Geografi clujeni în Tatra Înaltă. Ascensiune pe vârful Gerlachovský

Miercuri, 17 mai 2017, de la ora 18, Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a găzduit o interesantă prezentare intitulată ”Geografi clujeni în Tatra Înaltă. Ascensiune pe vârful Gerlachovský”. Cei doi geografi clujeni în cauză, domnii șef lucrări dr. Olimpiu Pop și conf. univ. dr. Iulian Holobâcă, au povestit despre experiența lor în Tatra Înaltă, unde au reușit să urce pe cel mai înalt vârf din întregul lanț carpatic, Gerlachovský (2655 m), fiind totodată prima ascensiune reușită de geografii clujeni pe acest vârf, din câte se știe până în prezent.

Prezentarea a fost foarte interesantă și instructivă. Cei doi profesori, cunoscuți și pentru alte ascensiuni dificile, în Caucaz sau în Alpi, se aflau la o conferință științifică la Tatranska Lomnica, în Slovacia, când s-a ivit această oportunitate, ca într-o anumită zi, respectiv în 28 iunie 2013, să urce pe vârful Gerlachovský, cel mai înalt din Slovacia și din Carpați. Primul obstacol a părut să fie obligativitatea angajării unui ghid autorizat, fără de care ascensiunea nu poate fi realizată, singurii care pot să urce pe cont propriu fiind doar membrii titulari ai secției locale a Federației de Alpinism.

Până la urmă, a fost găsit și angajat un astfel de ghid autorizat, și astfel ascensiunea s-a făcut în trei, iar traseul dificil a demonstrat necesitatea ghidării. Deși la început traseul a părut mai simplu, pe măsură ce s-a câștigat altitudine, acesta a devenit tot mai complicat, făcând absolut necesar echipamentul specific pe care ghidul l-a avut la îndemână, existând și unele porțiuni de escaladă propriu-zisă, pe partea numită Velická proba. Vârful se află pe marginea unui extins circ glaciar, foarte spectaculos. Temperatura a scăzut semnificativ, fiind doar cu puțin peste zero grade sus pe vârf.

Din păcate, vremea n-a fost cea mai favorabilă, fiind predominant înnorat și chiar ceață. Vizibilitatea a fost scăzută, cei doi vizitatori nu prea s-au bucurat de panorame spectaculoase. Pe vârf au început să cadă și precipitații, sub formă de măzăriche, astfel că, până la urmă, coborârea s-a dovedit și mai dificilă decât urcarea, cu multe porțiuni periculoase și alunecoase, peste care s-a trecut însă cu bine. S-a coborât pe un alt traseu decât cel de la urcare, și anume pe Batizovská proba. Ambele trasee, și la urcare, și la coborâre, sunt prevăzute cu lanțuri și alte elemente de susținere pentru turiști. Traseele converg spre hotelul Sliezski Dom, aflat cam cu 1000 de metri mai jos, până unde ghizii aduc turiștii cu mașini de teren echipate corespunzător.

În ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile, cei doi profesori și cercetători s-au declarat încântați de experiența avută, pe care o recomandă tuturor iubitorilor muntelui, cu precizarea că, în ciuda unei diferențe de nivel de doar 1000 de metri, dificultatea traseului, chiar și cu un ghid, este destul de ridicată, și astfel doar cei cu o anumită experiență montană sau de escaladă pot parcurge întreg traseul până pe vârf și înapoi. Deși traseul pe jos durează doar câteva ore, având în vedere și alte probleme organizatorice, inclusiv drumul până la punctul de plecare și de acolo înapoi, ascensiunea pe vârful Gerlachovský necesită o programare mai serioasă în avans, cu contactarea din timp a unui ghid autorizat, și trebuie rezervată o zi întreagă, în perioada verii sau la începutul toamnei. Iarna și primăvara traseul poate fi făcut doar de alpiniști cu experiență și există pericolul de avalanșe.

Ne mutăm biroul la munte. Vrei și tu?

