Muntenegru și litoralul Mării Adriatice

Miercuri, 29 martie 2017, de la ora 18, Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a fost gazda unei noi prezentări, de data asta realizată în tandem de domnii conferențiari Wilfried Schreiber și Raularian Rusu.

Prima parte s-a axat pe experiența avută în Muntenegru de domnul conf. univ. dr. Wilfried Schreiber și a fost prezentată de acesta.

Călătoria s-a realizat în anul 2016 cu corul „Viva la Musica” spre a participa la Festivalul folcloric de la Bar (Muntenegru). S-a plecat cu un autocar prin Serbia.

Muntenegru este ultimul stat din Federația Iugoslavă, care s-a separat de Serbia (dacă facem abstracție de Kosovo, care încă nu este recunoscut de toate statele), devenind un stat independent în 2006. Suprafața este de aproximativ 13800 kmp, populația de aproximativ 600.000 de locuitori, capitala fiind Podgorica (140.000 loc.). Populația vorbește limba muntenegreană, dar și limbile sârbă, albaneză și maghiară. Confesiunea predominantă este cea ortodoxă, alți credincioși sunt romano-catolici și islamici.

La festivalul din Bar au participat formații din Polonia și Bulgaria și câte una din România și Grecia. Spre surprinderea noastră: niciuna din Muntenegru, Serbia, Croația sau Albania, adică din țara organizatoare și statele vecine.

Am fost cazați în stațiunea Canj, pe litoralul Mării Adriatice. Partea sudică a acestei mări nu se mai caracterizează printr-un țărm cu canaluri, ci cu mici golfuri și capuri și doar puține insule. Țărmul este abrupt, dar bine acoperit cu vegetație de tip mediteranean, în stațiune crescând și specii de palmieri. Stațiunea a fost destinată sindicatelor. Plaja a fost în parte nisipoasă, în parte pietroasă sau chiar stâncoasă, fără salvamar, dar cu posibilitatea de a achiziționa șezlonguri și umbrele. În stațiune există spații comerciale, mai ales cu articole pentru plajă, cofetării, restaurante etc. Se pot efectua croaziere de-a lungul țărmului sau excursii în Croația, Albania sau spre capitală.

Am efectuat o vizită în orașul Dubrovnik din Croația, care, din 1979, este și pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural al Umanității. Fiind o creație a grecilor, s-a dezvoltat ulterior ca o localitate romană, apoi, sub numele de Ragusa, ca o republică autonomă. După colonizarea slavilor va fi controlată, temporar de republica Veneția, apoi și de francezi și de Austro-Ungaria. Înflorirea orașului s-a datorat comerțului cu țările mediteraneene. Declinul a fost provocat de un cutremur și de criza comerțului maritim.

Orașul vechi este fortificat, aici găsindu-se biserici, mănăstiri, palate, dar și străzi înguste, statui, porturi etc.

Croaziera arată, dinspre mare, un țărm abrupt, cu roci vechi, interesant colorate, cu faleze în plină evoluție. Durata: 1 oră, costul: 3 euro.

În drumul spre casă am trecut lângă lacul Skodra (Scutari), un lac tectonic, dar puțin adânc (adâncime maximă 44 m). Țărmul muntenegrean este înglobat într-un parc național. Apoi am trecut – de această dată ziua – prin canionul Tara, considerat a fi cel mai mare din Europa (80 km lungime, până la 1300 m adâncime), cu peisaje spectaculoase, cele antropogene datând din perioada de rezistență a partizanilor contra ocupanților germani în timpul celui de al Doilea Război Mondial.

Partea a doua a fost prezentată de domnul conf. univ. dr. Raularian Rusu și s-a axat pe orașul croat Dubrovnik și împrejurimile acestuia,  unde s-a participat la o conferință a comisiei Uniunii Internaționale de Geografie privind problemele de marginalitate și globalizare, în august 2012.

