Se afișează postările cu eticheta Astronomie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Astronomie. Afișați toate postările

sâmbătă, 3 decembrie 2016

Călătoria spre Marte. Posibil sau imposibil?

Miercuri, 16 noiembrie 2016, de la ora 18, domnul conferențiar universitar Alexandru Imbroane a susținut o nouă conferință în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan”, intitulată ”Călătoria spre Marte. Posibil sau imposibil?”.
În fața unei audiențe extrem de interesate de călătoria spre alte planete, domnul conferențiar a început prin a face o scurtă retrospectivă asupra primelor călătorii în spațiul cosmic, ale cosmonauților sovietici și astronauților americani, și a problemelor întâmpinate de misiunile Apollo pe Lună (în special Apollo 13).
A trecut apoi la enumerarea problemelor, infinit mai multe, pe care le-ar presupune călătoria spre Marte: un buget foarte-foarte ridicat, practic imposibil de obținut în prezent (NASA a beneficiat de ”buget nelimitat” pentru programul Apollo, dar azi nu ar mai fi posibil așa ceva) și o navă de dimensiuni uriașe, care să stocheze combustibilul necesar, precum și alimentele pentru membrii echipajului. O altă chestiune este legată de durata călătoriei, estimată la câteva luni (doar dus!), ceea ce înseamnă o expunere foarte ridicată, practic mortală, la radiațiile solare, indiferent de tipul echipamentului folosit și de protecția pe care o poate asigura fuselajul cu tehnologia existentă în prezent. Un timp prelungit de ședere în spațiu, în stare de plutire, fără atracție gravitațională, ar conduce de asemenea la grave probleme de sănătate și de readaptare la gravitație odată cu aterizarea (amartizarea?) pe Marte și apoi la revenirea pe Pământ.
Desigur, și aterizarea în sine este o problemă. Roboții care au fost trimiși până acum pe Marte au fost parașutați într-o sferă flexibilă, care apoi a ”sărit” câteva săptămâni înainte de a se stabiliza, în condițiile unei gravitații mai scăzute decât pe Pământ. O astfel de soluție nu ar fi posibilă pentru o misiune umană. Se poate ateriza la fel ca pe Lună, cu un modul care să coboare perpendicular pe suprafața planetei, cu șanse reduse de reușită. În fine, presupunând că toate acestea ar fi cumva rezolvate, mai rămâne și chestiunea reîntoarcerii pe Pământ, mai exact a plecării de pe Marte, dificil de soluționat.
În fine, chestiunea fundamentală rămâne următoarea: pentru ce anume ar fi necesară o misiune umană pe Marte? Există ceva acolo care să merite în acest moment un astfel de sacrificiu material și uman? Se află omenirea în vreun pericol iminent astfel încât să se pună la modul serios problema salvării umanității printr-un potențial ”exod” pe Marte? Și în acest caz, suntem suficient de avansați tehnologic și științific pentru a face față unei astfel de provocări?
Domnul conferențiar univ. Alexandru Imbroane crede că nu. În concluzie, în ciuda serialului documentar de mare succes de pe National Geographic, care abordează problema călătoriei umane pe Marte, deocamdată această călătorie nu este realizabilă tehnologic și nici nu are vreo importanță reală dacă oamenii ajung sau nu pe Marte. Explorarea planetei cu ajutorul roboților pare să fie momentan suficientă pentru a satisface exigențele științifice și de cunoaștere ale prezentului, chiar dacă americanii au inclus călătoria spre Marte într-un ambițios program spațial în perspectiva anului 2030...

