Geografi clujeni în Tatra Înaltă. Ascensiune pe vârful Gerlachovský

Miercuri, 17 mai 2017, de la ora 18, Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a găzduit o interesantă prezentare intitulată ”Geografi clujeni în Tatra Înaltă. Ascensiune pe vârful Gerlachovský”. Cei doi geografi clujeni în cauză, domnii șef lucrări dr. Olimpiu Pop și conf. univ. dr. Iulian Holobâcă, au povestit despre experiența lor în Tatra Înaltă, unde au reușit să urce pe cel mai înalt vârf din întregul lanț carpatic, Gerlachovský (2655 m), fiind totodată prima ascensiune reușită de geografii clujeni pe acest vârf, din câte se știe până în prezent.

Prezentarea a fost foarte interesantă și instructivă. Cei doi profesori, cunoscuți și pentru alte ascensiuni dificile, în Caucaz sau în Alpi, se aflau la o conferință științifică la Tatranska Lomnica, în Slovacia, când s-a ivit această oportunitate, ca într-o anumită zi, respectiv în 28 iunie 2013, să urce pe vârful Gerlachovský, cel mai înalt din Slovacia și din Carpați. Primul obstacol a părut să fie obligativitatea angajării unui ghid autorizat, fără de care ascensiunea nu poate fi realizată, singurii care pot să urce pe cont propriu fiind doar membrii titulari ai secției locale a Federației de Alpinism.

Până la urmă, a fost găsit și angajat un astfel de ghid autorizat, și astfel ascensiunea s-a făcut în trei, iar traseul dificil a demonstrat necesitatea ghidării. Deși la început traseul a părut mai simplu, pe măsură ce s-a câștigat altitudine, acesta a devenit tot mai complicat, făcând absolut necesar echipamentul specific pe care ghidul l-a avut la îndemână, existând și unele porțiuni de escaladă propriu-zisă, pe partea numită Velická proba. Vârful se află pe marginea unui extins circ glaciar, foarte spectaculos. Temperatura a scăzut semnificativ, fiind doar cu puțin peste zero grade sus pe vârf.

Din păcate, vremea n-a fost cea mai favorabilă, fiind predominant înnorat și chiar ceață. Vizibilitatea a fost scăzută, cei doi vizitatori nu prea s-au bucurat de panorame spectaculoase. Pe vârf au început să cadă și precipitații, sub formă de măzăriche, astfel că, până la urmă, coborârea s-a dovedit și mai dificilă decât urcarea, cu multe porțiuni periculoase și alunecoase, peste care s-a trecut însă cu bine. S-a coborât pe un alt traseu decât cel de la urcare, și anume pe Batizovská proba. Ambele trasee, și la urcare, și la coborâre, sunt prevăzute cu lanțuri și alte elemente de susținere pentru turiști. Traseele converg spre hotelul Sliezski Dom, aflat cam cu 1000 de metri mai jos, până unde ghizii aduc turiștii cu mașini de teren echipate corespunzător.

În ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile, cei doi profesori și cercetători s-au declarat încântați de experiența avută, pe care o recomandă tuturor iubitorilor muntelui, cu precizarea că, în ciuda unei diferențe de nivel de doar 1000 de metri, dificultatea traseului, chiar și cu un ghid, este destul de ridicată, și astfel doar cei cu o anumită experiență montană sau de escaladă pot parcurge întreg traseul până pe vârf și înapoi. Deși traseul pe jos durează doar câteva ore, având în vedere și alte probleme organizatorice, inclusiv drumul până la punctul de plecare și de acolo înapoi, ascensiunea pe vârful Gerlachovský necesită o programare mai serioasă în avans, cu contactarea din timp a unui ghid autorizat, și trebuie rezervată o zi întreagă, în perioada verii sau la începutul toamnei. Iarna și primăvara traseul poate fi făcut doar de alpiniști cu experiență și există pericolul de avalanșe.

Expediția geografilor clujeni în Caucaz

Miercuri, 9 noiembrie, de la ora 18, domnul conferențiar univ. dr. Iulian Holobâcă și domnul șef lucrări dr. Olimpiu Pop au susținut o captivantă prezentare în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” despre expediția geografilor clujeni în Caucaz în perioada 3-16 august 2009. La expediție au participat, pe lângă cei doi, și mai mulți studenți (de atunci) ai Facultății de Geografie: un masterand, Mihnea Prundeanu, și trei studenți de la specializarea Geografia Turismului - Daniel Bonțea, Lucian Catargiu și Mihai Joimir.

Expediția a fost bine pregătită încă de dinainte, cu excursii făcute în Carpații Românești, iarna, în condiții similare cu cele care urmau să fie întâlnite în Caucaz, vara. Drumul spre Caucaz a trecut prin Moscova și Mineralniye Vody (cu avionul) și apoi cu mijloace rutiere dintre cele mai diverse până la poalele Caucazului.

Pe de o parte, a existat o componentă științifică extrem de importantă, expediția fiind finanțată de Universitatea ”Babeș-Bolyai” în contextul împlinirii a 90 de ani de existență. Echipa a studiat ghețarii din zonă, a extras carote din pini, a cules numeroase date cu privire la retragerea ghețarilor ca urmare a încălzirii globale, reușind să reconstituie, pe baza analizelor dendrocronologice, felul în care ghețarii au evoluat și s-au retras în ultimii aproximativ 150 de ani. Rezultatele acestor analize au fost publicate în reviste de un înalt nivel științific.

