Drumul romantic al Bavariei: Würzburg - Füssen

Luni, 10 decembrie 2018, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” al Facultății de Geografie de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, domnul profesor Wilfried Schreiber a susținut o conferință deosebit de interesantă cu tema ”Drumul romantic al Bavariei: Würzburg - Füssen”. Este un traseu turistic foarte cunoscut, pe care domnul profesor l-a parcurs parțial în diverse ocazii, dar în vara anului 2017 a reușit să-l parcurgă în întregime, chiar dacă nu a oprit în fiecare din multitudinea de puncte de interes de pe itinerariu.

Prezentarea a început de la Würzburg, punctul cel mai nordic al traseului, un oraș foarte pitoresc, situat în Franconia Inferioară (parte a landului german Bavaria, ca de altfel toate orașele și locurile prezentate). Geografii clujeni au o lungă colaborare cu geografii din Würzburg, fiind de notorietate colaborările cu domnii profesori Ulrich Glaser și Erhard Schulz, buni prieteni ai geografilor români, în general, care de multe ori au și cazat la ei acasă pe geografii români aflați în vizită. Dintre clădirile și monumentele reprezentative ale acestui oraș se numără palatul baroc Residenz (sau Rezidența, înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO), fortăreața Marienberg, podul vechi peste râul Main, centrul vechi cu catedrala (Dom) și numeroase biserici și muzee.

Foto: Wilfried Schreiber

Următorul popas a fost la Rothenburg ob der Tauber, un încântător orășel care și-a conservat foarte bine clădirile medievale și zidul de incintă care înconjoară orașul. Comparativ cu alte orașe germane, a fost doar într-o mică măsură distrus de bombardamente la finalul celui de-al doilea război mondial. Astăzi, este un important oraș turistic, atrăgând sute de mii de vizitatori anual, de pe toate continentele. La restaurantele din orășel poți găsi meniuri în mai multe limbi, inclusiv în... chineză. Zidul de incintă poate fi parcurs dintr-un capăt în celălalt, înconjurând astfel orașul de-a lungul fortificației sale principale. În interiorul orașului nu există semne ale tehnologiei moderne (cabluri sau stâlpi de electricitate, de exemplu), senzația este de întoarcere în timp, într-o lume medievală.

Foto: Wilfried Schreiber

Puțin mai la sud de Rothenburg, tot în Franconia Mijlocie, se află un alt orășel medieval la fel de interesant, Dinkelsbühl. Orașul are aceeași atmosferă medievală, același iz istoric inconfundabil. Este foarte vestit atât pentru turiști, cât și pentru sașii care provin din România, și care organizează în acest oraș, în fiecare an, de obicei de Rusalii, o mare întâlnire a sașilor de pretutindeni. Cu această ocazie, numită Heimattag (Ziua Patriei), sașii se îmbracă în costume populare, se organizează diverse concerte, festivități cultural-artistice, dansuri populare.

Drumul romantic traversează Dunărea pe la Donauwörth și, tot spre sud, ajunge la Augsburg, unul dintre cele mai importante orașe ale Bavariei. Cunoscut încă din antichitate, când avea numele de Augusta Vindelicorum și era capitala provinciei romane Rhaetia, Augsburg are o istorie bogată, excepțional concretizată într-un număr uriaș de clădiri de patrimoniu, localizate în cea mai mare parte în partea sa centrală. A fost și casă pentru două dintre cele mai mari familii de bancheri din lume, Fugger și Welser, care împrumutau inclusiv regi și împărați. De un interes deosebit pentru geografi este și cartierul Fuggerei, construit de bancherul Jacob Fugger între 1513 și 1523, conform unui plan, pentru a oferi locuințe celor mai săraci și năpăstuiți de soartă: este practic primul cartier de locuințe sociale din lume, care încă există și funcționează după aceleași reguli ca și cele din secolul al 16-lea.

De la Augsburg se poate face o mică deviație de la Drumul romantic spre est, pentru a vizita München sau unele dintre lacurile din Podișul Bavariei, precum Ammersee sau Starnbergersee.

Foto: Wilfried Schreiber

Pentru mulți turiști, partea cea mai atractivă a Drumului Romantic este cea din sud, din apropierea Alpilor Bavariei, la granița cu Austria (Tirol). Un alt orășel demn de a fi vizitat este Schongau, care, la rândul său, deține numeroase clădiri istorice și un zid de incintă în mare măsură intact.

Capătul sudic al Drumului Romantic este la Füssen, localitate în apropierea căreia se află câteva obiective foarte cunsocute și apreciate, respectiv castelele Hohenschwangau și Neuschwanstein, supranumite și castelele lui Ludovic al II-lea (regele Bavariei). Pitorescul zonei este completat de prezența munților, a pădurilor și a două lacuri, Alpsee și Schwansee. Castelul lui Hohenschwangau a fost construit de fapt de regele Maximilian al II-lea, tatăl lui Ludovic al II-lea, în anii 1832-1855, pe locul unei foste cetăți, aflate atunci în ruină. Ludovic al II-lea a copilărit la acest castel, la fel ca și alți membri ai familiei regale, acesta devenind reședința de vară a regilor Bavariei. Celălalt castel, Neuschwanstein, a fost un proiect și mai ambițios și extrem de costisitor al lui Ludovic al II-lea, care de fapt nici nu l-a putut termina. Castelul, așa cum este el astăzi, nu corespunde în întregime cu planurile inițiale, anumite părți au fost abandonate și nu s-au mai realizat după moartea suveranului, în 1886. Deși considerat un kitsch de unii critici, castelul este un simbol al epocii romantismului și are numeroși vizitatori, peste un milion anual. Este renumit și pentru faptul că ar fi inspirat unul dintre logo-urile Disney, acel castel strălucitor înconjurat de artificii.