Miercuri, 5 aprilie 2017, Asociația Culturală, Ecologică și Sportivă AMEFA a găzduit, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan”, o interesantă prezentare realizată de Asociația de Turism pentru Tineret ADEONA cu privire la taberele de la munte organizate de aceasta în perioada de vară, în special pentru copii.

Prezentarea a fost făcută de mai mulți reprezentanți ai Asociației de Turism pentru Tineret ADEONA, inclusiv din conducerea acesteia, majoritatea fiind studenți sau absolvenți ai Facultății de Geografie. Audiența, destul de numeroasă, formată în principal tot de studenți ai Facultății de Geografie, a fost interesată îndeosebi de oferta de locuri de muncă, sub formă de internship plătit, pe care Asociația de Turism pentru Tineret ADEONA o are pentru studenți.

Reprezentanții Asociației de Turism pentru Tineret ADEONA, între care Andreea Cîra și Dănuț Andron, au trecut în revistă principalele activități pe care ei le desfășoară, în special în Munții Retezat, unde sunt localizate și taberele, și cerințele pentru ca studenții să poată activa în cadrul acestora.

Evenimentul a fost unul atractiv și s-a dovedit a fi foarte util pentru acei studenți care doresc să aibă un loc de muncă plătit în perioada verii, în mijlocul naturii, la munte.

Etnicii țipseri și Valea Vaserului. Dezvoltarea unei comunități umane ”Între Râuri”

În urmă cu puțin timp, miercuri, 18 ianuarie 2017, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a avut loc o nouă prezentare, intitulată ”Etnicii țipseri și Valea Vaserului. Dezvoltarea unei comunități umane Între Râuri”. Conferința a fost susținută de doamna dr. Ioana Scridon, specialistă în domeniul geografiei umane, cu precădere a geografiei culturale, și care a avut stagii de pregătire și de cercetare în Germania și Austria.

 Castelul Zips din Slovacia de astăzi

Preocupările dânsei în cadrul doctoratului au fost legate de minoritatea etnică a țipserilor, germani proveniți din regiunea Zips (azi în Slovacia) și care, în România, au avut comunități bine închegate în Maramureș (îndeosebi la Vișeu de Sus), Bucovina, Transilvania (inclusiv la Cluj) și Banat.

Doamna doctor a arătat felul în care germanii s-au stabilit inițial în regiunea Zips (în slovacă Spis, în maghiară Szepes) în secolele XII-XIII, formând acolo un grup etnic important, care a ajuns să fie chiar majoritar în multe așezări, inclusiv în unele orașe. Relativa izolare față de alți germani a condus la individualizarea acestui grup etnic, care au fost ulterior cunoscuți cu denumirea de țipseri (sau țipțeri; în română Zips se pronunță ”țips”).

O parte din țipseri au emigrat din regiunea Zips spre alte părți ale Imperiului Habsburgic, în special în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, și au ajuns și în Maramureș, Bucovina sau Transilvania, deosebindu-se de alte grupuri etnice germane prin anumite trăsături culturale, lingvistice (dialectale) și confesionale (ei fiind în general catolici).

 Extras din harta topografică austriacă din secolul al XIX-lea pe care se vede cartierul ”Țipserai” în partea de nord a localității Vișeu de Sus, cu străzi, case și loturi aliniate geometric

Prezentarea a insistat mai mult pe așezarea țipserilor la Vișeu de Sus, cea mai cunoscută comunitate de țipseri din România, unde au existat mai multe valuri de emigrație la sfârșitul secolului al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea. Țipserii au fost precedați de un alt grup de etnici germani, de condiție socială mai bună, proveniți din Austria, și cu care nu prea s-au amestecat.

 

 Imagine din Țipserai (Vișeu de Sus), probabil la începutul secolului XX. Se observă alinierea caselor și arhitectura specifică a acestora

Pe de altă parte, țipserii, fiind mult mai numeroși, au format o comunitate cvasi-autonomă în Vișeu de Sus, având propriul lor cartier, ”Țipserai”, la nord de confluența Vișeului cu Vaserul. Comunicarea cu restul localității (și cu restul lumii) se făcea peste podurile care traversau cele două râuri. De aici și dezvoltarea acestei comunități umane ”între râuri”.

