Drumul romantic al Bavariei: Würzburg - Füssen

Luni, 10 decembrie 2018, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” al Facultății de Geografie de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, domnul profesor Wilfried Schreiber a susținut o conferință deosebit de interesantă cu tema ”Drumul romantic al Bavariei: Würzburg - Füssen”. Este un traseu turistic foarte cunoscut, pe care domnul profesor l-a parcurs parțial în diverse ocazii, dar în vara anului 2017 a reușit să-l parcurgă în întregime, chiar dacă nu a oprit în fiecare din multitudinea de puncte de interes de pe itinerariu.

Prezentarea a început de la Würzburg, punctul cel mai nordic al traseului, un oraș foarte pitoresc, situat în Franconia Inferioară (parte a landului german Bavaria, ca de altfel toate orașele și locurile prezentate). Geografii clujeni au o lungă colaborare cu geografii din Würzburg, fiind de notorietate colaborările cu domnii profesori Ulrich Glaser și Erhard Schulz, buni prieteni ai geografilor români, în general, care de multe ori au și cazat la ei acasă pe geografii români aflați în vizită. Dintre clădirile și monumentele reprezentative ale acestui oraș se numără palatul baroc Residenz (sau Rezidența, înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO), fortăreața Marienberg, podul vechi peste râul Main, centrul vechi cu catedrala (Dom) și numeroase biserici și muzee.

Foto: Wilfried Schreiber

Următorul popas a fost la Rothenburg ob der Tauber, un încântător orășel care și-a conservat foarte bine clădirile medievale și zidul de incintă care înconjoară orașul. Comparativ cu alte orașe germane, a fost doar într-o mică măsură distrus de bombardamente la finalul celui de-al doilea război mondial. Astăzi, este un important oraș turistic, atrăgând sute de mii de vizitatori anual, de pe toate continentele. La restaurantele din orășel poți găsi meniuri în mai multe limbi, inclusiv în... chineză. Zidul de incintă poate fi parcurs dintr-un capăt în celălalt, înconjurând astfel orașul de-a lungul fortificației sale principale. În interiorul orașului nu există semne ale tehnologiei moderne (cabluri sau stâlpi de electricitate, de exemplu), senzația este de întoarcere în timp, într-o lume medievală.

Foto: Wilfried Schreiber

Puțin mai la sud de Rothenburg, tot în Franconia Mijlocie, se află un alt orășel medieval la fel de interesant, Dinkelsbühl. Orașul are aceeași atmosferă medievală, același iz istoric inconfundabil. Este foarte vestit atât pentru turiști, cât și pentru sașii care provin din România, și care organizează în acest oraș, în fiecare an, de obicei de Rusalii, o mare întâlnire a sașilor de pretutindeni. Cu această ocazie, numită Heimattag (Ziua Patriei), sașii se îmbracă în costume populare, se organizează diverse concerte, festivități cultural-artistice, dansuri populare.

Drumul romantic traversează Dunărea pe la Donauwörth și, tot spre sud, ajunge la Augsburg, unul dintre cele mai importante orașe ale Bavariei. Cunoscut încă din antichitate, când avea numele de Augusta Vindelicorum și era capitala provinciei romane Rhaetia, Augsburg are o istorie bogată, excepțional concretizată într-un număr uriaș de clădiri de patrimoniu, localizate în cea mai mare parte în partea sa centrală. A fost și casă pentru două dintre cele mai mari familii de bancheri din lume, Fugger și Welser, care împrumutau inclusiv regi și împărați. De un interes deosebit pentru geografi este și cartierul Fuggerei, construit de bancherul Jacob Fugger între 1513 și 1523, conform unui plan, pentru a oferi locuințe celor mai săraci și năpăstuiți de soartă: este practic primul cartier de locuințe sociale din lume, care încă există și funcționează după aceleași reguli ca și cele din secolul al 16-lea.

De la Augsburg se poate face o mică deviație de la Drumul romantic spre est, pentru a vizita München sau unele dintre lacurile din Podișul Bavariei, precum Ammersee sau Starnbergersee.

Foto: Wilfried Schreiber

Pentru mulți turiști, partea cea mai atractivă a Drumului Romantic este cea din sud, din apropierea Alpilor Bavariei, la granița cu Austria (Tirol). Un alt orășel demn de a fi vizitat este Schongau, care, la rândul său, deține numeroase clădiri istorice și un zid de incintă în mare măsură intact.

