional de tip campionat, ”fiecare cu fiecare”, desfășurat pe o perioadă mai lungă de timp. Tragerea la sorți s-a amânat pentru săptămâna viitoare, până când se speră că se va ști cu certitudine câte persoane doresc să participe.

vineri, 23 ianuarie 2015

Întâlnire organizatorică schi și snowboard

Marți, 20 ianuarie, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie, a avut loc o întâlnire a celor interesați de schi și alte sporturi de iarnă (în particular snowboard). Întâlnirea a fost moderată de domnul șef lucrări dr. Ciprian Corpade și de masterand Andreea Cîra. În ciuda numărului redus de participanți, domnul Ciprian Corpade a prezentat un powerpoint cu numeroase informații privind eventualele locații a unei viitoare excursii la schi, propusă a se desfășura în perioada 12-13 februarie 2015, în perioada de vacanță a studenților. Locațiile propuse sunt: Straja, Păltiniș, Cavnic și Șuior. Domnul Ciprian Corpade a prezentat in extenso avantajele și dezavantajele fiecărei locații, pârtiile, prețurile, oportunitățile de cazare și de transport.
Pentru cei care doresc să se înscrie, s-a deschis un tabel care poate fi accesat și completat până vineri, 23 ianuarie, ora 20, la următoarea adresă:

miercuri, 21 ianuarie 2015

Primul joc de handbal în cadrul asociației

Sâmbătă, 17 ianuarie, de la ora 18.30, ne-am întrunit pentru prima dată la handbal în cadrul Asociației Culturale, Ecologice și Sportive AMEFA. Evenimentul a avut loc în sala ”Gheorghe Roman” din Parcul Universitar ”Iuliu Hațieganu”. În ciuda numărului redus de participanți - așa este la început - ne-am organizat în două echipe de câte patru persoane și ne-am simțit foarte bine. S-a jucat fără portar stabil și cu goluri validate exclusiv din aruncări dintre linia de șase metri și cea de nouă metri.
Echipele au avut următoarea componență: Manuela Bîrsănuc, Diana Pătroescu, Tudor Tincu și Iuliu Vescan, respectiv Ioana Lupou, Iulia Hărănguș, Horea Ionuț Meleg și Raularian Rusu. Am încercat să ținem scorul dar de la un moment dat nimeni n-a mai știut precis rezultatul și nici n-a mai contat. Cert este că partida a fost foarte echilibrată și au fost multe momente frumoase. Nici măcar nu ne-am dat seama când s-a făcut ora 20 și a trebuit să lăsăm pe alții în sală.
Sperăm ca această primă întâlnire să nu fie și ultima... și ca data viitoare numărul de participanți să crească.

marți, 20 ianuarie 2015

Cui îi este frică de muzica clasică? Prezentare făcută de conf. univ. dr. Wilfried Schreiber

Marți, 13 ianuarie 2015, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” al Facultății de Geografie de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a avut loc prima prezentare în cadrul Asociației Culturale, Ecologice și Sportive AMEFA. Aceasta s-a intitulat ”Cui îi este frică de muzica clasică?” și face parte dintr-un ciclu de conferințe pe care domnul conferențiar dr. Wilfried Schreiber intenționează să-l susțină, având ca temă muzica clasică. În sală au fost prezente 40 de persoane - studenți, masteranzi, doctoranzi, cadre didactice și alți invitați, majoritatea de la Facultatea de Geografie.
 
(Foto: Manuela Gavriș) 
 
Programul a inclus audierea și explicarea următoarelor piese:
Ludwig van Beethoven - ”Für Elise” - în interpretarea la pian a lui Daniel Blumenthal;
Joseph Haydn - Menuet din Simfonia nr. 104 ”Londoneza” - în interpretarea Royal Philharmonic Orchestra, dirijor: Jane Glover;
Frederic Chopin - valsurile în do diez minor și în sol bemol major - în interpretarea la pian a lui Dinu Lipatti;
Ludwig van Beethoven - părțile 4, 5 și 6 din Simfonia nr. 6 ”Pastorala” - în interpretarea Filarmonicii din Berlin (Berliner Philharmonie) - dirijor: Herbert von Karajan.
După prezentare a avut loc o mică ședință organizatorică, în care s-a propus și s-a discutat programul și calendarul pe următoarele săptămâni.