 

 Plutăritul pe valea Vaserului la începutul secolului XX

Preocupările lor economice au fost relaționate în primul rând cu prelucrarea lemnului și activitățile adiacente. În acest sens ei au contribuit la amenajarea văii Vaserului, de-a lungul căreia au existat, mai demult, chiar și unele sălașe, locuințe temporare folosite de muncitorii forestieri în timpul sezonului de vară. Buștenii erau transportați cu plutele pe apa Vaserului, și apoi erau opriți de barajele construite foarte ingenios de-a lungul albiei.

Baraj construit pe valea Vaserului

Pe Vaser s-a construit mai apoi și o cale ferată industrială, destinată în primul rând tot transportului materialului lemnos. Astăzi, ”mocănița” de pe Vaser este o importantă atracție turistică.

 Mocănița de pe valea Vaserului, o importantă atracție turistică

Țipserii sunt în prezent puțin numeroși iar mulți tineri au părăsit localitatea natală. Totuși, tradițiile încă se mai păstrează și etnicii țipseri sunt tot mai conștienți de importanța conservării valorilor culturale care îi reprezintă.

 Tineri țipseri în costum popular, lângă simbolul local, celebra ”mocăniță” de pe Vaser

Prezentarea a fost audiată cu real interes iar cei prezenți în sală au adresat numeroase întrebări doamnei doctor Ioana Scridon, care a răspuns tuturor întrebărilor și provocărilor de natură științifică.

Prin natură, Oașul și Maramureșul se întâlnesc. Film documentar (premieră)

În Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca,  în perioada 2015-2016, s-a desfășurat un proiect, ”Studiul integrat privind contribuția ecosistemelor din ariile protejate Natura 2000: Pricop-Huta Certeze și Tisa Superioară la dezvoltarea durabilă a comunităților locale” (SIENPHCTS), coordonat de șef lucrări dr. Răzvan-Horațiu Bătinaș, și la care au participat și alți colegi din facultate și din Universitatea ”Babeș-Bolyai”: cercetător dr. Ana-Maria Pop, șef lucrări dr. Lelia Papp, șef lucrări dr. Csaba Horvath, conf. dr. Mircea Alexe, șef lucrări dr. Ciprian Corpade, șef lucrări dr. Sabin Bădărău, conf. dr. Gheorghe Șerban.

Unul din rezultatele proiectului SIENPHCTS a constat în realizarea unui film documentar dedicat comunităților umane și serviciilor oferite de ecosistemele din areal. Durata filmului este de 60 minute, producătorul filmului fiind Constantin Trofin. Pe durata unei ore, au fost surprinse aspectele cele mai reprezentative ale celor două situri Natura 2000, fiind filmate o serie de cadre cu echipele tuturor partenerilor implicați în proiect și aduse în discuție provocările proiectului.

Prin acest film documentar se are în vedere, pe de o parte, sensibilizarea publicului ţintă faţă de problemele existente în ariile naturale protejate (în special, siturile Natura 2000) şi concomitent, conştientizarea şi cointeresarea acestuia prin prisma beneficiilor pe care ariile naturale (în special, siturile Natura 2000) le pot aduce comunităţilor respective (dezvoltare economică, dezvoltare durabilă, bunăstarea comunităţilor umane, sănătate etc.). Având în vedere obiectivul de conştientizare, acest film nu vizează aspecte pur ştiinţifice, ci abordează doar acele teme care asigură înţelegerea mesajului privind necesitatea protejării biodiversităţii de către publicul ţintă.

Documentarul începe prin prezentarea unor aspecte generale legate de localizarea ariei de studiu, respectiv prezentarea partenerilor implicaţi în proiect. Sunt menţionate apoi obiectivele avute în vedere,, în cadrul proiectului. O parte consistentă din filmul documentare este axat pe aspecte demografice, în special pe sublinierea varietăţii etnico-religioase a populaţiei din zonă, corelat cu valenţele specifice ale habitatelor ce definesc cele două situri Natura 2000. 