joi, 31 martie 2016

De la explorarea Cosmosului la călătoriile spațiale

În urmă cu o săptămână, joi, 24 martie 2016, Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a găzduit o foarte interesantă prezentare, susținută de domnul conf. univ. dr. Alexandru Imbroane, intitulată ”De la explorarea Cosmosului la călătoriile spațiale”.
Într-o sală mai plină decât de obicei, domnul conferențiar a prezentat, la început, felul în care au evoluat rachetele, de la primele încercări (din secolul al XIX-lea) de a se imagina o rachetă până în zilele noastre. Un accent deosebit a fost pus pe contribuțiile celor care au făcut muncă de pionierat în acest domeniu, Hermann Oberth (născut la Sibiu și doctorand, apoi doctor în fizică al Universității clujene) și Wernher von Braun.
Perioada de după cel de-al doilea război mondial s-a caracterizat printr-o ”cursă” în doi (SUA și URSS) pentru cucerirea spațiului cosmic. Domnul conferențiar a insistat cu precădere asupra programului american de explorare a spațiului cosmic, și a amintit de primele aselenizări și de problemele cu care s-a confruntat programul Apollo.
Discuția s-a purtat apoi în contextul ultimelor declarații, inclusiv ale președintelui Barack Obama, cu privire la următoarea destinație: Marte, care ar trebui atinsă în deceniul anilor 2030. Par însă să existe numeroase obstacole în calea acestui deziderat. În primul rând, tehnologia actuală ar face ca o astfel de călătorie să dureze între 9 luni și 1 an și jumătate (doar dus). O astfel de durată implică și cantități uriașe de mâncare și lichide care ar trebui să fie transportate. Doar acestea ar costa undeva la 1 miliard de dolari, după estimările actuale, pentru un echipaj de câteva persoane.
O altă problemă par să fie radiațiile cosmice. Actualele costume spațiale protejează doar pentru circa 40 de zile - oare ar fi posibil un avans atât de important în tehnologia de realizare a unor costume spațiale mai rezistente astfel încât radiațiile să nu-i mai afecteze pe cosmonauți?
Oricum, ei ar fi foarte afectați de starea de imponderabilitate. După o anumită perioadă, imponderabilitatea crează probleme fiziologice deosebite. Cosmonauții care au stat multă vreme la gravitație zero (maxim câteva luni) au acuzat probleme dintre cele mai grave iar perioadele de recuperare sunt lungi.
În fine, o altă problemă ar fi aterizarea pe Marte, care nu se poate face ca pe Lună, având în vedere gravitația de pe această planetă. De asemenea, ar trebui gândită perioada în care cosmonauții ar sta efectiv pe Marte și felul în care ei ar putea supraviețui și întoarce pe Terra.
La toate aceste întrebări ar fi necesare răspunsuri, care sunt însă foarte greu de dat în circumstanțele actuale. Tehnologia avansează, într-adevăr, dar nu neapărat în direcțiile pe care le putem anticipa. Și, în fond, întrebarea legitimă ar fi: ce anume să facem pe Marte? Resursele necesare unei astfel de călătorii sunt imense iar rezultatele nu pot fi spectaculoase deoarece Marte a fost deja explorată de diferite misiuni, prin intermediul roboților, chiar și în ultimul deceniu.

vineri, 7 august 2015

Viața în Univers

Miercuri, 24 iunie, de la ora 18, Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a găzduit o prezentare foarte interesantă, intitulată ”Viața în Univers”, susținută de domnul conf. dr. Alexandru Imbroane. Domnul conferențiar a arătat, foarte minuțios, care au fost cauzele apariției vieții în Univers, în particular în sistemul nostru solar, respectiv pe Pământ, deocamdată singurul loc unde știm cu certitudine că există viață, și nu oricum, ci viață inteligentă.
Pentru ca viața să apară, există numeroase condiții, numeroase restricții. Însăși materia din care iau naștere elementele care fac posibilă viața a fost generată de explozia unei supernove, care a creat, în mai multe etape succesive, sistemul nostru solar așa cum îl știm astăzi, și a generat elemente mai grele decât fierul. Soarele nostru este dintr-o categorie care favorizează viața iar Pământul este la distanța potrivită față de Soare.
S-a discutat și despre posibilitatea vieții pe alte planete sau alte corpuri cerești (sateliți, asteroizi) din Sistemul Solar. S-au luat în discuție variantele ”clasice” - Venus, Titan, Marte, insistându-se puțin mai mult asupra acestei din urmă planete. Concluzia este că nicăieri în sistemul nostru solar nu mai există viață, ci doar pe Pământ.
Cele mai apropiate sisteme solare care ar putea găzdui viața sunt de fapt la distanțe uriașe de noi iar orice comunicare cu eventuale civilizații extraterestre este utopică. Domnul conferențiar a respins categoric și toate așa-zisele întâlniri cu extratereștri care ar avea loc pe Pământ, atât cele presupuse a fi avut loc în trecutul istoric, cât și cele din prezent, incluzând OZN-uri sau alte vehicule de acest gen.
În final, a fost prezentată ecuația lui Drake, care indică numărul de civilizații extraterestre din Univers, și care este deocamdată o simplă ipoteză, care nu are o bază științifică solidă, valorile fiind între 1 (civilizația pământeană) și 10 miliarde de civilizații în Univers. Aceste cifre nu pot fi însă verificate.
Conferința a avut un succes deosebit, cei prezenți adresând numeroase întrebări și lansând discuții contradictorii pe tema vieții în Univers, un subiect mereu de interes.