La Dubrovnik, principalul obiectiv turistic este orașul vechi, fortificat, care, așa cum s-a menționat și anterior, este sit UNESCO. Plajele sunt puține și pietroase. Deși perioada de vară se caracterizează și printr-un turism estival de amploare, practic turiștii care vin pentru cure ”de apă și soare” nu prea au unde să meargă pe plajă. Acestea sunt pietroase, cu nisip puțin (spre deloc), iar pe plajă și mai ales la intrarea în apă este nevoie de papuci speciali pentru a nu te tăia pe tălpi din cauza pietrișului destul de colțuros. Singura variantă de a ajunge pe o plajă cu nisip fin este de a merge într-o călătorie cu vaporașul pe o insulă din apropiere - Sunj, care beneficiază de o astfel de plajă, destul de retrasă și relativ greu accesibilă. Pentru cei care, ajunși pe insulă, nu se încumetă să meargă pe jos câțiva kilometri, din micul port sunt autovehicule acționate electric care transportă turiștii pe plajă în regim de taxi. Pe insulă nu există alte autovehicule sau alte mijloace de transport motorizate (doar biciclete).

În Dubrovnik, turismul cultural este predominant. Obiectivele din centrul vechi sunt destul de numeroase. Ele pot fi admirate în mai multe feluri. Dintre ideile care se pot pune în practică ar fi aceea de a face o mică croazieră pe mare, care să facă turul zidurilor dinspre mare; un tur al zidurilor din interior, care este recomandat deoarece zidurile dinspre munte sunt înalte și oferă perspective și panorame remarcabile asupra orașului; o călătorie cu telecabina (sau cu mașina, sau, pentru cine are timp și energie, pe jos) pe dealul care străjuiește orașul și care oferă o panoramă completă asupra orașului, asupra litoralului până spre granița cu Muntenegru (în sud), peninsula Lapad (spre nord) și asupra numeroaselor insule localizate în jurul orașului Dubrovnik.

O plimbare prin oraș este recomandată la orice oră; vara, din cauza temperaturilor ridicate, este indicată fie dimineața cât mai devreme, fie seara. Principala stradă este Stradon; ea pornește de la fântâna lui Onofrio, lângă una din porțile de intrare în oraș, până la piața centrală în jurul căreia sunt grupate principalele clădiri ale orașului: catedrala catolică, Palatul Sponza, Palatul Rectorului (azi muzeu).

Farmecul orașului poate fi însă descoperit mai degrabă hoinărind pe numeroasele străduțe înguste din centrul vechi, mărginite de numeroase locuri de popas (cafenele, restaurante, cofetării, patiserii, gelaterii, magazine de suveniruri).

Peste Asia de Sud, în Thailanda

Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” din Facultatea de Geografie a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a găzduit miercuri, 22 martie 2017, de la ora 18, conferința domnului lector univ. dr. Sabin Bădărău, reputat geograf, biogeograf și environmentalist, de la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, intitulată ”Peste Asia de Sud, în Thailanda”.

Titlul nu a fost ales întâmplător, întrucât o mare parte din prezentare s-a axat pe zborul cu avionul făcut între Istanbul și Bangkok, prilej pentru domnul Sabin Bădărău de a prezenta numeroase aspecte privind relieful, clima, vegetația și populația regiunilor străbătute, atât la dus, cât și la întors, cu accent pe Muntele Ararat (inclusiv Araratul Mic), Iran, Afghanistan - cu zonele deșertice, și apoi trecerea în zona de climat musonic, în Pakistan și India, unde cerul a fost complet acoperit de nori. La întoarcere, traseul fiind mai la sud, accentul a fost pus și pe partea de centru și de est a Turciei, cu cunoscuta stepă anatoliană.

Muntele Ararat (în nori) și Araratul Mic, văzuți din avion. Foto: Sabin Bădărău.

În Thailanda, domnul Sabin Bădărău a avut șansa de a ajunge cu o bursă ERASMUS, și a fost primit cu multă amabilitate de cadre didactice și studenți de la o facultate de științe agricole, specializați pe piscicultură. Cu ajutorul studenților locali, el a reușit să călătorească destul de mult prin partea de nord a Thailandei, prezentată ca o țară foarte bine dezvoltată, în special comparativ cu vecinii mai săraci. Deosebit de atractivă a fost partea în care s-au menționat diferențele dintre pădurea tropicală, care domină peisajul până la o anumită altitudine, și cea pădurea ”temperată”, cu specii asemănătoare cu cele de la noi, și care apare ca un etaj superior, în ariile montane, pe care domnul Sabin Bădărău le-a vizitat cu multă asiduitate.