Premiera filmului documentar avut loc în Cluj-Napoca, în cadrul unei serii de evenimente desfășurate prin intermediul Asociației Culturale, Ecologice și Sportive AMEFA, în data de 11 ianuarie 2017, orele 18.00, Amfiteatrul Facultății de Geografie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Vizionări ale filmului vor fi organizate de echipa partenerului național, Asociația Heidenroslein, și în cadrul unor instituții din arealul analizat (primării, școli etc).

Răzvan-Horațiu Bătinaș

Expediția geografilor clujeni în Caucaz

Miercuri, 9 noiembrie, de la ora 18, domnul conferențiar univ. dr. Iulian Holobâcă și domnul șef lucrări dr. Olimpiu Pop au susținut o captivantă prezentare în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” despre expediția geografilor clujeni în Caucaz în perioada 3-16 august 2009. La expediție au participat, pe lângă cei doi, și mai mulți studenți (de atunci) ai Facultății de Geografie: un masterand, Mihnea Prundeanu, și trei studenți de la specializarea Geografia Turismului - Daniel Bonțea, Lucian Catargiu și Mihai Joimir.

Expediția a fost bine pregătită încă de dinainte, cu excursii făcute în Carpații Românești, iarna, în condiții similare cu cele care urmau să fie întâlnite în Caucaz, vara. Drumul spre Caucaz a trecut prin Moscova și Mineralniye Vody (cu avionul) și apoi cu mijloace rutiere dintre cele mai diverse până la poalele Caucazului.

Pe de o parte, a existat o componentă științifică extrem de importantă, expediția fiind finanțată de Universitatea ”Babeș-Bolyai” în contextul împlinirii a 90 de ani de existență. Echipa a studiat ghețarii din zonă, a extras carote din pini, a cules numeroase date cu privire la retragerea ghețarilor ca urmare a încălzirii globale, reușind să reconstituie, pe baza analizelor dendrocronologice, felul în care ghețarii au evoluat și s-au retras în ultimii aproximativ 150 de ani. Rezultatele acestor analize au fost publicate în reviste de un înalt nivel științific.

Dincolo de partea științifică, a existat și o componentă de ”aventură” și unul dintre scopurile atinse a fost și cățărarea pe vârful Elbrus (5642 m), cel mai înalt vârf din Caucaz și din Europa, reușită din a doua încercare, în ciuda vremii oarecum potrivnice. Ascensiunea pe vârful Elbrus a atras după sine și unele probleme, legate de hipotermie și degerături, dar și o imensă satisfacție, precum și un număr considerabil de prieteni, din Canada, Rusia, Germania și Suedia, cu care geografii clujeni s-au ”intersectat” pe traseu.

Expediția a fost o reușită notabilă, și se așteaptă organizarea unei noi expediții, poate de data asta pe Kilimanjaro sau în Anzi. Totul depinde însă de finanțare...

Pe șoselele de înălțime din Carpații Meridionali și prin Oltenia de Nord

Seria de conferințe organizate de Asociația Culturală, Ecologică și Sportivă AMEFA s-a reluat în noul an universitar miercuri, 12 octombrie 2016, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan”. Onoarea primei prezentări i-a revenit, ca și în alți ani, domnului conferențiar Wilfried Eckart Schreiber, subiectul fiind șoselele de înălțime din Carpații Meridionali și Oltenia de nord.

Peste Carpații Meridionali trec două șosele de înălțime: mai vechiul Transfăgărașan și Transalpina. Le-am testat pe traseul Cluj – Sebeș – Novaci – Curtea de Argeș – Cârțișoara.

 Lacul Oașa. Foto: Wilfried Schreiber

Transalpina și-a primit numele de la Carpații Meridionali, denumiți de Emm. de Martonne „Alpii Transilvaniei”. Pe vechiul traseu „Poteca Dracului”, folosit de ciobani și contrabandiști s-a amenajat, în anii interbelici, „Drumul Regelui”, accesibil cu mașini de teren, camioane, motociclete. În perioada 2009 – 2015 a fost amenajată șoseaua actuală, care urmărește valea Sebeșului, cu lacurile ei de baraj – cel mai mare fiind Oașa. Peste pasul Tărtărău se ajunge la Obârșia Lotrului, iar de aici se trece peste al doilea masiv, ca înălțime, din România, Munții Parâng. 