La sfârșitul prezentării, audiența a adresat numeroase întrebări domnului profesor Schreiber, care, ca de obicei, a reușit să răspundă tuturor, să creeze o atmosferă vibrantă și totodată relaxată, să ne uimească cu cunoștințele sale enciclopedice și să ne facă tuturor mai cunoscută această parte a Germaniei.

Muntenegru și litoralul Mării Adriatice

Miercuri, 29 martie 2017, de la ora 18, Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a fost gazda unei noi prezentări, de data asta realizată în tandem de domnii conferențiari Wilfried Schreiber și Raularian Rusu.

Prima parte s-a axat pe experiența avută în Muntenegru de domnul conf. univ. dr. Wilfried Schreiber și a fost prezentată de acesta.

Călătoria s-a realizat în anul 2016 cu corul „Viva la Musica” spre a participa la Festivalul folcloric de la Bar (Muntenegru). S-a plecat cu un autocar prin Serbia.

Muntenegru este ultimul stat din Federația Iugoslavă, care s-a separat de Serbia (dacă facem abstracție de Kosovo, care încă nu este recunoscut de toate statele), devenind un stat independent în 2006. Suprafața este de aproximativ 13800 kmp, populația de aproximativ 600.000 de locuitori, capitala fiind Podgorica (140.000 loc.). Populația vorbește limba muntenegreană, dar și limbile sârbă, albaneză și maghiară. Confesiunea predominantă este cea ortodoxă, alți credincioși sunt romano-catolici și islamici.

La festivalul din Bar au participat formații din Polonia și Bulgaria și câte una din România și Grecia. Spre surprinderea noastră: niciuna din Muntenegru, Serbia, Croația sau Albania, adică din țara organizatoare și statele vecine.

Am fost cazați în stațiunea Canj, pe litoralul Mării Adriatice. Partea sudică a acestei mări nu se mai caracterizează printr-un țărm cu canaluri, ci cu mici golfuri și capuri și doar puține insule. Țărmul este abrupt, dar bine acoperit cu vegetație de tip mediteranean, în stațiune crescând și specii de palmieri. Stațiunea a fost destinată sindicatelor. Plaja a fost în parte nisipoasă, în parte pietroasă sau chiar stâncoasă, fără salvamar, dar cu posibilitatea de a achiziționa șezlonguri și umbrele. În stațiune există spații comerciale, mai ales cu articole pentru plajă, cofetării, restaurante etc. Se pot efectua croaziere de-a lungul țărmului sau excursii în Croația, Albania sau spre capitală.

Am efectuat o vizită în orașul Dubrovnik din Croația, care, din 1979, este și pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural al Umanității. Fiind o creație a grecilor, s-a dezvoltat ulterior ca o localitate romană, apoi, sub numele de Ragusa, ca o republică autonomă. După colonizarea slavilor va fi controlată, temporar de republica Veneția, apoi și de francezi și de Austro-Ungaria. Înflorirea orașului s-a datorat comerțului cu țările mediteraneene. Declinul a fost provocat de un cutremur și de criza comerțului maritim.

Orașul vechi este fortificat, aici găsindu-se biserici, mănăstiri, palate, dar și străzi înguste, statui, porturi etc.

Croaziera arată, dinspre mare, un țărm abrupt, cu roci vechi, interesant colorate, cu faleze în plină evoluție. Durata: 1 oră, costul: 3 euro.

În drumul spre casă am trecut lângă lacul Skodra (Scutari), un lac tectonic, dar puțin adânc (adâncime maximă 44 m). Țărmul muntenegrean este înglobat într-un parc național. Apoi am trecut – de această dată ziua – prin canionul Tara, considerat a fi cel mai mare din Europa (80 km lungime, până la 1300 m adâncime), cu peisaje spectaculoase, cele antropogene datând din perioada de rezistență a partizanilor contra ocupanților germani în timpul celui de al Doilea Război Mondial.

Partea a doua a fost prezentată de domnul conf. univ. dr. Raularian Rusu și s-a axat pe orașul croat Dubrovnik și împrejurimile acestuia,  unde s-a participat la o conferință a comisiei Uniunii Internaționale de Geografie privind problemele de marginalitate și globalizare, în august 2012.

La Dubrovnik, principalul obiectiv turistic este orașul vechi, fortificat, care, așa cum s-a menționat și anterior, este sit UNESCO. Plajele sunt puține și pietroase. Deși perioada de vară se caracterizează și printr-un turism estival de amploare, practic turiștii care vin pentru cure ”de apă și soare” nu prea au unde să meargă pe plajă. Acestea sunt pietroase, cu nisip puțin (spre deloc), iar pe plajă și mai ales la intrarea în apă este nevoie de papuci speciali pentru a nu te tăia pe tălpi din cauza pietrișului destul de colțuros. Singura variantă de a ajunge pe o plajă cu nisip fin este de a merge într-o călătorie cu vaporașul pe o insulă din apropiere - Sunj, care beneficiază de o astfel de plajă, destul de retrasă și relativ greu accesibilă. Pentru cei care, ajunși pe insulă, nu se încumetă să meargă pe jos câțiva kilometri, din micul port sunt autovehicule acționate electric care transportă turiștii pe plajă în regim de taxi. Pe insulă nu există alte autovehicule sau alte mijloace de transport motorizate (doar biciclete).