 Imagine dintr-un templu budist în Thailanda. Foto: Sabin Bădărău.

De asemenea, o parte din timp a fost alocată câtorva grădini botanice, criticate însă pentru lipsa de rigurozitate în organizare și pentru faptul că plantele tropicale erau păstrate în sere, deși grădina botanică se afla în plină zonă tropicală, și aceleași plante dominau peisajul exterior. Din punct de vedere faunistic, domnia sa nu a dorit să se filmeze/pozeze cu elefanți, cum fac majoritatea turiștilor care vizitează Thailanda, și nici nu s-a întâlnit cu ei în sălbăticie, ca de altfel nici cu tigri sau cu leoparzi, a căror existență este chiar pusă sub semnul întrebării. Cel mai des întâlnite specii au fost șerpii, reptilele, amfibienii și, bineînțeles, insectele, dintre care au fost fotografiate câteva specii de lepidoptere.

Munții Thanon Thong Chai, cei mai înalți din Thailanda. Foto: Sabin Bădărău.

Audiența a fost deosebit de încântată de prezentarea deosebit de densă, cu foarte multe informații oferite într-un interval relativ scurt de timp. Au fost și numeroase întrebări, la care domnul lector a răspuns cu multă amabilitate. Deși nu avea legătura cu tema propusă, fiind întrebat, domnia sa a precizat și cât de greu este să descoperi o specie nouă pentru știință în România, el fiind implicat într-o astfel de descoperire, făcută în Dobrogea de o echipă de specialiști de la Facultatea de Biologie. De asemenea, a explicat cât de mult durează până când se poate afirma cu certitudine că este vorba de o specie cu adevărat nouă, și rolul domniei sale în găsirea familiei din care aparține această plantă, din care există doar un număr redus de indivizi, într-o rezervație naturală din sudul Dobrogei (Pădurea Dumbrăveni), unde a scăpat ca prin minune de la dispariție, care s-ar fi putut datora pășunatului cu ovine, tradițional în această parte a țării (și nu numai).

Robert Rus câștigă în premieră Cupa de Primăvară la tenis de masă. Vlad Popa și Florin Fodorean pe podium

Vineri, 7 aprilie 2017, între orele 19 și 21 s-a desfășurat la Beyond Sports (locația obișnuită) o nouă ediție a Cupei de Primăvară la tenis de masă. Comparativ cu edițiile precedente ale cupelor, câștigate de fiecare dată de un debutant, de data aceasta acest lucru nu a fost posibil, întrucât toți cei 11 participanți au mai fost prezenți la cupele de tenis de masă organizate de Asociația Culturală, Ecologică și Sportivă AMEFA.

Cu toate acestea, s-a înregistrat un succes în premieră, a lui Robert Rus, deși printre participanți s-au numărat și foști câștigători ai cupelor, între care și Bogdan Puskas și Vlad Popa, totodată finaliștii ultimei ediții (Cupa de Toamnă 2016). Bogdan Puskas a avut însă o zi mai slabă, clasându-se abia pe locul 4 în grupa lui și fiind eliminat în sferturi chiar de Vlad Popa (o reeditare a finalei Cupei de Toamnă 2016). Vlad Popa, pe de altă parte, a câștigat fără probleme grupa 1, învingându-l în această fază pe Robert Rus, care s-a clasat pe locul 2 în grupă. În grupa a doua a câștigat oarecum surprinzător Florin Fodorean, care s-a numărat printre protagoniștii turneului, încheind pe podium. Cel de-al doilea clasat din grupa a doua, Antoniu Alex Coc, a pierdut nescontat în sferturi în fața lui Mircea Alexe, locul 3 în grupa 1. Chiar și Florin Fodorean, câștigătorul grupei a doua, l-a învins cu emoții în sferturi pe Raularian Rusu, locul 4 din grupa 1.

