Se afișează postările cu eticheta Arheologie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Arheologie. Afișați toate postările

duminică, 25 decembrie 2016

Fascinanta China. De pe Marele Zid pe Acoperișul Lumii

Ultima conferință din acest an a fost susținută în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” miercuri, 14 decembrie, de la ora 18, fiind dedicată (din nou) Chinei, oarecum în continuarea celei din urmă cu o lună, care a avut drept subiect principal capitala Beijing și unele realități ale Chinei contemporane, și a atins mai mult în treacăt subiectul Marelui Zid Chinezesc, din care o anumită porțiune este la mică distanță de Beijing.

 Marele Zid Chinezesc în sectorul Badaling. Foto: Raularian Rusu

De data aceasta, prezentarea s-a axat pe Marele Zid Chinezesc și pe excursia organizată în Tibet, ”Acoperișul Lumii”, de către o parte a delegației clujene care a participat la Congresul Uniunii Internaționale de Geografie de la Beijing. A prezentat domnul conferențiar universitar dr. Vasile Zotic, iar informația a fost atât de bogată încât s-au depășit cele 2 ore obișnuite; interesul a fost însă pe măsură. În sală au fost prezenți și alți membri ai delegației care au fost în Tibet - domnișoara șef lucrări dr. Diana Alexandru, domnul prof. univ. dr. Ștefan Dezsi, doamna Liliana Matei, sau dintre cei care au fost pe Marele Zid - precum șef lucrări dr. Simona Mălăescu sau conf. univ. dr. Raularian Rusu.

 Marele Zid Chinezesc în sectorul Badaling - în apropierea stației superioare a telecabinei. Foto: Raularian Rusu

Domnul conferențiar Vasile Zotic s-a concentrat la început asupra unor informații de natură istorică și arhitectonică cu privire la Marele Zid Chinezesc, a localizării geografice a diferitelor sectoare de zid, pentru ca apoi să prezinte excursia realizată împreună cu ceilalți clujeni în sectorul Badaling din apropiere de Beijing, la 10 ani distanță de la prima sa experiență în China (situație similară cu cea a domnului prof. univ. dr. Vasile Surd). Perioada aleasă (august) și ziua (duminică) au făcut ca aglomerația să fie maximă. Întrucât nu s-au mai găsit bilete la tren, a fost preferat autobuzul ca mijloc de transport, și la dus și la întors, toată experiența (cu urcat pe o parte și coborât prin altă parte) durând în jur de 3 ore, după ce s-a pierdut timp și la intrare, inclusiv din cauza cozilor la bilete. Trebuie menționat că s-a urcat și s-a coborât pe jos, traseul fiind de o anumită dificultate, mai ales pentru cei mai în vârstă; situația a fost agravată de căldura specifică unei zile toride de vară. În acest sector există însă posbilitatea de a urca cu telecabina, iar la coborâre, pe lângă telecabină, există și un fel de ”bob” pe roți, care coboară pe un fel de tobogan pe șine.

Marele Zid Chinezesc în sectorul Badaling - turnul cel mai înalt, de unde începe coborârea. Foto: Raularian Rusu

Experiența tibetană a fost una mult mai vastă, fapt transpus și prin numărul impresionant de fotografii prezentate. Pentru o mai bună cunoaștere a Chinei, transportul din Beijing la Lhasa s-a efectuat cu trenul; călătoria a durat aproximativ 2 zile la dus și tot atât la întors! O bună parte din fotografii au fost de pe traseul dintre Beijing și Lhasa, care au inclus și o oprire de câteva ore la Xining, traversarea Fluviului Galben (Huanghe), a Marelui Podiș de Loess și apoi a Munților Transhimalaya, ramura nordică a Munților Himalaya, peste care calea ferată trece la 5072 m, înainte de a ajunge la Lhasa!
În Lhasa, grupul, din care a făcut parte și domnul conferențiar Zotic, a avut la dispoziție doar o zi și jumătate pentru a vizita principalele obiective turistice din acest oraș, a cărui funcție preponderent turistică este foarte evidentă. Însoțiți de un ghid (care este obligatoriu), ei au vizitat palatul Potala, principala atracție turistică, au făcut un tur al centrului istoric, au fost la o mănăstire și la un templu budist. De asemenea, au gustat și din produsele locale, în mare parte provenite de la animalul cel mai obișnuit în Tibet - iacul.
Audiența a fost foarte interesată de cele prezentate, s-au adresat numeroase întrebări, iar ceilalți participanți la această excursie au completat informațiile oferite de domnul conferențiar univ. dr. Vasile Zotic, inițiindu-se discuții pe anumite teme legate de peisajul geografic tibetan, de structurile urbane din China, de spiritualitatea tibetană.