 Panoramă de pe Transalpina spre est. Foto: Wilfried Schreiber

Cea mai mare altitudine se atinge în pasul Urdele, la 2145 m – cu 100 de m peste înălțimea atinsă de Transfăgărașan. De aici, trecându-se peste culmea principală, se deschide o perspectivă largă asupra masivului Parâng și asupra munților din vecinătate. Apoi se coboară prin satul de vacanță Rânca, care se dezvoltă haotic, ajungându-se la Novaci.

Ajuns în Oltenia subcarpatică, am vizitat Peștera Muierilor, Mănăstirea Polovragi, Cheile Oltețului și Mănăstirea Horezu (Hurezi), obiective turistice foarte importante, frumoase, bine întreținute și mult vizitate.

La capătul sudic al Transfăgărașanului se află Curtea de Argeș, cu mănăstirea ei, iar acum și cu locul ultimei odihne a reginei Ana. Refacerea vestitei biserici după incendiile din 1866 și 1867 este o poveste "cu cântec".

 Cascadă văzută de pe Transfăgărășan. Foto: Wilfried Schreiber

Transfăgărășanul a fost construit în perioada 1970 – 1974, ca un proiect de prestigiu al lui N. Ceaușescu, cu o importanță strategică și economică. Urmărește valea Capra, trece sub creasta principală printr-un tunel și coboară pe valea Bâlea. În partea sudică trece pe lângă lacul Vidraru, un alt obiectiv important și curajos  al erei Ceaușescu. Transfăgărașanul este mai spectaculos, atât datorită circurilor și crestelor glaciare mai sălbatice, cascade etc., cât ți prin traseul ales, serpentinele fiind mai puțin abrupte, iar construcțiile de protecție contra avalanșelor de pietre și de zăpadă cresc spectaculozitatea drumului. Chiar dacă nu se ajunge pe creasta principală, totuși priveliștea peisajului alpin și subalpin este superbă.

Wilfried E. Schreiber

Perspective de dezvoltare durabilă pentru o zonă rurală tradițională din România. Studiu de caz: Munții Apuseni

Joi, 26 mai 2016, Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a fost gazda unei conferințe inedite, ”Perspective de dezvoltare durabilă pentru o zonă rurală tradițională din România. Studiu de caz: Munții Apuseni”. A fost de fapt a doua oară când asociația noastră a avut un prezentator din străinătate, dar de data aceasta conferința a fost susținută în limba română de doamna dr. Evelyn Rușdea, de la Universitatea ”Albert-Ludwigs” din Freiburg, Germania, dânsa fiind absolventă a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Specialistă în știința mediului, biologie și geografie, doamna dr. Evelyn Rușdea a făcut o prezentare generală a Munților Apuseni, a caracteristicilor acestora, insistând în mod deosebit asupra specificităților legate de populație, habitat și economia rurală.

Partea a doua a prezentării s-a axat mai mult pe prezentarea ”Proiectului Apuseni”, gestionat de dânsa, în cadrul Universității din Freiburg, în parteneriat cu instituții și autorități locale din România. Proiectul, având la bază unele preocupări privind viața rurală din Munții Apuseni, a fost lansat încă din anii 1990, având de întâmpinat, mai ales la început, reticența localnicilor. După anul 2000 lucrurile au decurs tot mai bine și s-au finalizat cu succes.

Proiectul a avut în centrul său satul Ghețari din comuna Gârda de Sus (județul Alba). Satul nu a fost ales întâmplător, ci s-a ținut cont de prezența în apropierea sa a unui obiectiv turistic deosebit - Peștera Ghețarul de la Scărișoara, precum și a unor arii de roire și pășunat - cum este poiana de la Călineasa. Proiectul a avut în vedere conservarea arhitecturii tradiționale rurale, în contextul apariției unor clădiri noi care nu mai au nimic în comun cu casa tradițională moțească, dar și crearea de locuri de muncă pentru săteni, prin înființarea unui centru de informare turistică. O inițiativă lăudabilă a fost și realizarea unor amenajări pentru prelucrarea primară a unor plante medicinale, în particular arnică (Arnica montana), cu cerere mare pe piața farmaceutică din Occident (îndeosebi în Germania).