 Robert Rus (în plan apropiat) a câștigat finala cu Vlad Popa (în plan depărtat). La cealaltă masă, Erli Laurențiu. Foto: Coc Antoniu Alex

Astfel, în semifinale s-au calificat trei componenți ai grupei 1, Vlad Popa, Robert Rus și Mircea Alexe, precum și Florin Fodorean, câștigătorul grupei 2. Vlad Popa, care părea favoritul turneului în acel moment, l-a învins (la fel ca și în grupă) pe Mircea Alexe, calificat în premieră în semifinale. În cealaltă semifinală, Robert Rus a trecut în trei seturi de Florin Fodorean.

În finală, Robert Rus a reușit surpriza, și, după ce a pierdut primul set, le-a câștigat pe celelalte două, luându-și revanșa în fața lui Vlad Popa pentru înfrângerea din grupe și cucerind pentru prima dată trofeul. Vlad Popa pierde a doua finală consecutiv, după cea de la Cupa de Toamnă 2016, și este a patra oară consecutiv pe podium, prima dată fiind la Cupa de Toamnă 2015, pe care a câștigat-o, având acum în palmares un loc 1, două locuri 2 și un loc 3. Robert Rus a mai reușit o singură dată, la Cupa de Primăvară 2015, să se claseze pe podium, pe locul 3.

 În finala mică s-a impus Florin Fodorean (în plan depărtat), care l-a întrecut pe Mircea Alexe (în plan apropiat). Foto: Coc Antoniu Alex.

Dintre aspectele oarecum negative, să menționăm numărul mai redus de participanți decât de obicei - doar 11, deși totuși în creștere față de cei 9 de la Cupa de Toamnă 2016, și absența persoanelor de sex feminin, cu excepția Cristinei Dragomir, care a însă nu a jucat, fiind implicată doar în partea de organizare (pentru care îi mulțumim).

Rezultate tehnice:

Grupa 1

Popa Vlad - Rusu Raularian 2-0 (11-8, 11-4)

Alexe Mircea - Erli Laurențiu 2-0 (11-0, 11-3)

Rus Robert - Pop Olimpiu 2-0 (11-8, 12-10)

Alexe Mircea - Rusu Raularian 2-1 (12-10, 6-11, 11-6)

Pop Olimpiu - Erli Laurențiu 2-0 (11-7, 11-9)

Popa Vlad - Rus Robert 2-0 (11-6, 11-8)

Pop Olimpiu - Rusu Raularian 0-2 (5-11, 7-11)

Rus Robert - Erli Laurențiu 2-0 (11-7, 11-2)

Popa Vlad - Alexe Mircea 2-0 (11-9, 11-7)

Rusu Raularian - Rus Robert 0-2 (9-11, 5-11)

Popa Vlad - Erli Laurențiu 2-0 (11-7, 11-5)

Pop Olimpiu - Alexe Mircea 0-2 (5-11, 7-11)

Rusu Raularian - Erli Laurențiu 2-0 (11-6, 11-5)

Popa Vlad - Pop Olimpiu 2-1 (11-7, 6-11, 11-7)

Rus Robert - Alexe Mircea 2-1 (11-9, 8-11, 11-8)

Clasament

1 Popa Vlad 5

2 Rus Robert 4

3 Alexe Mircea 3

4 Rusu Raularian 2

5 Pop Olimpiu 1

6 Erli Laurențiu 0

Grupa 2

Puskas Bogdan - Fodorean Florin 0-2 (8-11, 7-11)

Coc Antoniu Alex - Pașca Antonio 2-1 (12-10, 10-12, 11-4)

Popuța Alex - Fodorean Florin 1-2 (9-11, 11-9, 9-11)

Puskas Bogdan - Coc Antoniu Alex 0-2 (8-11, 5-11)

Pașca Antonio - Fodorean Florin 0-2 (6-11, 4-11)

Puskas Bogdan - Popuța Alex 2-0 (11-3, 12-10)

Fodorean Florin - Coc Antoniu Alex 2-1 (12-10, 6-11, 11-7)

Pașca Antonio - Popuța Alex 2-1 (6-11, 11-8, 11-9)

Puskas Bogdan - Pașca Antonio 1-2 (7-11, 11-9, 9-11)

Coc Antoniu Alex - Popuța Alex 2-0 (11-4, 11-9)

Clasament

1 Fodorean Florin 4

2 Coc Antoniu Alex 3

3 Pașca Antonio 2

4 Puskas Bogdan 1

5 Popuța Alex 0

Sferturi de finală

Popa Vlad - Puskas Bogdan 2-0 (11-9, 11-8)

