Vineri, 11 noiembrie 2016, a avut loc o nouă ediție a Cupei de Toamnă la tenis de masă în organizarea Asociației Culturale, Ecologice și Sportive AMEFA. Ca de fiecare dată până acum, competiția s-a ținut la Beyond Sports. În ciuda faptului că inițial s-au înscris 14 persoane, în cele din urmă au participat efectiv doar 9 dintre acestea, astfel că putem consemna un record negativ de participare și, totodată, prima competiție de tenis de masă fără nicio reprezentantă a sexului frumos (Cristina Dragomir a participat doar în echipa de organizare).
Cu toate acestea, Cupa de Toamnă a reunit trei foști câștigători ai competiției: Robert Binder, Vlad Popa și Paul Cosmin Ilieș, care porneau drept favoriți. Și de data aceasta însă s-a produs surpriza, competiția fiind câștigată de un debutant, Bogdan Puskas, care a pierdut un singur meci, cu Robert Binder, în faza grupelor, dar care apoi a ”defilat” spre titlu. Vlad Popa a câștigat destul de lejer grupa sa și toate celelalte partide dar a pierdut în cel mai important joc, finala. Alex Popuța reușește o clasare onorabilă și oarecum surprinzătoare pe podium, după ce a câștigat finala mică în fața favoritului nr. 1 al competiției, Robert Binder, care astfel ratează primele trei locuri!
Finaliștii competiției, Vlad Popa (stânga) și Bogdan Puskas
Să mai notăm, tot la capitolul surprize, clasarea lui Paul Cosmin Ilieș pe ultimul loc din grupă, fapt ce i-a adus o eliminare prematură din competiție!
Dar iată rezultatele complete:
Grupa 1
Popa Vlad – Pașca Antonio 2-0 (11-6, 11-8)
Alexe Mircea – Lăcătuș Paul 2-0 (12-10, 11-6)
Pașca Antonio – Lăcătuș Paul 2-0 (11-8, 11-9)
Lăcătuș Paul – Popa Vlad 0-2 (6-11, 8-11)
Popa Vlad – Alexe Mircea 2-1 (11-7, 6-11, 11-5)
Alexe Mircea – Pașca Antonio 2-1 (7-11, 11-5, 12-10)
Clasament
1 Popa Vlad 3
2 Alexe Mircea 2
3 Pașca Antonio 1
4 Lăcătuș Paul 0
Grupa 2
Binder Robert – Ilieș Cosmin Paul 1-2 (9-11, 11-7, 6-11)
Popuța Alex - Puskas Bogdan 1-2 (8-11, 11-8, 8-11)
Binder Robert - Puskas Bogdan 2-0 (11-8, 12-10)
Popuța Alex – Rusu Raularian 2-0 (11-6, 11-1)
Ilieș Cosmin Paul – Popuța Alex 1-2 (11-9, 9-11, 9-11)
Puskas Bogdan – Rusu Raularian 2-0 (11-9, 12-10)
Binder Robert – Rusu Raularian 2-1 (9-11, 12-10, 11-7)
Puskas Bogdan – Ilieș Cosmin Paul 2-0 (11-8, 11-8)
Popuța Alex – Binder Robert 1-2 (7-11, 11-9, 9-11)
Rusu Raularian – Ilieș Cosmin Paul 2-0 (11-2, 11-3)
Clasament
1 Puskas Bogdan 3 (6-3)
2 Binder Robert 3 (7-4)
3 Popuța Alex 2
4 Rusu Raularian 1 (3-6)
5 Ilieș Paul Cosmin 1 (3-7)
Sferturi de finală
Popa Vlad – Rusu Raularian 2-0 (11-4, 11-2)
Alexe Mircea – Popuța Alex 0-2 (10-12, 10-12)
Binder Robert – Pașca Antonio 2-1 (7-11, 11-7, 11-9)
Puskas Bogdan – Lăcătuș Paul 2-1 (5-11, 11-6, 11-3)
Semifinale
Popa Vlad – Binder Robert 2-0 (11-8, 12-10)
Puskas Bogdan – Popuța Alex 2-1 (10-12, 11-6, 11-6)
Finala mare
Puskas Bogdan – Popa Vlad 2-0 (11-8, 11-8)
Finala mică
Popuța Alex – Binder Robert 2-1 (11-9, 10-12, 11-9)
Locurile 5-8
Rusu Raularian – Pașca Antonio 2-0 (11-6, 11-6)
Alexe Mircea – Lăcătuș Paul 2-0 (11-3, 11-0)
Locurile 5-6
Rusu Raularian – Alexe Mircea 2-1 (9-11, 12-10, 11-4)
Locurile 7-8
Pașca Antonio - Lăcătuș Paul 2-0 (fără joc)