În Dubrovnik, turismul cultural este predominant. Obiectivele din centrul vechi sunt destul de numeroase. Ele pot fi admirate în mai multe feluri. Dintre ideile care se pot pune în practică ar fi aceea de a face o mică croazieră pe mare, care să facă turul zidurilor dinspre mare; un tur al zidurilor din interior, care este recomandat deoarece zidurile dinspre munte sunt înalte și oferă perspective și panorame remarcabile asupra orașului; o călătorie cu telecabina (sau cu mașina, sau, pentru cine are timp și energie, pe jos) pe dealul care străjuiește orașul și care oferă o panoramă completă asupra orașului, asupra litoralului până spre granița cu Muntenegru (în sud), peninsula Lapad (spre nord) și asupra numeroaselor insule localizate în jurul orașului Dubrovnik.

O plimbare prin oraș este recomandată la orice oră; vara, din cauza temperaturilor ridicate, este indicată fie dimineața cât mai devreme, fie seara. Principala stradă este Stradon; ea pornește de la fântâna lui Onofrio, lângă una din porțile de intrare în oraș, până la piața centrală în jurul căreia sunt grupate principalele clădiri ale orașului: catedrala catolică, Palatul Sponza, Palatul Rectorului (azi muzeu).

Farmecul orașului poate fi însă descoperit mai degrabă hoinărind pe numeroasele străduțe înguste din centrul vechi, mărginite de numeroase locuri de popas (cafenele, restaurante, cofetării, patiserii, gelaterii, magazine de suveniruri).

Peste Asia de Sud, în Thailanda

Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” din Facultatea de Geografie a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a găzduit miercuri, 22 martie 2017, de la ora 18, conferința domnului lector univ. dr. Sabin Bădărău, reputat geograf, biogeograf și environmentalist, de la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, intitulată ”Peste Asia de Sud, în Thailanda”.

Titlul nu a fost ales întâmplător, întrucât o mare parte din prezentare s-a axat pe zborul cu avionul făcut între Istanbul și Bangkok, prilej pentru domnul Sabin Bădărău de a prezenta numeroase aspecte privind relieful, clima, vegetația și populația regiunilor străbătute, atât la dus, cât și la întors, cu accent pe Muntele Ararat (inclusiv Araratul Mic), Iran, Afghanistan - cu zonele deșertice, și apoi trecerea în zona de climat musonic, în Pakistan și India, unde cerul a fost complet acoperit de nori. La întoarcere, traseul fiind mai la sud, accentul a fost pus și pe partea de centru și de est a Turciei, cu cunoscuta stepă anatoliană.

Muntele Ararat (în nori) și Araratul Mic, văzuți din avion. Foto: Sabin Bădărău.

În Thailanda, domnul Sabin Bădărău a avut șansa de a ajunge cu o bursă ERASMUS, și a fost primit cu multă amabilitate de cadre didactice și studenți de la o facultate de științe agricole, specializați pe piscicultură. Cu ajutorul studenților locali, el a reușit să călătorească destul de mult prin partea de nord a Thailandei, prezentată ca o țară foarte bine dezvoltată, în special comparativ cu vecinii mai săraci. Deosebit de atractivă a fost partea în care s-au menționat diferențele dintre pădurea tropicală, care domină peisajul până la o anumită altitudine, și cea pădurea ”temperată”, cu specii asemănătoare cu cele de la noi, și care apare ca un etaj superior, în ariile montane, pe care domnul Sabin Bădărău le-a vizitat cu multă asiduitate.

 Imagine dintr-un templu budist în Thailanda. Foto: Sabin Bădărău.

De asemenea, o parte din timp a fost alocată câtorva grădini botanice, criticate însă pentru lipsa de rigurozitate în organizare și pentru faptul că plantele tropicale erau păstrate în sere, deși grădina botanică se afla în plină zonă tropicală, și aceleași plante dominau peisajul exterior. Din punct de vedere faunistic, domnia sa nu a dorit să se filmeze/pozeze cu elefanți, cum fac majoritatea turiștilor care vizitează Thailanda, și nici nu s-a întâlnit cu ei în sălbăticie, ca de altfel nici cu tigri sau cu leoparzi, a căror existență este chiar pusă sub semnul întrebării. Cel mai des întâlnite specii au fost șerpii, reptilele, amfibienii și, bineînțeles, insectele, dintre care au fost fotografiate câteva specii de lepidoptere.

Munții Thanon Thong Chai, cei mai înalți din Thailanda. Foto: Sabin Bădărău.