Rus Robert - Pașca Antonio 2-1 (8-11, 11-7, 11-8)

Alexe Mircea - Coc Antoniu Alex 2-0 (11-8, 11-8)

Rusu Raularian - Fodorean Florin 1-2 (11-8, 10-12, 8-11)

Semifinale

Popa Vlad - Alexe Mircea 2-0 (11-7, 11-8)

Rus Robert - Fodorean Florin 2-1 (11-5, 7-11, 11-8)

Finala mare

Rus Robert - Popa Vlad 2-1 (8-11, 11-9, 11-8)

Finala mică

Fodorean Florin - Alexe Mircea 2-0 (11-6, 11-6)

Locurile 5-8

Puskas Bogdan - Coc Antoniu Alex 1-2 (11-9, 10-12, 9-11)

Pașca Antonio - Rusu Raularian 0-2 (6-11, 7-11)

Locurile 5-6

Rusu Raularian - Coc Antoniu Alex 2-0 (11-8, 11-7)

Locurile 7-8

Puskas Bogdan - Pașca Antonio 2-0 (11-8, 11-6)

Locurile 9-11

Pop Olimpiu - Popuța Alex 1-2 (8-11, 11-8, 5-11)

Erli Laurențiu - Popuța Alex 0-2 (7-11, 8-11)

Pop Olimpiu - Erli Laurențiu 2-0 (11-9, 11-4)

Clasament

1 Rus Robert

2 Popa Vlad

3 Fodorean Florin

4 Alexe Mircea

5 Rusu Raularian

6 Coc Antoniu Alex

7 Puskas Bogdan

8 Pașca Antonio

9 Popuța Alex

10 Pop Olimpiu

11 Erli Laurențiu

Dinu Lipatti - 100 de ani de la naștere

Miercuri, 15 martie 2017, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan”, a avut loc o nouă prezentare și o audiție muzicală dedicată aniversării a 100 de ani de la nașterea pianistului Dinu Lipatti. A prezentat domnul conferențiar univ. dr. Wilfried Schreiber.

Dintre pianiștii români, prin discografia lor, două nume trebuie reținute: Dinu Lipatti și Radu Lupu. Dacă pe R. Lupu l-am prezentat în 2015, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la naștere, acum se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Dinu Lipatti.

Dinu Lipatti s-a născut  în 19 martie 1917 la București într-o familie cu un mare interes pentru muzică – ambii părinți erau buni interpreți, tatăl la vioară, mama la pian. Nașul de botez a fost marele George Enescu. Așa că nu este de mirare că micuțul Dinu de timpuriu a manifestat un talent deosebit pentru muzică. Devine elevul renumitei profesoare Florica Musicescu și studiază la Conservatorul din București. În 1934 participă la un concurs internațional la Viena unde, detașându-se net față de cei peste 200 de concurenți, câștigă doar premiul II. (Premiul I a fost decernat unui pianist polonez, Boleslav Kohn, care astăzi este complet necunoscut, pe când Dinu Lipatti apare în mai toate colecțiile de mari pianiști ai secolului 20).  Revoltat, marele pianist francez Alfred Cortot îl ia sub aripa sa ocrotitoare. La Paris, Lipatti petrece ani senini, perfecționându-se la pian cu A. Cortot și  Nadia Boulanger, studiind compoziție cu Paul Dukas și Igor Strawinski și dirijatul cu Charles Munch. Începând cu 1936 concertează pe scenele Europei. În 1939 revine la București, iar din cauza războiului trebuie să rămână acolo, concertând, printre alții, cu George Enescu. Se căsătorește cu Madeleine Cantacuzino, și ea absolventă a Conservatorului din București. În 1943 pleacă în Scandinavia și apoi în Elveția, unde se stabilește, soția sa având acolo relații familiale. Devine profesor la Conservatorul din Geneva și concertează în toată Europa, cu muzicieni renumiți, cum a fost Herbert von Karajan. Realizează înregistrări, printre altele cu vestitul Walter Legge, soțul renumitei soprane Elisabeth Schwarzkopf. Se îmbolnăvește de leucemie. Doar un tratament cu cortizon îl mai pune pe picioare pentru câteva luni, în care face alte înregistrări. În 16 septembrie 1950 cântă ultimul său recital la Besançon. Moare în 2 decembrie a aceluiași an.

