Dinu Lipatti - 100 de ani de la naștere

Miercuri, 15 martie 2017, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan”, a avut loc o nouă prezentare și o audiție muzicală dedicată aniversării a 100 de ani de la nașterea pianistului Dinu Lipatti. A prezentat domnul conferențiar univ. dr. Wilfried Schreiber.

Dintre pianiștii români, prin discografia lor, două nume trebuie reținute: Dinu Lipatti și Radu Lupu. Dacă pe R. Lupu l-am prezentat în 2015, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la naștere, acum se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Dinu Lipatti.

Dinu Lipatti s-a născut  în 19 martie 1917 la București într-o familie cu un mare interes pentru muzică – ambii părinți erau buni interpreți, tatăl la vioară, mama la pian. Nașul de botez a fost marele George Enescu. Așa că nu este de mirare că micuțul Dinu de timpuriu a manifestat un talent deosebit pentru muzică. Devine elevul renumitei profesoare Florica Musicescu și studiază la Conservatorul din București. În 1934 participă la un concurs internațional la Viena unde, detașându-se net față de cei peste 200 de concurenți, câștigă doar premiul II. (Premiul I a fost decernat unui pianist polonez, Boleslav Kohn, care astăzi este complet necunoscut, pe când Dinu Lipatti apare în mai toate colecțiile de mari pianiști ai secolului 20).  Revoltat, marele pianist francez Alfred Cortot îl ia sub aripa sa ocrotitoare. La Paris, Lipatti petrece ani senini, perfecționându-se la pian cu A. Cortot și  Nadia Boulanger, studiind compoziție cu Paul Dukas și Igor Strawinski și dirijatul cu Charles Munch. Începând cu 1936 concertează pe scenele Europei. În 1939 revine la București, iar din cauza războiului trebuie să rămână acolo, concertând, printre alții, cu George Enescu. Se căsătorește cu Madeleine Cantacuzino, și ea absolventă a Conservatorului din București. În 1943 pleacă în Scandinavia și apoi în Elveția, unde se stabilește, soția sa având acolo relații familiale. Devine profesor la Conservatorul din Geneva și concertează în toată Europa, cu muzicieni renumiți, cum a fost Herbert von Karajan. Realizează înregistrări, printre altele cu vestitul Walter Legge, soțul renumitei soprane Elisabeth Schwarzkopf. Se îmbolnăvește de leucemie. Doar un tratament cu cortizon îl mai pune pe picioare pentru câteva luni, în care face alte înregistrări. În 16 septembrie 1950 cântă ultimul său recital la Besançon. Moare în 2 decembrie a aceluiași an.

Arta pianistică a lui Lipatti a fost de cea mai înaltă clasă. S-a apreciat la el naturalețea, sensibilitatea și corectitudinea interpretării, precum tehnica lui perfectă. Mărturie au rămas înregistrările sale, care cuprind lucări de J.S. Bach, Domenico Scarlatti, W.A. Mozart, F. Schubert, R. Schumann, F. Chopin, J. Brahms, F. Liszt, E. Grieg, M. Ravel, G. Enescu ș.a.

H. v. Karajan a admirat interpretările „divine” ale lui Lipatti, iar producătorul de discuri Walter Legge a scris: „Dumnezeu a împrumutat lumii instrumentul său ales, care pentru o perioadă scurtă s-a numit Dinu Lipatti”.

Lipatti a compus și câteva lucrări, dintre care se cântă Concertino în stil clasic pentru pian și orchestră de cameră, Simfonia concertantă pentru două piane și orchestră de coarde și Sonata pentru mâna stângă.

A publicat, în special la București, cronici și relatări despre concertele și noi creații muzicale din mai multe țări din Europa. În anul 1997 a fost distins, post mortem, cu titlul de membru al Academiei Române.

Numele marelui pianist român a fost oferit unor instituții de artă. Astfel, la București are loc Competiția Muzicală pentru Tineret „Dinu Lipatti” – în acest an între 13 și 20 mai, Filarmonica din Satu Mare îi poartă numele din anul 1991, iar la București Colegiul Național de Arte se numește „Dinu Lipatti”.

Astăzi ascultăm ultimul recital, susținut la 16  septembrie 1950 la Besançon. Recitalul urma să fie transmis în direct la postul francez de radio, dar din cauza situației precare de sănătate a lui Lipatti s-a renunțat la aceasta și s-a înregistrat doar, transmițând concertul ulterior.