Audiența a fost deosebit de încântată de prezentarea deosebit de densă, cu foarte multe informații oferite într-un interval relativ scurt de timp. Au fost și numeroase întrebări, la care domnul lector a răspuns cu multă amabilitate. Deși nu avea legătura cu tema propusă, fiind întrebat, domnia sa a precizat și cât de greu este să descoperi o specie nouă pentru știință în România, el fiind implicat într-o astfel de descoperire, făcută în Dobrogea de o echipă de specialiști de la Facultatea de Biologie. De asemenea, a explicat cât de mult durează până când se poate afirma cu certitudine că este vorba de o specie cu adevărat nouă, și rolul domniei sale în găsirea familiei din care aparține această plantă, din care există doar un număr redus de indivizi, într-o rezervație naturală din sudul Dobrogei (Pădurea Dumbrăveni), unde a scăpat ca prin minune de la dispariție, care s-ar fi putut datora pășunatului cu ovine, tradițional în această parte a țării (și nu numai).

Kyrgyzstan

Miercuri, 25 ianuarie 2017, de la ora 18, în sala ”Emmanuel de Martonne” a Facultății de Geografie de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a avut loc o prezentare foarte interesantă, în limba engleză, despre Kârgâzstan, susținută de domnișoara doctorandă Tatygul Urmambetova de la Facultatea de Geodezie și Geoinformatică din cadrul Universității de Stat de Construcții, Transporturi și Arhitectură din Kârgâzstan. Domnia sa se află într-un stagiu de cercetare și documentare la Facultatea de Geografie a Universității ”Babeș-Bolyai” și a dorit să facă cunoscute mai multe aspecte cu privire la țara sa natală în rândul colegilor doctoranzi, masteranzi și studenți clujeni.

Kârgâzstan este o țară central-asiatică cu un relief predominant montan, altitudinea medie a țării este foarte ridicată. În partea sudică se află Munții Tian-Shan cu numeroase forme de relief glaciar și peisaje spectaculoase. Lacul Issyk-Kul este cel mai mare din țară și al doilea lac montan din lume după Titicaca.

Populația este predominant rurală și este dominată de etnicii kirghizi, la care se adaugă, în ponderi reduse, ruși, uzbeci, ucraineni, tadjici, germani. Singurul oraș mai mare este capitala Bishkek (numele din perioada comunistă era Frunze), urmat de Osh. Celelalte orașe au mai puțin de 100000 de locuitori.

În mod tradițional, kirghizii erau (și unii mai sunt) nomazi. Domnișoara doctorand a prezentat în mod detaliat structura unei iurte, locuința obișnuită a nomazilor kirghizi, azi mult modificată, modernizată. De asemenea, un accent deosebit s-a pus pe anumite activități tradiționale, precum creșterea animalelor, sau anumite trăsături folclorice sau culturale. S-a prezentat și legenda lui Manas, importantă pentru istoria și mitologia poporului kirghiz.

Audiența a fost una numeroasă și s-a dovedit foarte interesată de anumite aspecte ale vieții moderne, cotidiene, din Kârgâzstan.

Etnicii țipseri și Valea Vaserului. Dezvoltarea unei comunități umane ”Între Râuri”

În urmă cu puțin timp, miercuri, 18 ianuarie 2017, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a avut loc o nouă prezentare, intitulată ”Etnicii țipseri și Valea Vaserului. Dezvoltarea unei comunități umane Între Râuri”. Conferința a fost susținută de doamna dr. Ioana Scridon, specialistă în domeniul geografiei umane, cu precădere a geografiei culturale, și care a avut stagii de pregătire și de cercetare în Germania și Austria.

 Castelul Zips din Slovacia de astăzi

Preocupările dânsei în cadrul doctoratului au fost legate de minoritatea etnică a țipserilor, germani proveniți din regiunea Zips (azi în Slovacia) și care, în România, au avut comunități bine închegate în Maramureș (îndeosebi la Vișeu de Sus), Bucovina, Transilvania (inclusiv la Cluj) și Banat.

Doamna doctor a arătat felul în care germanii s-au stabilit inițial în regiunea Zips (în slovacă Spis, în maghiară Szepes) în secolele XII-XIII, formând acolo un grup etnic important, care a ajuns să fie chiar majoritar în multe așezări, inclusiv în unele orașe. Relativa izolare față de alți germani a condus la individualizarea acestui grup etnic, care au fost ulterior cunoscuți cu denumirea de țipseri (sau țipțeri; în română Zips se pronunță ”țips”).

O parte din țipseri au emigrat din regiunea Zips spre alte părți ale Imperiului Habsburgic, în special în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, și au ajuns și în Maramureș, Bucovina sau Transilvania, deosebindu-se de alte grupuri etnice germane prin anumite trăsături culturale, lingvistice (dialectale) și confesionale (ei fiind în general catolici).

 Extras din harta topografică austriacă din secolul al XIX-lea pe care se vede cartierul ”Țipserai” în partea de nord a localității Vișeu de Sus, cu străzi, case și loturi aliniate geometric

Prezentarea a insistat mai mult pe așezarea țipserilor la Vișeu de Sus, cea mai cunoscută comunitate de țipseri din România, unde au existat mai multe valuri de emigrație la sfârșitul secolului al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea. Țipserii au fost precedați de un alt grup de etnici germani, de condiție socială mai bună, proveniți din Austria, și cu care nu prea s-au amestecat.