duminică, 29 martie 2015

Fenomene astronomice în sistemul solar

Miercuri, 18 martie, de la ora 18, domnul conferențiar Alexandru Imbroane a susținut conferința intitulată ”Fenomene astronomice în sistemul solar”. A fost o audiență peste medie în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan”, mai ales că prezentarea anticipa oarecum evenimentul din 20 martie, eclipsa parțială de soare.
Conferința a fost deosebit de interesantă și atractivă. Deși titlul inducea ideea că sistemul solar va fi subiectul principal, domnul Imbroane a reușit să atingă o paletă foarte vastă și variată de subiecte de interes. Fără a avea pregătit un powerpoint, domnia sa a vorbit liber despre ce înseamnă astronomie, care sunt diferențele față de astrofizică, cosmologie, astrologie, cosmogonie și alte științe sau domenii ale științei; ne-a prezentat mai multe date despre Univers, de la nașterea sa până în prezent; a vorbit despre expansiunea Universului, nașterea galaxiilor și a sistemelor solare, despre quasari, despre fazele de evoluție a unei stele, amintind și de stele neutronice, nove, supernove, găuri negre, găuri de vierme. Sigur, ca de obicei, prezentarea a fost ”piperată” cu numeroase comparații și exemple, pentru ca auditorii mai puțin inițiați să poată înțelege anumite aspecte. S-a discutat de asemenea și despre posibilitatea existenței vieții în Univers și pe alte planete, în afară de Pământ.
Conferința s-a încheiat după aproape 2 ore, finalul fiind dedicat eclipselor de soare. Au fost și destule întrebări, domnul Imbroane răspunzând cu generozitate la fiecare.
Două zile mai târziu, vineri, 20 martie, cu ocazia eclipsei parțiale de soare, s-a organizat o deplasare la Observatorul Astronomic Cluj, unde tot domnul conferențiar Imbroane a făcut demersurile ca să fim primiți de către astronomi, în speță de domnul Liviu Mircea. Din fața Facultății de Geografie a plecat spre Observator un grup de peste 60 de persoane, majoritatea studenți la Facultatea de Geografie, conduși de profesorii Alexandru Imbroane, Cristian Boțan, Silviu Fonogea și Raularian Rusu. La Observator am ajuns la ora 10:40, exact la timp ca să prindem începutul eclipsei. Majoritatea am intrat în sala de la parter, unde eclipsa era proiectată pe un ecran mare și unde am beneficiat (din când în când) de explicațiile domnilor Liviu Mircea și Alexandru Imbroane. O parte din cei aflați în sală au urmărit, în paralel, pe internet, și evoluția eclipsei în insulele Feroe, respectiv în Svalbard, unde eclipsa a fost, la un moment dat, totală. La Cluj-Napoca, faza de maxim a eclipsei parțiale a fost la ora 11:55, când mai mult de jumătate din discul Soarelui a fost acoperit de cel al Lunii. Până la ora 13:05, când s-a încheiat eclipsa, mai multe persoane din grup au ieșit și afară și au putut vedea eclipsa și prin instrumentele puse la dispoziție cu mult altruism de către astronomii amatori aflați în curtea Observatorului.
A fost un eveniment deosebit și se poate spune că am avut șansa ca vremea să fie excelentă și am putut admira eclipsa fără probleme, deși erau previziuni meteo destul de nefavorabile iar dimineața cerul era înnorat, dar s-a înseninat până la ora 10.