Capătul sudic al Drumului Romantic este la Füssen, localitate în apropierea căreia se află câteva obiective foarte cunsocute și apreciate, respectiv castelele Hohenschwangau și Neuschwanstein, supranumite și castelele lui Ludovic al II-lea (regele Bavariei). Pitorescul zonei este completat de prezența munților, a pădurilor și a două lacuri, Alpsee și Schwansee. Castelul lui Hohenschwangau a fost construit de fapt de regele Maximilian al II-lea, tatăl lui Ludovic al II-lea, în anii 1832-1855, pe locul unei foste cetăți, aflate atunci în ruină. Ludovic al II-lea a copilărit la acest castel, la fel ca și alți membri ai familiei regale, acesta devenind reședința de vară a regilor Bavariei. Celălalt castel, Neuschwanstein, a fost un proiect și mai ambițios și extrem de costisitor al lui Ludovic al II-lea, care de fapt nici nu l-a putut termina. Castelul, așa cum este el astăzi, nu corespunde în întregime cu planurile inițiale, anumite părți au fost abandonate și nu s-au mai realizat după moartea suveranului, în 1886. Deși considerat un kitsch de unii critici, castelul este un simbol al epocii romantismului și are numeroși vizitatori, peste un milion anual. Este renumit și pentru faptul că ar fi inspirat unul dintre logo-urile Disney, acel castel strălucitor înconjurat de artificii.

La sfârșitul prezentării, audiența a adresat numeroase întrebări domnului profesor Schreiber, care, ca de obicei, a reușit să răspundă tuturor, să creeze o atmosferă vibrantă și totodată relaxată, să ne uimească cu cunoștințele sale enciclopedice și să ne facă tuturor mai cunoscută această parte a Germaniei.

Geografi clujeni în Tatra Înaltă. Ascensiune pe vârful Gerlachovský

Miercuri, 17 mai 2017, de la ora 18, Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a găzduit o interesantă prezentare intitulată ”Geografi clujeni în Tatra Înaltă. Ascensiune pe vârful Gerlachovský”. Cei doi geografi clujeni în cauză, domnii șef lucrări dr. Olimpiu Pop și conf. univ. dr. Iulian Holobâcă, au povestit despre experiența lor în Tatra Înaltă, unde au reușit să urce pe cel mai înalt vârf din întregul lanț carpatic, Gerlachovský (2655 m), fiind totodată prima ascensiune reușită de geografii clujeni pe acest vârf, din câte se știe până în prezent.

Prezentarea a fost foarte interesantă și instructivă. Cei doi profesori, cunoscuți și pentru alte ascensiuni dificile, în Caucaz sau în Alpi, se aflau la o conferință științifică la Tatranska Lomnica, în Slovacia, când s-a ivit această oportunitate, ca într-o anumită zi, respectiv în 28 iunie 2013, să urce pe vârful Gerlachovský, cel mai înalt din Slovacia și din Carpați. Primul obstacol a părut să fie obligativitatea angajării unui ghid autorizat, fără de care ascensiunea nu poate fi realizată, singurii care pot să urce pe cont propriu fiind doar membrii titulari ai secției locale a Federației de Alpinism.

Până la urmă, a fost găsit și angajat un astfel de ghid autorizat, și astfel ascensiunea s-a făcut în trei, iar traseul dificil a demonstrat necesitatea ghidării. Deși la început traseul a părut mai simplu, pe măsură ce s-a câștigat altitudine, acesta a devenit tot mai complicat, făcând absolut necesar echipamentul specific pe care ghidul l-a avut la îndemână, existând și unele porțiuni de escaladă propriu-zisă, pe partea numită Velická proba. Vârful se află pe marginea unui extins circ glaciar, foarte spectaculos. Temperatura a scăzut semnificativ, fiind doar cu puțin peste zero grade sus pe vârf.

Din păcate, vremea n-a fost cea mai favorabilă, fiind predominant înnorat și chiar ceață. Vizibilitatea a fost scăzută, cei doi vizitatori nu prea s-au bucurat de panorame spectaculoase. Pe vârf au început să cadă și precipitații, sub formă de măzăriche, astfel că, până la urmă, coborârea s-a dovedit și mai dificilă decât urcarea, cu multe porțiuni periculoase și alunecoase, peste care s-a trecut însă cu bine. S-a coborât pe un alt traseu decât cel de la urcare, și anume pe Batizovská proba. Ambele trasee, și la urcare, și la coborâre, sunt prevăzute cu lanțuri și alte elemente de susținere pentru turiști. Traseele converg spre hotelul Sliezski Dom, aflat cam cu 1000 de metri mai jos, până unde ghizii aduc turiștii cu mașini de teren echipate corespunzător.

În ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile, cei doi profesori și cercetători s-au declarat încântați de experiența avută, pe care o recomandă tuturor iubitorilor muntelui, cu precizarea că, în ciuda unei diferențe de nivel de doar 1000 de metri, dificultatea traseului, chiar și cu un ghid, este destul de ridicată, și astfel doar cei cu o anumită experiență montană sau de escaladă pot parcurge întreg traseul până pe vârf și înapoi. Deși traseul pe jos durează doar câteva ore, având în vedere și alte probleme organizatorice, inclusiv drumul până la punctul de plecare și de acolo înapoi, ascensiunea pe vârful Gerlachovský necesită o programare mai serioasă în avans, cu contactarea din timp a unui ghid autorizat, și trebuie rezervată o zi întreagă, în perioada verii sau la începutul toamnei. Iarna și primăvara traseul poate fi făcut doar de alpiniști cu experiență și există pericolul de avalanșe.

Ne mutăm biroul la munte. Vrei și tu?

Miercuri, 5 aprilie 2017, Asociația Culturală, Ecologică și Sportivă AMEFA a găzduit, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan”, o interesantă prezentare realizată de Asociația de Turism pentru Tineret ADEONA cu privire la taberele de la munte organizate de aceasta în perioada de vară, în special pentru copii.

Prezentarea a fost făcută de mai mulți reprezentanți ai Asociației de Turism pentru Tineret ADEONA, inclusiv din conducerea acesteia, majoritatea fiind studenți sau absolvenți ai Facultății de Geografie. Audiența, destul de numeroasă, formată în principal tot de studenți ai Facultății de Geografie, a fost interesată îndeosebi de oferta de locuri de muncă, sub formă de internship plătit, pe care Asociația de Turism pentru Tineret ADEONA o are pentru studenți.

Reprezentanții Asociației de Turism pentru Tineret ADEONA, între care Andreea Cîra și Dănuț Andron, au trecut în revistă principalele activități pe care ei le desfășoară, în special în Munții Retezat, unde sunt localizate și taberele, și cerințele pentru ca studenții să poată activa în cadrul acestora.

Evenimentul a fost unul atractiv și s-a dovedit a fi foarte util pentru acei studenți care doresc să aibă un loc de muncă plătit în perioada verii, în mijlocul naturii, la munte.

Muntenegru și litoralul Mării Adriatice

Miercuri, 29 martie 2017, de la ora 18, Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a fost gazda unei noi prezentări, de data asta realizată în tandem de domnii conferențiari Wilfried Schreiber și Raularian Rusu.

Prima parte s-a axat pe experiența avută în Muntenegru de domnul conf. univ. dr. Wilfried Schreiber și a fost prezentată de acesta.

Călătoria s-a realizat în anul 2016 cu corul „Viva la Musica” spre a participa la Festivalul folcloric de la Bar (Muntenegru). S-a plecat cu un autocar prin Serbia.

Muntenegru este ultimul stat din Federația Iugoslavă, care s-a separat de Serbia (dacă facem abstracție de Kosovo, care încă nu este recunoscut de toate statele), devenind un stat independent în 2006. Suprafața este de aproximativ 13800 kmp, populația de aproximativ 600.000 de locuitori, capitala fiind Podgorica (140.000 loc.). Populația vorbește limba muntenegreană, dar și limbile sârbă, albaneză și maghiară. Confesiunea predominantă este cea ortodoxă, alți credincioși sunt romano-catolici și islamici.

La festivalul din Bar au participat formații din Polonia și Bulgaria și câte una din România și Grecia. Spre surprinderea noastră: niciuna din Muntenegru, Serbia, Croația sau Albania, adică din țara organizatoare și statele vecine.

Am fost cazați în stațiunea Canj, pe litoralul Mării Adriatice. Partea sudică a acestei mări nu se mai caracterizează printr-un țărm cu canaluri, ci cu mici golfuri și capuri și doar puține insule. Țărmul este abrupt, dar bine acoperit cu vegetație de tip mediteranean, în stațiune crescând și specii de palmieri. Stațiunea a fost destinată sindicatelor. Plaja a fost în parte nisipoasă, în parte pietroasă sau chiar stâncoasă, fără salvamar, dar cu posibilitatea de a achiziționa șezlonguri și umbrele. În stațiune există spații comerciale, mai ales cu articole pentru plajă, cofetării, restaurante etc. Se pot efectua croaziere de-a lungul țărmului sau excursii în Croația, Albania sau spre capitală.