Arta pianistică a lui Lipatti a fost de cea mai înaltă clasă. S-a apreciat la el naturalețea, sensibilitatea și corectitudinea interpretării, precum tehnica lui perfectă. Mărturie au rămas înregistrările sale, care cuprind lucări de J.S. Bach, Domenico Scarlatti, W.A. Mozart, F. Schubert, R. Schumann, F. Chopin, J. Brahms, F. Liszt, E. Grieg, M. Ravel, G. Enescu ș.a.

H. v. Karajan a admirat interpretările „divine” ale lui Lipatti, iar producătorul de discuri Walter Legge a scris: „Dumnezeu a împrumutat lumii instrumentul său ales, care pentru o perioadă scurtă s-a numit Dinu Lipatti”.

Lipatti a compus și câteva lucrări, dintre care se cântă Concertino în stil clasic pentru pian și orchestră de cameră, Simfonia concertantă pentru două piane și orchestră de coarde și Sonata pentru mâna stângă.

A publicat, în special la București, cronici și relatări despre concertele și noi creații muzicale din mai multe țări din Europa. În anul 1997 a fost distins, post mortem, cu titlul de membru al Academiei Române.

Numele marelui pianist român a fost oferit unor instituții de artă. Astfel, la București are loc Competiția Muzicală pentru Tineret „Dinu Lipatti” – în acest an între 13 și 20 mai, Filarmonica din Satu Mare îi poartă numele din anul 1991, iar la București Colegiul Național de Arte se numește „Dinu Lipatti”.

Astăzi ascultăm ultimul recital, susținut la 16  septembrie 1950 la Besançon. Recitalul urma să fie transmis în direct la postul francez de radio, dar din cauza situației precare de sănătate a lui Lipatti s-a renunțat la aceasta și s-a înregistrat doar, transmițând concertul ulterior.

Recitalul a început cu Partita nr. 1 de Johann Sebastian Bach, unul dintre compozitorii preferați de Lipatti. Părțile sunt: Preludiu, Allemandă, Courantă, Sarbandă, Menuet I și II și Gigue.

Următoarea lucrare a fost Sonata nr. 8 în la minor de Wolfgang Amadeus Mozart, având părțile Allegro maestoso, Andante cantabilecon espressione și Presto.

Au urmat două lucrări compuse de romanticul Franz Schubert: Impromptu-urile în sol bemol major și în mi bemol major D 899 Nr. 3 și 2.

Recitalul trebuia să se încheie cu 14 valsuri de Frederic Chopin, însă Lipatti n-a reușit să cânte decât 13. După o pauză, în care publicul a rămas pe loc, Lipatti a mai revenit în scenă și a interpretat coralul „Jesu bleibet meine Freude” (Iisus rămâne bucuria mea) de J. S. Bach. Ascultăm această ultimă lucrare într-o altă înregistrare, anterioară, a lui Dinu Lipatti.

Wilfried Eckart Schreiber

Kyrgyzstan

Miercuri, 25 ianuarie 2017, de la ora 18, în sala ”Emmanuel de Martonne” a Facultății de Geografie de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a avut loc o prezentare foarte interesantă, în limba engleză, despre Kârgâzstan, susținută de domnișoara doctorandă Tatygul Urmambetova de la Facultatea de Geodezie și Geoinformatică din cadrul Universității de Stat de Construcții, Transporturi și Arhitectură din Kârgâzstan. Domnia sa se află într-un stagiu de cercetare și documentare la Facultatea de Geografie a Universității ”Babeș-Bolyai” și a dorit să facă cunoscute mai multe aspecte cu privire la țara sa natală în rândul colegilor doctoranzi, masteranzi și studenți clujeni.

Kârgâzstan este o țară central-asiatică cu un relief predominant montan, altitudinea medie a țării este foarte ridicată. În partea sudică se află Munții Tian-Shan cu numeroase forme de relief glaciar și peisaje spectaculoase. Lacul Issyk-Kul este cel mai mare din țară și al doilea lac montan din lume după Titicaca.