 

 Imagine din Țipserai (Vișeu de Sus), probabil la începutul secolului XX. Se observă alinierea caselor și arhitectura specifică a acestora

Pe de altă parte, țipserii, fiind mult mai numeroși, au format o comunitate cvasi-autonomă în Vișeu de Sus, având propriul lor cartier, ”Țipserai”, la nord de confluența Vișeului cu Vaserul. Comunicarea cu restul localității (și cu restul lumii) se făcea peste podurile care traversau cele două râuri. De aici și dezvoltarea acestei comunități umane ”între râuri”.

 

 Plutăritul pe valea Vaserului la începutul secolului XX

Preocupările lor economice au fost relaționate în primul rând cu prelucrarea lemnului și activitățile adiacente. În acest sens ei au contribuit la amenajarea văii Vaserului, de-a lungul căreia au existat, mai demult, chiar și unele sălașe, locuințe temporare folosite de muncitorii forestieri în timpul sezonului de vară. Buștenii erau transportați cu plutele pe apa Vaserului, și apoi erau opriți de barajele construite foarte ingenios de-a lungul albiei.

Baraj construit pe valea Vaserului

Pe Vaser s-a construit mai apoi și o cale ferată industrială, destinată în primul rând tot transportului materialului lemnos. Astăzi, ”mocănița” de pe Vaser este o importantă atracție turistică.

 Mocănița de pe valea Vaserului, o importantă atracție turistică

Țipserii sunt în prezent puțin numeroși iar mulți tineri au părăsit localitatea natală. Totuși, tradițiile încă se mai păstrează și etnicii țipseri sunt tot mai conștienți de importanța conservării valorilor culturale care îi reprezintă.

 Tineri țipseri în costum popular, lângă simbolul local, celebra ”mocăniță” de pe Vaser

Prezentarea a fost audiată cu real interes iar cei prezenți în sală au adresat numeroase întrebări doamnei doctor Ioana Scridon, care a răspuns tuturor întrebărilor și provocărilor de natură științifică.

Fascinanta China. De pe Marele Zid pe Acoperișul Lumii

Ultima conferință din acest an a fost susținută în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” miercuri, 14 decembrie, de la ora 18, fiind dedicată (din nou) Chinei, oarecum în continuarea celei din urmă cu o lună, care a avut drept subiect principal capitala Beijing și unele realități ale Chinei contemporane, și a atins mai mult în treacăt subiectul Marelui Zid Chinezesc, din care o anumită porțiune este la mică distanță de Beijing.

 Marele Zid Chinezesc în sectorul Badaling. Foto: Raularian Rusu

De data aceasta, prezentarea s-a axat pe Marele Zid Chinezesc și pe excursia organizată în Tibet, ”Acoperișul Lumii”, de către o parte a delegației clujene care a participat la Congresul Uniunii Internaționale de Geografie de la Beijing. A prezentat domnul conferențiar universitar dr. Vasile Zotic, iar informația a fost atât de bogată încât s-au depășit cele 2 ore obișnuite; interesul a fost însă pe măsură. În sală au fost prezenți și alți membri ai delegației care au fost în Tibet - domnișoara șef lucrări dr. Diana Alexandru, domnul prof. univ. dr. Ștefan Dezsi, doamna Liliana Matei, sau dintre cei care au fost pe Marele Zid - precum șef lucrări dr. Simona Mălăescu sau conf. univ. dr. Raularian Rusu.

 Marele Zid Chinezesc în sectorul Badaling - în apropierea stației superioare a telecabinei. Foto: Raularian Rusu

Domnul conferențiar Vasile Zotic s-a concentrat la început asupra unor informații de natură istorică și arhitectonică cu privire la Marele Zid Chinezesc, a localizării geografice a diferitelor sectoare de zid, pentru ca apoi să prezinte excursia realizată împreună cu ceilalți clujeni în sectorul Badaling din apropiere de Beijing, la 10 ani distanță de la prima sa experiență în China (situație similară cu cea a domnului prof. univ. dr. Vasile Surd). Perioada aleasă (august) și ziua (duminică) au făcut ca aglomerația să fie maximă. Întrucât nu s-au mai găsit bilete la tren, a fost preferat autobuzul ca mijloc de transport, și la dus și la întors, toată experiența (cu urcat pe o parte și coborât prin altă parte) durând în jur de 3 ore, după ce s-a pierdut timp și la intrare, inclusiv din cauza cozilor la bilete. Trebuie menționat că s-a urcat și s-a coborât pe jos, traseul fiind de o anumită dificultate, mai ales pentru cei mai în vârstă; situația a fost agravată de căldura specifică unei zile toride de vară. În acest sector există însă posbilitatea de a urca cu telecabina, iar la coborâre, pe lângă telecabină, există și un fel de ”bob” pe roți, care coboară pe un fel de tobogan pe șine.

Marele Zid Chinezesc în sectorul Badaling - turnul cel mai înalt, de unde începe coborârea. Foto: Raularian Rusu

Experiența tibetană a fost una mult mai vastă, fapt transpus și prin numărul impresionant de fotografii prezentate. Pentru o mai bună cunoaștere a Chinei, transportul din Beijing la Lhasa s-a efectuat cu trenul; călătoria a durat aproximativ 2 zile la dus și tot atât la întors! O bună parte din fotografii au fost de pe traseul dintre Beijing și Lhasa, care au inclus și o oprire de câteva ore la Xining, traversarea Fluviului Galben (Huanghe), a Marelui Podiș de Loess și apoi a Munților Transhimalaya, ramura nordică a Munților Himalaya, peste care calea ferată trece la 5072 m, înainte de a ajunge la Lhasa!