Recitalul a început cu Partita nr. 1 de Johann Sebastian Bach, unul dintre compozitorii preferați de Lipatti. Părțile sunt: Preludiu, Allemandă, Courantă, Sarbandă, Menuet I și II și Gigue.

Următoarea lucrare a fost Sonata nr. 8 în la minor de Wolfgang Amadeus Mozart, având părțile Allegro maestoso, Andante cantabilecon espressione și Presto.

Au urmat două lucrări compuse de romanticul Franz Schubert: Impromptu-urile în sol bemol major și în mi bemol major D 899 Nr. 3 și 2.

Recitalul trebuia să se încheie cu 14 valsuri de Frederic Chopin, însă Lipatti n-a reușit să cânte decât 13. După o pauză, în care publicul a rămas pe loc, Lipatti a mai revenit în scenă și a interpretat coralul „Jesu bleibet meine Freude” (Iisus rămâne bucuria mea) de J. S. Bach. Ascultăm această ultimă lucrare într-o altă înregistrare, anterioară, a lui Dinu Lipatti.

Wilfried Eckart Schreiber

Johann Sebastian Bach în interpretări celebre

Miercuri, 7 decembrie 2016, de la ora 18, domnul conferențiar univ. dr. Wilfried Schreiber a susținut o nouă prezentare despre Johann Sebastian Bach în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan”. Ca de obicei, prezentarea a fost scurtă, dar la subiect, fiind urmată de muzică, atât pe CD, cât și pe DVD (cu imagini).

J.S. Bach (1685 – 1750) a fost personalitatea impunătoare a barocului.  A compus peste o mie de lucrări, unele mici, de ex. Invențiile, altele de dimensiuni uriașe, cum sunt Patimile după Matei, Patimile după Ioan sau Misa în si minor.

A abordat toate genurile muzicale, cu excepția operei. Muzica pentru pian (pe atunci precursorul pianului, clavecinul) ocupă o parte importantă a creației lui Bach. În afara suitelor, un loc deosebit îl ocupă Variațiunile Goldberg. Pe o temă proprie, aria, Bach dezvoltă 30 de variațiuni, încheind cu repetarea ariei. Denumirea „Goldberg” vine de la Johann Gottlieb Goldberg, un clavecinist, aflat în slujba unui nobil german, prieten cu familia Bach. Pentru acesta Bach a compus variațiunile magnifice.

O asculăm în interpretarea pianistului canadian Glenn Gould (1932-1982). Acesta a posedat o tehnică remarcabilă și a revoluționat modul de interpretare a muzicii pentru pian de Bach. Interpretările sale au rămas neegalate până astăzi.

Concertul instrumental a stat, de asemenea, în atenția lui Bach. A dezvoltat muzica lui Vivaldi, preluând și adaptând unele dintre concertele acestuia. Dintre creațiile bachiene proprii se detașează concertele pentru vioară și orchestră: în la minor, în mi major și vestitul Dublu-concert în re minor.

Ascultăm concertul în mi major, în interpretarea violonistei germane Anne-Sophie Mutter, acompaniată de Filarmonica din Berlin, dirijată de Herbert von Karajan.

Anne Sophie Mutter (născ. 1963) a început să apară în public la vârsta de 5 ani, câștigând mai multe concursuri pentru tineret. La 13 ani este lansată de Herbert von Karajan, ceea ce a însemnat începutul unei carierei internaționale de mare succes.

Muzica religioasă a ocupat un loc central în creația lui Bach. A compus numeroase mise, motete, cantate, coraluri etc. Una dintre cele mai cunoscute lucrări este „Magnificat” pentru soliști vocali, cor și orchestră. Aparține cultului Mariei și a fost compusă pentru o slujbă de Crăciun a anului 1723, fiind definitivată apoi în 1730. Cuprinde 12 părți. Ascultăm o interpretare celebră: Herbert von Karajan, considerat  cel mai mare dirijor a jumătății a doua a secolului XX, conduce orchestra filarmonică din Berlin, corul Rias și un cvartet de soliști vocali.

Wilfried Eckart Schreiber

Vă place Brahms? (partea a II-a)

Joi, 18 mai 2016, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan”, domnul conferențiar Wilfried Schreiber a susținut partea a doua a prezentării despre Johannes Brahms, cu audiție muzicală susținută pe CD și DVD.

Înainte de a compune cele patru simfonii, Brahms a compus numeroase alte lucrări simfonice sau chiar vocal-simfonice. Printre aceste se află primele două lucrări, care s-u audiat cu această ocazie.