Prezentarea a stârnit numeroase discuții și întrebări la final, doamna profesoară Evelyn Rușdea oferind răspunsuri la obiect și având suficientă răbdare pentru toți cei care au dorit să o chestioneze. Proiectul condus de dânsa poate fi considerat ca un model de urmat pentru toți cei care intenționează să elaboreze proiecte asemănătoare.

Obiective turistice din Europa Centrală

Săptămîna trecută, joi, 10 martie, de la ora 18, domnul conferențiar Wilfried Schreiber a susținut o conferință intitulată ”Obiective turistice din Europa Centrală”, bazată pe o excursie făcută de domnia sa, alături de soție, vara, în Austria, Germania și Belgia.

       Lacul Achensee

Așezat la 930 m altitudine, lacul Achensee este cel mai mare lac din Tirol (Austria). De origine tectonică și remodelat glaciar, are o formă alungită (8,4 km lungime) și o adâncime maximă de 133 m. Scurgerea naturală este spre Bavaria.

Este un important obiectiv turistic: din 1887 se efectuează croaziere, se organizează campionate pentru ambarcațiuni cu vele, din valea Inn-ului urcă un tren cu cremaliere.

Din 1955 pe malul estic există o șosea, iar din 1927 s-a construit o hidrocentrală. Principala așezare este Pertisau, situată la poalele Alpilor Karawanken (Alpii Calcaroși). În jurul lacului există o potecă pentru drumeții, de 23 km lungime. Din anul 2000 aici se organizează și un cros.

       Muzeul Swarovski ”Lumea cristalelor”

Firma de cristale Swarovski a fost creată în 1895. La 100 de ani de la acest eveniment, pentru celebrarea centenarului, André Heller, manager cultural și artist multimedia (născut în 1947 la Viena), a organizat un muzeu subteran, invitând numeroși artiști de renume international să colaboreze (Andy Warhol, Salvador Dali etc.). Muzeul a fost modificat în 2007 și în 2014/15.

La suprafață există un parc, un magazin cu obiecte din cristal, un loc de joacă pentru copii, un turn de observare, un lac etc.

În muzeu se află cel mai mare cristal artificial, de 300.000 carate, numeroase galerii, săli și alte spații, pline de cristale, combinate cu alte materiale. Au loc evenimente, ca prezentări multimedia, concerte, proiecții etc. La ieșire este un imens spațiu destinat vânzărilor.

Muzeul se află la est de orașul Innsbruck, în localitatea Wattens, în valea râului Inn, afluent al Dunării.

       Orașul Marburg

Marburg este un oraș univeritar cu cca. 75.000 locuitori din landul german Hessen, așezat în valea râului Lahn. Orașul medieval, atractiv pentru turiștii care vizitează această parte a Germaniei, s-a dezvoltat începând cu secolul al XII-lea. S-au păstrat numeroase case din piatră și clădiri cu lemnărie îngropată (case de paiantă). Din 50 de case de paiantă s-au mai păstrat cca. 30 (sec. 15 – 19).

Principala biserică este Sf. Elisabeta; ea poartă numele soției ducelui de Turingia, sanctificată în 1235. Primăria a fost construită în secolul XVI.

Marburg este dominat de un castel-cetate, construit din secolul XI și apoi întregit și modificat până în secolul XVIII. Astfel cuprinde părți construite în stilul gotic, în stilul renașterii ș.a.      

      Amöneburg

Orășelul este așezat la 16 km est de Marburg. A fost întemeiat în sec. VIII, pornind de la o mănăstire și o cetate, care în sec. IX și-a pierdut importanța. În sec. XII a fost construită alta, din care s-au păstrat ziduri și turnuri. Localitatea este amplasată pe un con de bazalt. Păstrează, de asemenea, numeroase case de paiantă.

Brussels

Capitala Belgiei a fost întemeiată în jurul anului 580. În sec. VII a devenit un târg, dar abia din sec. XI s-a dezvoltat mai accentuat. Actualul oraș datează din sec. XVIII-XIX, în urma unei reorganizări profunde.