În Lhasa, grupul, din care a făcut parte și domnul conferențiar Zotic, a avut la dispoziție doar o zi și jumătate pentru a vizita principalele obiective turistice din acest oraș, a cărui funcție preponderent turistică este foarte evidentă. Însoțiți de un ghid (care este obligatoriu), ei au vizitat palatul Potala, principala atracție turistică, au făcut un tur al centrului istoric, au fost la o mănăstire și la un templu budist. De asemenea, au gustat și din produsele locale, în mare parte provenite de la animalul cel mai obișnuit în Tibet - iacul.

Audiența a fost foarte interesată de cele prezentate, s-au adresat numeroase întrebări, iar ceilalți participanți la această excursie au completat informațiile oferite de domnul conferențiar univ. dr. Vasile Zotic, inițiindu-se discuții pe anumite teme legate de peisajul geografic tibetan, de structurile urbane din China, de spiritualitatea tibetană.

Expediția geografilor clujeni în Caucaz

Miercuri, 9 noiembrie, de la ora 18, domnul conferențiar univ. dr. Iulian Holobâcă și domnul șef lucrări dr. Olimpiu Pop au susținut o captivantă prezentare în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” despre expediția geografilor clujeni în Caucaz în perioada 3-16 august 2009. La expediție au participat, pe lângă cei doi, și mai mulți studenți (de atunci) ai Facultății de Geografie: un masterand, Mihnea Prundeanu, și trei studenți de la specializarea Geografia Turismului - Daniel Bonțea, Lucian Catargiu și Mihai Joimir.

Expediția a fost bine pregătită încă de dinainte, cu excursii făcute în Carpații Românești, iarna, în condiții similare cu cele care urmau să fie întâlnite în Caucaz, vara. Drumul spre Caucaz a trecut prin Moscova și Mineralniye Vody (cu avionul) și apoi cu mijloace rutiere dintre cele mai diverse până la poalele Caucazului.

Pe de o parte, a existat o componentă științifică extrem de importantă, expediția fiind finanțată de Universitatea ”Babeș-Bolyai” în contextul împlinirii a 90 de ani de existență. Echipa a studiat ghețarii din zonă, a extras carote din pini, a cules numeroase date cu privire la retragerea ghețarilor ca urmare a încălzirii globale, reușind să reconstituie, pe baza analizelor dendrocronologice, felul în care ghețarii au evoluat și s-au retras în ultimii aproximativ 150 de ani. Rezultatele acestor analize au fost publicate în reviste de un înalt nivel științific.

Dincolo de partea științifică, a existat și o componentă de ”aventură” și unul dintre scopurile atinse a fost și cățărarea pe vârful Elbrus (5642 m), cel mai înalt vârf din Caucaz și din Europa, reușită din a doua încercare, în ciuda vremii oarecum potrivnice. Ascensiunea pe vârful Elbrus a atras după sine și unele probleme, legate de hipotermie și degerături, dar și o imensă satisfacție, precum și un număr considerabil de prieteni, din Canada, Rusia, Germania și Suedia, cu care geografii clujeni s-au ”intersectat” pe traseu.

Expediția a fost o reușită notabilă, și se așteaptă organizarea unei noi expediții, poate de data asta pe Kilimanjaro sau în Anzi. Totul depinde însă de finanțare...

Beijing și Marele Zid Chinezesc

Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a găzduit miercuri, 2 noiembrie, de la ora 18, o prezentare mai specială, intitulată ”Beijing și Marele Zid Chinezesc”. Pentru prima dată, numărul persoanelor care au conferențiat efectiv a fost mai mare, în sensul că a fost prezent aproape tot grupul de la Facultatea de Geografie din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” care a participat în această vară, în a doua jumătate a lunii august, la Congresul Uniunii Internaționale de Geografie de la Beijing: prof. univ. dr. Vasile Surd, prof. univ. dr. Ștefan Dezsi, conf. univ. dr. Adina-Eliza Croitoru, șef lucrări dr. Simona Mălăescu, conf. univ. dr. Vasile Zotic, șef lucrări dr. Diana Alexandru, doamna Liliana Matei, conf. univ. dr. Raularian Rusu și șef lucrări dr. Ciprian Moldovan.

 China National Convention Center, locația Congresului Uniunii Internaționale de Geografie. Foto: Raularian Rusu

Oarecum în calitate de ”gazdă”, conf. univ. dr. Raularian Rusu a luat primul cuvântul și a prezentat pe scurt detaliile călătoriei de la Cluj la Beijing - cu microbuzul până la Budapesta, apoi cu compania Emirates spre Beijing, cu escală în Dubai, în total peste 24 de ore. S-a vorbit și despre locația Congresului, China National Convention Center, situat în zona Parcului Olimpic, foarte aproape de Stadionul Olimpic (”Cuibul de Pasăre”) și a Bazinului Olimpic (”Cubul”), o arie frumoasă, verde, cu multe clădiri noi, moderne, dezvoltată cu ocazia Olimpiadei de Vară din 2008 în partea de nord a orașului Beijing. Au fost prezentate și câteva obiective turistice esențiale din Beijing, între care Piața Tienanmen, Orașul Interzis, Palatul de Vară, Templul Paradisului.

