Vineri, 19 iunie, în cursul dimineții, s-a organizat o excursie pe valea Gârbăului, în pădurea Făget. Scopul principal al ieșirii pe teren a fost identificarea unui număr cât mai mare de specii de plante, dintr-o arie cât mai largă și biotopuri diferite (pășune, luncă, pădure). De asemenea, s-a dorit și găsirea unor exemplare mai rare, precum papucul doamnei (Cypripedium calceolus) dar, din nefericire, nu a fost cazul, deși au fost identificate unele plante din familia orhideelor.
Vremea a fost deosebit de favorabilă, cu soare și temperatură moderată. Deplasarea s-a efectuat cu două mașini. Au participat: domnișoara Lăcrămioara Maghiar, masterand la Facultatea de Biologie, domnul conf. dr. Wilfried Schreiber, Manuela Gavriș (care a făcut niște fotografii deosebite), Răzvan Bătinaș și Raularian Rusu.
Am mers cu mașinile până unde ne-a permis drumul forestier de pe valea Gârbăului, deci practic am ajuns pe cursul superior al acestei văi.
Am fost cu toții impresionați de varietatea floristică din apropierea locului de parcare și ne-a luat destul de mult timp să identificăm numeroasele specii aflate în plină floare de pe versantul drept al văii (cu expoziție vestică).
Apoi am traversat valea și am urcat pe versantul stâng, cu expoziție preponderent sudică și sud-estică, și am intrat puțin și în pădure, pe Dealul Gârbăului.
Ranunculus sp. Foto: Manuela Gavriș
Rhinanthus minor. Foto: Manuela Gavriș
Trifolium pratense. Foto: Manuela Gavriș
Cichorium intybus. Foto: Manuela Gavriș
Symphytum officinale. Foto: Manuela Gavriș
Stachys germanica. Foto: Manuela Gavriș
Veronica chamaedrys. Foto: Manuela Gavriș
Acer campestre. Foto: Manuela Gavriș
Salvia sp. Foto: Manuela Gavriș
Salvia pratensis. Foto: Manuela Gavriș
Plantago sp. Foto: Manuela Gavriș
Lamium sp. Foto: Manuela Gavriș
Coronilla varia. Foto: Manuela Gavriș
Melampyrum bihariense. Foto: Manuela Gavriș
Dianthus carthusianorum. Foto: Manuela Gavriș
Hepatica nobilis. Foto: Manuela Gavriș
Orchis ustulata. Foto: Manuela Gavriș
S-au identificat, printre altele, următoarele specii (Lăcrămioara Maghiar a avut rolul principal în această operațiune):
Fam. Aristolochiaceae
v
Piperul
lupului (Asaum europaeum L.)
Fam.Ranunculaceae
v
Trei râi (Hepatica
nobilis)
Fam. Urticaceae
v
Urzică mare (Urtica
dioica L.)
Fam. Fagaceae
v
Stejar pedunculat
(Quercus robur L.)
v
Fag (Fagus
sylvatica L.)
Fam. Corylaceae
v
Alun (Corylus
avellana L.)
v
Carpen (Carpinus
betulus L.)
Fam. Caryophyllaceae
v
Garoafă (Dianthus
carthusianorum)
Fam. Fabaceae
v
Coroniște (Coronilla
varia L.)
Fam. Euphorbiaceae
v
Euphorbia
cyparissias L.
v
Jugastru (Acer
campestre L.)
Fam. Boraginaceae
v
Tătănească (Symphytum
officinale L.)
Fam. Lamiaceae
v
Salvie de câmp
(Salvia pratensis L.)
v
Jaleș (Stachys
germanica L.)
Fam. Scrophulariaceae
v Melampyrum bihariense A.Kerner
v Clocotici (Rhinanthus minor L.)
v Stejărel (Veronica chamaedrys L.)
v
Clopoței (Campanula
patula L.)
Fam. Caprifoliaceae
v
Soc (Sambucus
nigra L.)
Fam. Asteraceae
v
Cicoare (Cichorium
intybus L)
v
Păpădie (Taraxacum
sp.)
v
Bănuți (Bellis
perennis L.)
Fam. Liliaceae
v
Lăcrimioară (Convallaria
majalis L.)
v
Ceapa ciorii (Muscari
comosum)
Fam. Orchidaceae
v
Orchis
ustulata L.
v Trânji (Neottia nidus-avis Richard)
Ar mai trebui menționate și unele specii faunistice pe care le-am întâlnit, și care pot fi identificate în fotografiile de mai jos.
Foto: Manuela Gavriș
Foto: Manuela Gavriș
Foto: Manuela Gavriș
Foto: Manuela Gavriș
Foto: Manuela Gavriș