Variațiunile pe o temă de J. Haydn op. 56 a, au fost compuse în anul 1873. Această lucrare poartă deja elementele stilistice caracteristice lui Brahms, adică trebuie considerată ca fiind o lucrare de maturitate. Pornind de la o temă a lui Joseph Haydn, „împrumutată” dintr-o serenadă pentru suflători, Brahms a compus opt variațiuni, diferite ca tonalitate, măsură, tempou etc.

Ascultăm Variațiunile în interpretarea Orchestrei Filarmonice din Viena, dirijată de Leonard Bernstein. Pe marele dirijor l-am prezentat deja data trecută. 

Urmează două fragmente – părțile a 4-a și a 5-a din ”Un Recviem German”, op. 45, compus în perioada 1861-1868 și cântat în prima audiție la domul din Bremen în 1868. Nu este un recviem în sens clasic, adică nu respectă părțile componente ale unei slujbe catolice, ca de ex. recviemurile lui Mozart, Verdi etc. Se bazează pe texte în limba germană, extrase din Biblie, texte alese de către Brahms însuși. Pe de altă parte, Brahms renunță la cvartetul de soliști vocali, lucrarea, inițial în 6 părți,  fiind concepută pentri cor, bariton și orchestră. Evenimentul care l-a inspirat a fost moartea marelui compozitor și prieten Robert Schumann. După moartea mamei sale, Brahms mai introduce o parte, a 5-a, pentru sopran solo, cor și orchestră, astfel că în varianta finală este nevoie de doi soliști vocali, lucrarea având 7 părți și o durată de 1 oră și 20 – 30 minute. 

Ascultăm părțile 4 și 5, cele mai lirice, din această lucrare. Interpretează Orchestra Filarmonică din München, corul Bach din același oraș, solistă fiind Arleen Auger. Dirijează Sergiu Celibidache. Vestitul dirijor (și compozitor) român s-a născut în 1912 la Roman. Sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial îl prinde la Berlin, ca dirijor la vestita Filarmonica din Berlin, dirijorul principal fiind Wilhelm Furtwängler. Acesta din urmă primind interdicție de a mai dirija în Germania, orchestra a fost preluată temporar de Celibidache, până la instalarea lui Herbert von Karajan.  Apoi Celibidache a dirijat orchestrele radio din Stuttgart și Stockholm, ultima parte a vieții – a murit în 1996 în Franța – petrecând-o în fruntea Orchestrei Filarmonice din München, unul dintre cele mai renumite ansambluri din Germania. Cu toate că a fost împotriva „conservelor muzicale”, adică a înregistrărilor, există multe concerte și chiar repetiții înregistrate și filmate. O caracteristică a interpretărilor sale au fost tempourile foarte rare, ieșind în evidență mai cu seamă la simfoniile de A. Bruckner. 

Dintre cele patru concerte instrumentale, compuse de Brahms, ascultăm vestitul Concert pentru vioară și orchestră în re major, op. 77, compus în anul 1877 și cântat pentru prima dată la 1 ianuarie 1878. Acel concert a fost dirijat de Brahms, solistul fiind vestitul violonist Joseph Joachim, un prieten apropiat a lui Brahms, care l-a și sfătuit în timpul compunerii concertului. Unii dintre critici au considerat că acest concert nu este scris pentru vioară, ci „împotriva viorii”, din cauza dificulăților tehnice și a stiului brahmsian. Astăzi este unul dintre cele mai apreciate și des cântate concerte. 

Concertul are o structură clasică, în trei părți. Prima parte, un Allegro non troppo, este cea mai lungă și cuprinde o cadență – adică o parte, în care solistul cântă o improvizație proprie sau a unui alt violonist (se cântă des cadența lui G. Enescu) pe temele părții. Partea a doua (Adagio) începe printr-o temă foarte cantabilă, expusă de oboi, abia pe urmă ea este preluată și dezvoltată de vioară. Partea a treia (Allegro giocoso, man non troppo vivace) prezintă certe influențe ale muzicii maghiare. 