 Piața Tienanmen. Beijing

Doamna conf. univ. dr. Adina-Eliza Croitoru a prezentat mai multe detalii despre viața în China și Beijing, despre probleme legate de populație, de controlul nașterilor, despre problema locuințelor și despre felul în care trăiesc chinezii, în general. S-au vizionat și câteva filmulețe, realizate chiar de dânsa, privind viața ”idealizată” din hutong-urile din centrul capitalei (versiunea pentru turiști vs. realitatea faptică), dansurile pensionarilor prin parcuri, și numerele de acrobație realizate de tineri (copii) într-un cadru oficial, la Opera de Stat din Beijing, care au stârnit în mod deosebit interesul audienței.

 Una din curțile interioare din Orașul Interzis. Foto: Raularian Rusu

În continuare, doamna șef lucrări dr. Simona Mălăescu a preluat ”ștafeta”, oferind numeroase detalii despre felul în care autoritățile chineze știu (sau nu) să pună în valoare obiectivele turistice pe care le au, problemele de comunicare pe care echipa noastră le-a avut la Beijing, mijloacele de orientare în spațiu în condițiile în care existau (uneori) doar informații în limba chineză. Într-adevăr, numărul chinezilor care cunosc o limbă de circulație internațională (engleza) este foarte redus. Dânsa ne-a mai introdus încă odată în atmosfera hutongurilor dintr-o altă perspectivă, a vizitatorului independent, și a prezentat și propria sa experiență pe Marele Zid Chinezesc.

 Palatul de Vară de la periferia Beijingului. Foto: Raularian Rusu.

Domnul șef lucrări dr. Ciprian Moldovan a prezentat mai multe aspecte privind dezvoltarea transportului în Beijing, în special a metroului, și importanța acestuia într-o metropolă cu 20 de milioane de locuitori.

 Templul Paradisului, Beijing. Foto: Raularian Rusu

Conferința s-a încheiat cu  vizionarea unui DVD adus de domnul prof. univ. dr. Vasile Surd, care evoca o paradă militară în Piața Tienanmen, în vreme ce domnia sa a adus numeroase argumente în favoarea afirmației că, în momentul de față, China este una dintre marile puteri pe plan mondial.

 Noua clădire a televiziunii chineze și alți zgârie-nori în construcție. Foto: Raularian Rusu

Din păcate, nu a mai fost timp pentru ca și ceilalți participanți la Congres să poată să-și prezinte punctele de vedere. Cu toate acestea, numeroșii studenți (și nu numai...) prezenți în amfiteatru au plecat în mare măsură edificați cu privire la ceea ce înseamnă ”experiența chineză”.

Madagascar - pe urmele celor mai bătrâni arbori din lume

În urmă cu două săptămâni, miercuri, 26 octombrie, Amfiteatrul de Geografie a fost gazda unei foarte interesante conferințe, intitulată ”Madagascar - pe urmele celor mai bătrâni arbori din lume” și susținută de domnul prof. univ. dr. Rákosy László de la Facultatea de Biologie-Geologie a Universității ”Babeș-Bolyai”. Reputat cercetător în domeniul biologiei, în special în cel al zoologiei și al ecologiei, domnia sa ne-a demonstrat încă odată și valențele sale de prezentator a rezultatelor cercetărilor științifice dar și ale aventurilor de care a avut parte împreună cu colegii săi de echipă.

Conferința s-a axat pe călătoria pe care domnul profesor Rákosy a efectuat-o în Oceanul Indian, mai precis în insulele Réunion, Mayotte și Madagascar, cu accent pe această ultimă insulă, cea mai mare dintre cele care sunt ”arondate” continentului african. Încă de la primele slide-uri, am aflat felul în care aceste insule s-au desprins de masa continentală din care făceau parte în urmă cu zeci de milioane de ani, inițial de subcontinentul indian, și apoi de cel african, prin mișcarea plăcilor tectonice. Izolarea lor a determinat apariția a numeroase endemisme, atât vegetale, cât și animale, pentru care sunt celebre.

Din echipa de cercetare a domnului Rákosy au mai făcut parte și domnul prof. univ. dr. Adrian Pătruț, de la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică a UBB, și fiica acestuia, Roxana Pătruț, masterand la Facultatea de Biologie-Geologie. Subiectul cercetat s-a legat de baobabi - probabil cei mai bătrâni arbori de pe Glob dintre angiosperme, având vârste care pot depăși 2000 de ani. Estimările inițiale, de 4000-5000 de ani, s-au dovedit a fi exagerări, dar există arbori care ajung și la aceste vârste, însă doar dintre gimnosperme - de exemplu Sequoia.

Vizita în Madagascar, la fel ca și în alte părți ale Africii dar și în Sri Lanka și alte părți ale lumii, a avut ca scop găsirea câtorva baobabi despre care se presupunea că au o vârstă venerabilă, pentru a măsura mai exact dimensiunile arborilor, de a lua probe, de a determina cu mai mare exactitate vârsta acestora. Astfel, periplul pe insulă a urmărit mai degrabă acele zone, din vest și din sud, unde sunt localizați acești baobabi foarte mari (și probabil foarte vârstnici), deși evident el a început în capitala Antananarivo.