Dincolo de partea științifică, a existat și o componentă de ”aventură” și unul dintre scopurile atinse a fost și cățărarea pe vârful Elbrus (5642 m), cel mai înalt vârf din Caucaz și din Europa, reușită din a doua încercare, în ciuda vremii oarecum potrivnice. Ascensiunea pe vârful Elbrus a atras după sine și unele probleme, legate de hipotermie și degerături, dar și o imensă satisfacție, precum și un număr considerabil de prieteni, din Canada, Rusia, Germania și Suedia, cu care geografii clujeni s-au ”intersectat” pe traseu.

Expediția a fost o reușită notabilă, și se așteaptă organizarea unei noi expediții, poate de data asta pe Kilimanjaro sau în Anzi. Totul depinde însă de finanțare...

”Culmile neantului” / ”Touching the Void” - proiecție și reflecții

Joi, 7 aprilie 2016, de la ora 18, am asistat la o premieră în cadrul asociației noastre: proiecția unui film în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan”. După numeroase probleme tehnice cu instalația de sunet din amfiteatru, rezolvate într-un final de domnul inginer de sistem Adrian Hărăstășan (căruia îi mulțumim și pe această cale), filmul a fost prezentat de către domnul conf. Wilfried Schreiber și apoi a putut fi vizionat de către cei prezenți.

După spusele domnului Schreiber, ”Culmile neantului” nu este un documentar, ci un film ”document”, una dintre cele mai reușite producții cinematografice care reflectă o situație deosebită pe munte. Domnia sa a făcut referiri și la alte filme despre alpiniști și evenimente pe munte, mult mai slabe și cu numeroase erori, inclusiv de logică. ”Culmile neantului” / ”Touching the Void” redă povestea extraordinară de supraviețuire a lui Joe Simpson, care, împreună cu Simon Yates, a escaladat vârful Siula Grande (6344 metri) din Anzii Peruvieni în anul 1985.

Filmul a fost realizat în anul 2003, fiind bazat pe cartea cu același nume, scrisă în 1988 de Joe Simpson. În film apar interviuri cu cei doi protagoniști, precum și cu Richard Hawking, care i-a așteptat la tabăra de bază. Scenele de pe munte i-au avut în prim plan pe Brendan Mackey (care l-a interpretat pe Joe), Nicholas Aaron (Simon) și Ollie Ryall (Richard).

Regizorul Kevin Macdonald a reușit o punere în scenă de mare efect a evenimentelor. Impactul emoțional al filmului este unul deosebit. Momentele de suspans se succed cu repeziciune, îndeosebi în partea a doua. Totuși, având în vedere că interviurile au în prim-plan pe protagoniști în viață, sigur că deja știm că ei au supraviețuit dar, având în vedere circumstanțele, aproape în fiecare clipă a filmului apare întrebarea: cum?

Filmul a primit numeroase premii și aprecieri unanime din partea criticilor.

150 de ani de la cucerirea vârfului Matterhorn

Joi, 8 octombrie, Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a fost gazda unei frumoase prezentări realizate de domnul conferențiar Wilfried Schreiber cu prilejul aniversării a 150 de ani de la cucerirea vârfului Matterhorn (sau Monte Cervino, 4478 m).

S-a făcut o scurtă introducere cu privire la subiectul alpinismului și escaladei în secolele XVIII și XIX, cu accent pe escaladele realizate în Alpi, pe diverse vârfuri, sublindiindu-se ideea că anumite vârfuri, chiar mai înalte, au fost atinse mai devreme - de exemplu, Mont Blanc (4809 m) în anul 1786, cățărarea fiind mai ușoară.

De asemenea, au fost analizate performanțele cățărătorilor britanici, francezi, italieni, elvețieni, în special în Alpi.

 

 

Cățărarea pe Matterhorn din anul 1865 a făcut obiectul unei ”competiții” între o echipă condusă de britanicul Edward Whymper și o echipă italiană condusă de Jean-Antoine Carrel. Echipa lui Whymper a reușit să ajungă prima pe vârf, în data de 14 iulie 1865, plecând din Zermatt. Din nefericire, la întoarcere, pe coborâre, din cauze încă incomplet elucidate, patru dintre membrii expediției au căzut de la mare înălțime: Michel Croz, Lord Francis Douglas, Charles Hudson și Douglas Hadow. La Zermatt au mai ajuns doar Edward Whymper și cei doi ghizi localnici (elvețieni), Peter Taugwalder, tată și fiu, totți trei fiind inițial acuzați că ar fi tăiat frânghia pentru a se salva, și ulterior achitați.

Această tragedie a sporit faima Matterhorn-ului, care reprezintă una dintre pietrele de încercare pentru toți alpiniștii cu experiență. Se consideră astăzi că prima escaladă pe Matterhorn, ultimul vârf important care a fost cucerit, a încheiat perioada supranumită ”epoca de aur” a alpinismului.