miercuri, 16 noiembrie 2016

Beijing și Marele Zid Chinezesc

Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a găzduit miercuri, 2 noiembrie, de la ora 18, o prezentare mai specială, intitulată ”Beijing și Marele Zid Chinezesc”. Pentru prima dată, numărul persoanelor care au conferențiat efectiv a fost mai mare, în sensul că a fost prezent aproape tot grupul de la Facultatea de Geografie din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” care a participat în această vară, în a doua jumătate a lunii august, la Congresul Uniunii Internaționale de Geografie de la Beijing: prof. univ. dr. Vasile Surd, prof. univ. dr. Ștefan Dezsi, conf. univ. dr. Adina-Eliza Croitoru, șef lucrări dr. Simona Mălăescu, conf. univ. dr. Vasile Zotic, șef lucrări dr. Diana Alexandru, doamna Liliana Matei, conf. univ. dr. Raularian Rusu și șef lucrări dr. Ciprian Moldovan.

 China National Convention Center, locația Congresului Uniunii Internaționale de Geografie. Foto: Raularian Rusu
Oarecum în calitate de ”gazdă”, conf. univ. dr. Raularian Rusu a luat primul cuvântul și a prezentat pe scurt detaliile călătoriei de la Cluj la Beijing - cu microbuzul până la Budapesta, apoi cu compania Emirates spre Beijing, cu escală în Dubai, în total peste 24 de ore. S-a vorbit și despre locația Congresului, China National Convention Center, situat în zona Parcului Olimpic, foarte aproape de Stadionul Olimpic (”Cuibul de Pasăre”) și a Bazinului Olimpic (”Cubul”), o arie frumoasă, verde, cu multe clădiri noi, moderne, dezvoltată cu ocazia Olimpiadei de Vară din 2008 în partea de nord a orașului Beijing. Au fost prezentate și câteva obiective turistice esențiale din Beijing, între care Piața Tienanmen, Orașul Interzis, Palatul de Vară, Templul Paradisului.

 Piața Tienanmen. Beijing
Doamna conf. univ. dr. Adina-Eliza Croitoru a prezentat mai multe detalii despre viața în China și Beijing, despre probleme legate de populație, de controlul nașterilor, despre problema locuințelor și despre felul în care trăiesc chinezii, în general. S-au vizionat și câteva filmulețe, realizate chiar de dânsa, privind viața ”idealizată” din hutong-urile din centrul capitalei (versiunea pentru turiști vs. realitatea faptică), dansurile pensionarilor prin parcuri, și numerele de acrobație realizate de tineri (copii) într-un cadru oficial, la Opera de Stat din Beijing, care au stârnit în mod deosebit interesul audienței.

 Una din curțile interioare din Orașul Interzis. Foto: Raularian Rusu
În continuare, doamna șef lucrări dr. Simona Mălăescu a preluat ”ștafeta”, oferind numeroase detalii despre felul în care autoritățile chineze știu (sau nu) să pună în valoare obiectivele turistice pe care le au, problemele de comunicare pe care echipa noastră le-a avut la Beijing, mijloacele de orientare în spațiu în condițiile în care existau (uneori) doar informații în limba chineză. Într-adevăr, numărul chinezilor care cunosc o limbă de circulație internațională (engleza) este foarte redus. Dânsa ne-a mai introdus încă odată în atmosfera hutongurilor dintr-o altă perspectivă, a vizitatorului independent, și a prezentat și propria sa experiență pe Marele Zid Chinezesc.

 Palatul de Vară de la periferia Beijingului. Foto: Raularian Rusu.
Domnul șef lucrări dr. Ciprian Moldovan a prezentat mai multe aspecte privind dezvoltarea transportului în Beijing, în special a metroului, și importanța acestuia într-o metropolă cu 20 de milioane de locuitori.

 Templul Paradisului, Beijing. Foto: Raularian Rusu
Conferința s-a încheiat cu  vizionarea unui DVD adus de domnul prof. univ. dr. Vasile Surd, care evoca o paradă militară în Piața Tienanmen, în vreme ce domnia sa a adus numeroase argumente în favoarea afirmației că, în momentul de față, China este una dintre marile puteri pe plan mondial.