De altfel, prezentarea a inclus și numeroase amănunte despre situația socială și economică a Madagascarului, una dintre cele mai sărace țări de pe Terra. Antananarivo este un oraș mare dar cartierele mărginașe sunt foarte periculoase iar siguranța turiștilor în general nu este prea ridicată. În celelalte părți ale insulei însă, echipa domnului profesor Rákosy a interacționat fără probleme cu populația locală. În anumite cazuri, a fost chiar nevoie de o un ”acord de cooperare” deoarece, de exemplu, baobabul pe care doreau să-l cerceteze se afla în mijlocul satului și avea un anumit statut pentru tribul care locuia din zonă; de-abia după ce s-au satisfăcut cererile șefului de trib, cercetătorii au putut să își desfășoare activitatea specifică. 

În Madagascar principala activitate este agricultura, îndeosebi creșterea animalelor, dintre care un loc aparte îl au bovinele de tip zebu. Pădurea tropicală este în continuă restrângere ca urmare a activităților umane în expansiune, obținerea de noi terenuri agricole făcându-se de multe ori prin incendiere.

Desigur, domnul profesor Rákosy a profitat de ocazie pentru a ne prezenta și numeroase specii de plante și animale specifice locului, între care amintim lemurienii, care par să fie extrem de obraznici, intrând în locuințe și uneori furând anumite obiecte. Nu au lipsit fluturii, de care domnul profesor este foarte pasionat.

În final, s-au povestit și aventurile (care se puteau încheia tragic) pe care echipa le-a avut chiar în ultimele două zile înainte de plecarea din Madagascar spre Paris și apoi spre țară. Din fericire, totul s-a încheiat cu bine.

Prezentarea a trezit interesul audienței, domnul Rákosy fiind asaltat de numeroase întrebări din partea audienței, și oferind răspunsuri care au clarificat anumite aspecte.

Pe șoselele de înălțime din Carpații Meridionali și prin Oltenia de Nord

Seria de conferințe organizate de Asociația Culturală, Ecologică și Sportivă AMEFA s-a reluat în noul an universitar miercuri, 12 octombrie 2016, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan”. Onoarea primei prezentări i-a revenit, ca și în alți ani, domnului conferențiar Wilfried Eckart Schreiber, subiectul fiind șoselele de înălțime din Carpații Meridionali și Oltenia de nord.

Peste Carpații Meridionali trec două șosele de înălțime: mai vechiul Transfăgărașan și Transalpina. Le-am testat pe traseul Cluj – Sebeș – Novaci – Curtea de Argeș – Cârțișoara.

 Lacul Oașa. Foto: Wilfried Schreiber

Transalpina și-a primit numele de la Carpații Meridionali, denumiți de Emm. de Martonne „Alpii Transilvaniei”. Pe vechiul traseu „Poteca Dracului”, folosit de ciobani și contrabandiști s-a amenajat, în anii interbelici, „Drumul Regelui”, accesibil cu mașini de teren, camioane, motociclete. În perioada 2009 – 2015 a fost amenajată șoseaua actuală, care urmărește valea Sebeșului, cu lacurile ei de baraj – cel mai mare fiind Oașa. Peste pasul Tărtărău se ajunge la Obârșia Lotrului, iar de aici se trece peste al doilea masiv, ca înălțime, din România, Munții Parâng. 

 Panoramă de pe Transalpina spre est. Foto: Wilfried Schreiber

Cea mai mare altitudine se atinge în pasul Urdele, la 2145 m – cu 100 de m peste înălțimea atinsă de Transfăgărașan. De aici, trecându-se peste culmea principală, se deschide o perspectivă largă asupra masivului Parâng și asupra munților din vecinătate. Apoi se coboară prin satul de vacanță Rânca, care se dezvoltă haotic, ajungându-se la Novaci.

Ajuns în Oltenia subcarpatică, am vizitat Peștera Muierilor, Mănăstirea Polovragi, Cheile Oltețului și Mănăstirea Horezu (Hurezi), obiective turistice foarte importante, frumoase, bine întreținute și mult vizitate.

La capătul sudic al Transfăgărașanului se află Curtea de Argeș, cu mănăstirea ei, iar acum și cu locul ultimei odihne a reginei Ana. Refacerea vestitei biserici după incendiile din 1866 și 1867 este o poveste "cu cântec".

 Cascadă văzută de pe Transfăgărășan. Foto: Wilfried Schreiber

Transfăgărășanul a fost construit în perioada 1970 – 1974, ca un proiect de prestigiu al lui N. Ceaușescu, cu o importanță strategică și economică. Urmărește valea Capra, trece sub creasta principală printr-un tunel și coboară pe valea Bâlea. În partea sudică trece pe lângă lacul Vidraru, un alt obiectiv important și curajos  al erei Ceaușescu. Transfăgărașanul este mai spectaculos, atât datorită circurilor și crestelor glaciare mai sălbatice, cascade etc., cât ți prin traseul ales, serpentinele fiind mai puțin abrupte, iar construcțiile de protecție contra avalanșelor de pietre și de zăpadă cresc spectaculozitatea drumului. Chiar dacă nu se ajunge pe creasta principală, totuși priveliștea peisajului alpin și subalpin este superbă.

Wilfried E. Schreiber