Concertul va fi interpretat de către Gidon Kremer, Orchestra Filarmonică din Viena, dirijată de Leonard Bernstein. G. Kremer s-a născut la Riga (Letonia) în 1947. A studiat vioara mai întâi la Riga, apoi la Moscova, printre alții cu renumitul David Oistrah. În 1969 câștigă premiul I la Concursul Paganini din Genova, un an mai târziu proba de vioară la concursul Ceaikovski din Moscova. Cu cele două premii I se lansează ca o mare promisiune. În 1980 părăsește definitiv Uniunea Sovietică. Concertează cu mari orchestre și mari dirijori. În anii '70 a concertat și la Cluj, în cadrul unui recital pentru două viori (fără acompaniament, împreună cu soția lui). În 1997 înființează Kremerata Baltica, o orchestră de coarde alcătuită din tineri muzicieni.

Wilfried Eckart Schreiber

Concert caritabil de chitară

La inițiativa studentei Alina Grozav din anul 3, specializarea Geografia Turismului, joi, 31 martie 2016, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan”, a avut loc un concert caritabil dedicat studentei Andreea Beatrice Toma, colega Alinei. Ea a fost grav accidentată de un motociclist vara trecută, pe când se afla în Statele Unite ale Americii cu programul ”Work&Travel” iar de atunci urmează un tratament recuperatoriu complex și de durată. Acesta a fost inițiat în S.U.A. dar se continuă și în România. Pentru ca tratatmentul să nu fie întrerupt, și Andreea Beatrice să se recupereze, este nevoie de ajutorul nostru.

Sursa: pagina de Facebook a OSUBB

Joi în Amfiteatru a fost o atmosferă cu totul specială. Robert Hlipocianu, de asemenea coleg cu Andreea, alături de mai mulți prieteni și prietene din OSUBB, studenți la diferite facultăți, au oferit un recital de excepție, cântând la chitară melodii dintre cele mai diverse, în special din repertoriul folk, rock și pop, atât românesc, cât și internațional, aparținând unor formații sau interpreți cunoscuți, precum Phoenix, Holograf, Cargo, Pasărea Colibri, Mircea Vintilă, 4 Non Blondes, Fără Zahăr, și mulți alții.

Sursa: pagina de Facebook a OSUBB

S-a evidențiat varietatea deosebită și calitatea artistică și stilistică a interpreților. Totul a fost spontan, fiind invitate și persoane din sală să cânte ceea ce doresc ele. În cele din urmă, concertul a durat peste 2 ore, audiența a fost foarte mulțumită și emoționată. În afară de studenți, au participat și cadre didactice din Facultatea de Geografie, inclusiv domnul decan, prof. univ. dr. Dănuț Petrea, care a și ținut o scurtă cuvântare, pentru a le mulțumi studenților pentru această inițiativă remarcabilă.

Sursa: pagina de Facebook a OSUBB

Acțiunea de strîngere de fonduri continuă în toată luna aprilie și sperăm ca Andreea Beatrice să beneficieze de ele și să revină cât mai repede pe băncile facultății.

Vă place Brahms?

Joi, 17 martie 2016, de la ora 18, domnul conferențiar Wilfried Schreiber a susținut o nouă prezentare, intitulată ”Vă place Brahms?” cu aluzie la filmul cu același titlu. Comparativ cu prezentările anterioare, de data aceasta conferința nu a fost însoțită doar de o audiție muzicală, ci și de o vizionare a unui DVD, audiența putând să înțeleagă mai bine măiestria dirijorului Leonard Bernstein și a Orchestrei Filarmonice din Viena.

Johannes Brahms (1833 – 1897)

I

Dintre compozitorii germani din partea a doua a secolului XIX cei mai importanți au fost J. Brahms și R. Wagner.

Johannes Brahms s-a născut în 7 mai 1833 la Hamburg. Tatăl lui fiind contrabasist în orchestra orașului, tânărul Brahms a venit devreme în contact cu muzica, educația sa muzicală fiind timpurie și de calitate. A fost un mare admirator al cântecului popular german, însă prietenia cu violonistul maghiar Eduard Reményi și mai târziu cu renumitul violonist de origine maghiară Joseph Joachim i-a deschis interesul și pentru muzica  populară maghiară, influențele acesteia manifestându-se adesea foarte clar – în mod special  în Dansurile maghiare.

A condus diferite ansambluri muzicale și a compus, însă neprimind postul de dirijor al orchestrei din orașul său natal a plecat în 1862  definitiv la Viena. Mai înainte i-a cunoscut pe soții Robert și Clara Schumann, de care a legat o prietenie strânsă. Schumann l-a prezentat pe tânărul Brahms ca geniul muzical mult așteptat de lumea muzicală. Poate de aceea Brahms a publicat relativ puțin, iar compozițțile sale sunt foarte îngrijite, așa că Simfonia I-a a apărut abia la vârsta de 43 de ani, vârstă la care atât Mozart cât și Schubert și-au încheiat întreaga creație și chiar și viața, în care au compus 41 și resp. 8 simfonii.