Populația este predominant rurală și este dominată de etnicii kirghizi, la care se adaugă, în ponderi reduse, ruși, uzbeci, ucraineni, tadjici, germani. Singurul oraș mai mare este capitala Bishkek (numele din perioada comunistă era Frunze), urmat de Osh. Celelalte orașe au mai puțin de 100000 de locuitori.

În mod tradițional, kirghizii erau (și unii mai sunt) nomazi. Domnișoara doctorand a prezentat în mod detaliat structura unei iurte, locuința obișnuită a nomazilor kirghizi, azi mult modificată, modernizată. De asemenea, un accent deosebit s-a pus pe anumite activități tradiționale, precum creșterea animalelor, sau anumite trăsături folclorice sau culturale. S-a prezentat și legenda lui Manas, importantă pentru istoria și mitologia poporului kirghiz.

Audiența a fost una numeroasă și s-a dovedit foarte interesată de anumite aspecte ale vieții moderne, cotidiene, din Kârgâzstan.

Etnicii țipseri și Valea Vaserului. Dezvoltarea unei comunități umane ”Între Râuri”

În urmă cu puțin timp, miercuri, 18 ianuarie 2017, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a avut loc o nouă prezentare, intitulată ”Etnicii țipseri și Valea Vaserului. Dezvoltarea unei comunități umane Între Râuri”. Conferința a fost susținută de doamna dr. Ioana Scridon, specialistă în domeniul geografiei umane, cu precădere a geografiei culturale, și care a avut stagii de pregătire și de cercetare în Germania și Austria.

 Castelul Zips din Slovacia de astăzi

Preocupările dânsei în cadrul doctoratului au fost legate de minoritatea etnică a țipserilor, germani proveniți din regiunea Zips (azi în Slovacia) și care, în România, au avut comunități bine închegate în Maramureș (îndeosebi la Vișeu de Sus), Bucovina, Transilvania (inclusiv la Cluj) și Banat.

Doamna doctor a arătat felul în care germanii s-au stabilit inițial în regiunea Zips (în slovacă Spis, în maghiară Szepes) în secolele XII-XIII, formând acolo un grup etnic important, care a ajuns să fie chiar majoritar în multe așezări, inclusiv în unele orașe. Relativa izolare față de alți germani a condus la individualizarea acestui grup etnic, care au fost ulterior cunoscuți cu denumirea de țipseri (sau țipțeri; în română Zips se pronunță ”țips”).

O parte din țipseri au emigrat din regiunea Zips spre alte părți ale Imperiului Habsburgic, în special în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, și au ajuns și în Maramureș, Bucovina sau Transilvania, deosebindu-se de alte grupuri etnice germane prin anumite trăsături culturale, lingvistice (dialectale) și confesionale (ei fiind în general catolici).

 Extras din harta topografică austriacă din secolul al XIX-lea pe care se vede cartierul ”Țipserai” în partea de nord a localității Vișeu de Sus, cu străzi, case și loturi aliniate geometric

Prezentarea a insistat mai mult pe așezarea țipserilor la Vișeu de Sus, cea mai cunoscută comunitate de țipseri din România, unde au existat mai multe valuri de emigrație la sfârșitul secolului al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea. Țipserii au fost precedați de un alt grup de etnici germani, de condiție socială mai bună, proveniți din Austria, și cu care nu prea s-au amestecat.

 

 Imagine din Țipserai (Vișeu de Sus), probabil la începutul secolului XX. Se observă alinierea caselor și arhitectura specifică a acestora

Pe de altă parte, țipserii, fiind mult mai numeroși, au format o comunitate cvasi-autonomă în Vișeu de Sus, având propriul lor cartier, ”Țipserai”, la nord de confluența Vișeului cu Vaserul. Comunicarea cu restul localității (și cu restul lumii) se făcea peste podurile care traversau cele două râuri. De aici și dezvoltarea acestei comunități umane ”între râuri”.

 

 Plutăritul pe valea Vaserului la începutul secolului XX

Preocupările lor economice au fost relaționate în primul rând cu prelucrarea lemnului și activitățile adiacente. În acest sens ei au contribuit la amenajarea văii Vaserului, de-a lungul căreia au existat, mai demult, chiar și unele sălașe, locuințe temporare folosite de muncitorii forestieri în timpul sezonului de vară. Buștenii erau transportați cu plutele pe apa Vaserului, și apoi erau opriți de barajele construite foarte ingenios de-a lungul albiei.