Principalele obiective sunt Grand Place cu Primăria din sec. XV și Casa Regală din sec. XIII, Manneken Pis, micuța statuie simbol, dar am vizitat și cartiere noi, în zona gării de nord.

Prezentarea powerpoint a durat o oră, cu 175 de imagini.

                                                                                                W. Schreiber

Scandinavia 99. Cu bicicleta dincolo de cercul polar

Joi, 3 martie 2016, de la ora 18 (ca de obicei în ultima vreme), Amfiteatrul de Geografie a fost gazda unei noi prezentări de excepție a fostului student al Facultății de Geografie, actualmente președinte al Clubului de Cicloturism Napoca, Ștefan Roman. De data aceasta, dânsul ne-a prezentat o experiență cu totul deosebită pe care a realizat-o împreună cu fostul său coleg de facultate, regretatul Mihai Benea, în vara anului 1999 (deci cu ceva vreme în urmă), când au ajuns cu bicicletele la Capul Nord.

În total, excursia s-a desfășurat pe o durată de aproximativ 2 luni, timp în care au fost parcurși peste 5000 de kilometri. Partea pregătitoare a fost la rândul ei destul de lungă, fiind nevoie de o anumită echipare a bicicletelor, găsirea de sponsori (între care amintim pe CD Radio, care a și transmis zilnic vești de la cei doi călători), obținerea vizelor.

Prima parte, cea mai simplă, a fost călătoria cu un autocar ”de linie” de la Cluj-Napoca la Hamburg, de unde cei doi s-au urcat pe biciclete. În continuare, ei au traversat nordul Germaniei și Danemarca, poposind puțin mai mult la Copenhaga, unde erau deja stabilite niște relații cu o asociație a bicicliștilor din Danemarca. Au traversat cu bacul în Suedia (podul spre Malmö nu era încă terminat) și au continuat să meargă spre nord-vest, urmărind țărmul de sud-vest al Suediei, prin Göteborg, ajungând în cele din urmă în Norvegia, la Oslo.

De aici peisajele s-au transformat, devenind mult mai spectaculoase. Audiența a fost deosebit de impresionată de imaginile din Alpii Scandinaviei și îndeosebi de fiorduri, imaginându-și cu dificultate felul în care cei doi tineri bicicliști au fost capabili să urce și să coboare mereu diferențe de nivel mari, însumând poate mii de metri într-o singură zi. Fiind vorba de lunile iulie și august, zilele erau și foarte lungi, iar cei doi de multe ori plecau de dimineață și se opreau seara târziu, eforturile fiind considerabile. Partea aceasta a călătoriei s-a terminat la Trondheim. De aici și până mai spre nord, Ștefan și Mihai au călătorit și cu trenul, revenind pe bicicletă în preajma insulelor Lofoten.

În cele din urmă, au ajuns și la capul Nord, deși vremea n-a fost tocmai favorabilă, predominând ceața și ploaia. De aici, Mihai s-a întors pe o rută mai directă spre România, iar Ștefan a continuat de unul singur periplul pe bicicletă, apelând uneori și la alte mijloace de transport (tren, autocar), mergând spre sud, prin Finlanda. A traversat Finlanda de la Rovaniemi la Helsinki, unde a fost nevoit să facă o pauză de câteva zile în așteptarea vizelor pentru Estonia, Letonia, Lituania și Polonia. În această pauză, a făcut o călătorie cu autocarul la Sankt Petersburg, în Rusia.

Revenit la Helsinki și cu vizele pentru Țările Baltice în mână, Ștefan a continuat cu bicicleta spre sud, traversând Estonia, Letonia, Lituania, enclava Kalinigrad (Rusia) și nordul Poloniei, până la Gdansk, de unde a luat trenul spre Varșovia și apoi, prin Cracovia, la Budapesta, și în cele din urmă, prin Oradea, la Cluj-Napoca.
Detalii complete despre această tură cu bicicleta se pot accesa pe pagina web a lui Ștefan Roman, aici.