Brahms este în egală măsură un continuator al muzicii clasice tradiționale, dar  și  un inovator remarcabil, cum demonstrează chiar în primele măsuri ale Simfoniei I. Mulți critici muzicali ai epocii nu i-au apreciat opera, dar a avut și mulți susținători. Lumea muzicală de atunci era împărțită în Wagnerienii și Antiwagnerienii. Cu toate că Brahms l-a apreciat pe Wagner, prin stilul compozițiilor sale  a făcut parte din tabăra adversă.

Brahms a compus 4 simfonii, 4 concerte instrumentale (două pentru pian, unul pentru vioară și unul pentru vioară și violoncel – evident toate cu orchestră), două serenade pentru orchestră, două uverturi – însă nu la opere, pentru că nu a compus nicio operă. A compus multă muzică de cameră: sonate pentru pian, vioară și pian, violoncel și pian, triouri, cvartete, cvintete, sextete, numeroase lied-uri pentru voce solo, chor sau cvartet vocal, precum și muzică vocal simfonică: „Un recviem german”, Rapsodia pentru alto, cor bărbătesc și orchestră, Nenia, Cântecul destinului ș.a.

Audițiile noastre vor  cuprinde lucrări orchestrale și vocal-simfonice.

În „Vă place Brahms” (I) – cu aluzie la vestitul film cu același titlu – vom audia două lucrări: Uvertura academică festivă și concertul nr. 2 pentru pian și orchestră.

Uvertura academică festivă a fost compusă în 1880. (Tot în același an a compus și Uvertura tragică). În acel an a primit titlul de doctor honoris causa a universității din Breslau (actualul oraș Wroclav), iar uvertura a ținut locul discursului inaugural. Ea se compune dintr-o serie de cântece studențești, în parte cunoscute și astăzi, printre care, în final, apare Gaudeamus igitur. Așadar acest cântec nu a fost compus de Brahms, ci folosit în această compoziție ca o temă finală.

Interpretează Filarmonica din Viena, una dintre cele mai bune orchestre ale lumii, dirijată de Leonard Bernstein.

Marele dirijor Leonard Bernstein s-a născut în SUA în anul 1918 într-o familie de evrei, imigrați din Ucraina. A fost unul dintre cei mai mari dirijori de după Războiul II Mondial, dar și compozitor și pianist. A colaborat cu cel mai importante orchestre ale lumii, în special cu Filarmonicile din New York, Israel și Viena. În România a devenit foarte cunoscut prin emisiunile sale televizate de educație muzicală.

În continuare audiem Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră, în si bemol major. Spre deosebire de majoritatea concertelor, acesta are patru părți. Concertul, cântat în prima audiție 1881 la Budapesta, cu Brahms ca solist, are vădite influențe maghiare, mai cu seamă în prima și în ultima parte.

Spre deosebire de primul concert, scris în re minor, acest al doilea este mai senin, în major. Prima parte, Allegro non troppo, începe cu o doar scurtă întroducere a cornului, spre deosebire de primul concert, care începe cu o lungă întroducere orchestrală. Apar trei teme, dintre care a treia de provenineță maghiară.

Partea a doua, un Scherzo, Allegro appassionato, este scris în re minor și are un caracter demonic.

Partea a treia, Andante, este liniștită, lirică, bazată pe caracterul cântecului popular german. Violoncelului îi revin pasaje solistice importante.

Finalul, Allegretto grazioso, este de inspirație maghiară, cuprinde pasaje de virtuozitate și se încheie cu o Coda amplă.

La această înregistrare Orchestra Filarmonică din Viena, dirijată de Leonard Bernstein, acompaniază pe pianistul Krystian Zimerman. Pianistul polonez, născut în 1956, s-a remarcat în 1975 când a câștigat Concursul Chopin. A colaborat cu dirijori renumiți, ca Herbert v. Karajan, Leonard Bernstein, Kiril Kondraschin, Seiji Ozava, Simon Rattle, Carlo Zecchi etc. Printre discurile editate se află concertele pentru pian de Beethoven și Brahms, muzica lui Fr. Chopin ș.a.

Wilfried Schreiber