 Noua clădire a televiziunii chineze și alți zgârie-nori în construcție. Foto: Raularian Rusu

Din păcate, nu a mai fost timp pentru ca și ceilalți participanți la Congres să poată să-și prezinte punctele de vedere. Cu toate acestea, numeroșii studenți (și nu numai...) prezenți în amfiteatru au plecat în mare măsură edificați cu privire la ceea ce înseamnă ”experiența chineză”.

joi, 11 februarie 2016

Egiptul antic - mistere și repere

În urmă cu o săptămână, joi, 4 februarie, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a avut loc o captivantă prezentare a domnului doctorand Sabin Nicula, intitulată ”Egitpul antic - mistere și repere”.
Scopul acestei prezentări a fost acela de a dezvolta orizontul cognoscibil cu privire la viața de zi cu zi a egipteanului antic dar și acela de a reliefa cele mai importante evenimente derulate în context istoric pe parcursul a mai bine de 5500 de ani.
În debutul prezentării s-au făcut câteva remarci cu privire la contextualizarea Republicii Arabe Egipt în plan regional, urmând ca ulterior, să fie făcută o introspecție în ceea ce privește conflictele actuale care macină statele musulmane din Orientul Mijlociu și Africa de Nord (primăvara arabă). Focarul beligenrat a izbucnit în urmă cu cinci ani în Tunisia și s-a extins ulterior în state precum Egipt, Yemen, Libia sau Siria (acolo unde ultimul bastion al lui Bashar al Assad încă opune rezistență forțelor rebele).
Un alt demers întreprins pe parcursul prezentării a constat în menționarea pe scurt a celor mai importante evenimente care s-au succedat în Egiptul de Jos și Egiptul de Sus începând cu anul 3150 î. Ch, atunci când cele două entități regionale s-au unificat sub sceptrul faraonului Menes.
De asemenea, s-au făcut câteva precizări asupra celor mai importante evenimente derulate pe parcursul celor 30 de dinastii (2030 î. Ch -Vechiul Regat până în 476 d. Ch – perioada stăpânirii Egiptului de către Imperiul Bizantin) de către cei mai influenți faraoni care s-au succedat la conducerea Egiptului: Menes, Djoser, Snefru, Hufu, Khafra, Mankaura, Akenaton, Tutankamon, Ramses al II-lea, Cleopatra etc. 
Egiptenii erau arhitecți, medici, constructori și ecleziaștici desăvârșiți. Societatea a prosperat pe seama culturilor bogate binecuvântate de apele Nilului. Istoricul grec Herodod sublinia în istoriile sale că Egiptul este un dar al Nilului. În diverse contexte istorice au fost construite o serie de edificii care uimesc prin grandoarea și precizia geometrică cu care au fost edificate. Templele de la Abu Simbel, Deir al Bahri, Karnak sau Luxor sunt de o splendoare arhitecturală specifică doar Egiptului Antic, cu decorațiuni a căror principale motive erau: cultul faraonului, ofrandele religioase, poezii de dragoste sau binecuvântarea zeilor și ofranda adusă acestora. 
Societatea egipteană era destul de avansată în raport cu vecinii statului egiptean de la acea vreme. Cunoșteau scrisul (hieroglific), efectuau operații pe creier și practicau o formă de guvernare teocratică și dictatorială în același timp, faraonul fiind conducătorul suprem al armatei și totodată întruchiparea panteonului egiptean pe pământ. Întrucât forma de succesiune la tron era oarecum matriarhală, de cele mai multe ori se efectuau căsătorii aranjate între frate și soră ca statul să poată avea un faraon. Au existat și unele excepții precum Hathsepsut sau Cleopatra a VII-a care au condus Egiptul ca veritabili faraoni. 
Este foarte important de menționat că la construirea ansamblului piramidal de pe platoul Giza sau în orice altă parte din Egipt, nu s-a folosit ca forță de muncă sclavii. Există suficiente dovezi arheologice care atestă faptul că aceștia beneficiau de îngrijiri medicale, erau hrăniți cu pâine, bere și carne și poate cel mai important, nu erau îngropați în gropi comune. 
Religia era una politeistă, cu un panteon destul de diversificat. Abaterea de la regulă a constituit-o Akenaton care a renunțat la vechii zei și odată cu accederea sa la tron a promovat cultul solar a lui Aton ca unic zeu. Această măsură a stârnit o serie de controverse, cu repercusiuni negative în rândul meșteșugarilor care-și câștigau pâine prin vânzarea unor statuete cu diverși zei dar și în rândul populației credincioase (marea majoritate). 
Egiptenii nu se temeau de moarte, fapt pentru care atunci când deceda un faraon sau înalt demnitar, întreg corpul de servitori erau îngropați de vii în mormântul celui pe care l-au servit. 
Egiptul a avut o istorie tumultuoasă, marcată de perioade istorice de climax și declin, însă ruptura majoră s-a produs în jurul anilor 30 î. Ch., atunci când trupele conduse de Octavian și Agrippa reușesc să înfrângă armata improvizată a generalului răzvrătit Marcus Antonius și a reginei grecoaice Cleopatra a VII-a.

Sabin Nicula