Baraj construit pe valea Vaserului

Pe Vaser s-a construit mai apoi și o cale ferată industrială, destinată în primul rând tot transportului materialului lemnos. Astăzi, ”mocănița” de pe Vaser este o importantă atracție turistică.

 Mocănița de pe valea Vaserului, o importantă atracție turistică

Țipserii sunt în prezent puțin numeroși iar mulți tineri au părăsit localitatea natală. Totuși, tradițiile încă se mai păstrează și etnicii țipseri sunt tot mai conștienți de importanța conservării valorilor culturale care îi reprezintă.

 Tineri țipseri în costum popular, lângă simbolul local, celebra ”mocăniță” de pe Vaser

Prezentarea a fost audiată cu real interes iar cei prezenți în sală au adresat numeroase întrebări doamnei doctor Ioana Scridon, care a răspuns tuturor întrebărilor și provocărilor de natură științifică.

Prin natură, Oașul și Maramureșul se întâlnesc. Film documentar (premieră)

În Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca,  în perioada 2015-2016, s-a desfășurat un proiect, ”Studiul integrat privind contribuția ecosistemelor din ariile protejate Natura 2000: Pricop-Huta Certeze și Tisa Superioară la dezvoltarea durabilă a comunităților locale” (SIENPHCTS), coordonat de șef lucrări dr. Răzvan-Horațiu Bătinaș, și la care au participat și alți colegi din facultate și din Universitatea ”Babeș-Bolyai”: cercetător dr. Ana-Maria Pop, șef lucrări dr. Lelia Papp, șef lucrări dr. Csaba Horvath, conf. dr. Mircea Alexe, șef lucrări dr. Ciprian Corpade, șef lucrări dr. Sabin Bădărău, conf. dr. Gheorghe Șerban.

Unul din rezultatele proiectului SIENPHCTS a constat în realizarea unui film documentar dedicat comunităților umane și serviciilor oferite de ecosistemele din areal. Durata filmului este de 60 minute, producătorul filmului fiind Constantin Trofin. Pe durata unei ore, au fost surprinse aspectele cele mai reprezentative ale celor două situri Natura 2000, fiind filmate o serie de cadre cu echipele tuturor partenerilor implicați în proiect și aduse în discuție provocările proiectului.

Prin acest film documentar se are în vedere, pe de o parte, sensibilizarea publicului ţintă faţă de problemele existente în ariile naturale protejate (în special, siturile Natura 2000) şi concomitent, conştientizarea şi cointeresarea acestuia prin prisma beneficiilor pe care ariile naturale (în special, siturile Natura 2000) le pot aduce comunităţilor respective (dezvoltare economică, dezvoltare durabilă, bunăstarea comunităţilor umane, sănătate etc.). Având în vedere obiectivul de conştientizare, acest film nu vizează aspecte pur ştiinţifice, ci abordează doar acele teme care asigură înţelegerea mesajului privind necesitatea protejării biodiversităţii de către publicul ţintă.

Documentarul începe prin prezentarea unor aspecte generale legate de localizarea ariei de studiu, respectiv prezentarea partenerilor implicaţi în proiect. Sunt menţionate apoi obiectivele avute în vedere,, în cadrul proiectului. O parte consistentă din filmul documentare este axat pe aspecte demografice, în special pe sublinierea varietăţii etnico-religioase a populaţiei din zonă, corelat cu valenţele specifice ale habitatelor ce definesc cele două situri Natura 2000. 

Premiera filmului documentar avut loc în Cluj-Napoca, în cadrul unei serii de evenimente desfășurate prin intermediul Asociației Culturale, Ecologice și Sportive AMEFA, în data de 11 ianuarie 2017, orele 18.00, Amfiteatrul Facultății de Geografie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Vizionări ale filmului vor fi organizate de echipa partenerului național, Asociația Heidenroslein, și în cadrul unor instituții din arealul analizat (primării, școli etc).

Răzvan-Horațiu Bătinaș