Am efectuat o vizită în orașul Dubrovnik din Croația, care, din 1979, este și pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural al Umanității. Fiind o creație a grecilor, s-a dezvoltat ulterior ca o localitate romană, apoi, sub numele de Ragusa, ca o republică autonomă. După colonizarea slavilor va fi controlată, temporar de republica Veneția, apoi și de francezi și de Austro-Ungaria. Înflorirea orașului s-a datorat comerțului cu țările mediteraneene. Declinul a fost provocat de un cutremur și de criza comerțului maritim.

Orașul vechi este fortificat, aici găsindu-se biserici, mănăstiri, palate, dar și străzi înguste, statui, porturi etc.

Croaziera arată, dinspre mare, un țărm abrupt, cu roci vechi, interesant colorate, cu faleze în plină evoluție. Durata: 1 oră, costul: 3 euro.

În drumul spre casă am trecut lângă lacul Skodra (Scutari), un lac tectonic, dar puțin adânc (adâncime maximă 44 m). Țărmul muntenegrean este înglobat într-un parc național. Apoi am trecut – de această dată ziua – prin canionul Tara, considerat a fi cel mai mare din Europa (80 km lungime, până la 1300 m adâncime), cu peisaje spectaculoase, cele antropogene datând din perioada de rezistență a partizanilor contra ocupanților germani în timpul celui de al Doilea Război Mondial.

Partea a doua a fost prezentată de domnul conf. univ. dr. Raularian Rusu și s-a axat pe orașul croat Dubrovnik și împrejurimile acestuia,  unde s-a participat la o conferință a comisiei Uniunii Internaționale de Geografie privind problemele de marginalitate și globalizare, în august 2012.

La Dubrovnik, principalul obiectiv turistic este orașul vechi, fortificat, care, așa cum s-a menționat și anterior, este sit UNESCO. Plajele sunt puține și pietroase. Deși perioada de vară se caracterizează și printr-un turism estival de amploare, practic turiștii care vin pentru cure ”de apă și soare” nu prea au unde să meargă pe plajă. Acestea sunt pietroase, cu nisip puțin (spre deloc), iar pe plajă și mai ales la intrarea în apă este nevoie de papuci speciali pentru a nu te tăia pe tălpi din cauza pietrișului destul de colțuros. Singura variantă de a ajunge pe o plajă cu nisip fin este de a merge într-o călătorie cu vaporașul pe o insulă din apropiere - Sunj, care beneficiază de o astfel de plajă, destul de retrasă și relativ greu accesibilă. Pentru cei care, ajunși pe insulă, nu se încumetă să meargă pe jos câțiva kilometri, din micul port sunt autovehicule acționate electric care transportă turiștii pe plajă în regim de taxi. Pe insulă nu există alte autovehicule sau alte mijloace de transport motorizate (doar biciclete).

În Dubrovnik, turismul cultural este predominant. Obiectivele din centrul vechi sunt destul de numeroase. Ele pot fi admirate în mai multe feluri. Dintre ideile care se pot pune în practică ar fi aceea de a face o mică croazieră pe mare, care să facă turul zidurilor dinspre mare; un tur al zidurilor din interior, care este recomandat deoarece zidurile dinspre munte sunt înalte și oferă perspective și panorame remarcabile asupra orașului; o călătorie cu telecabina (sau cu mașina, sau, pentru cine are timp și energie, pe jos) pe dealul care străjuiește orașul și care oferă o panoramă completă asupra orașului, asupra litoralului până spre granița cu Muntenegru (în sud), peninsula Lapad (spre nord) și asupra numeroaselor insule localizate în jurul orașului Dubrovnik.

O plimbare prin oraș este recomandată la orice oră; vara, din cauza temperaturilor ridicate, este indicată fie dimineața cât mai devreme, fie seara. Principala stradă este Stradon; ea pornește de la fântâna lui Onofrio, lângă una din porțile de intrare în oraș, până la piața centrală în jurul căreia sunt grupate principalele clădiri ale orașului: catedrala catolică, Palatul Sponza, Palatul Rectorului (azi muzeu).

Farmecul orașului poate fi însă descoperit mai degrabă hoinărind pe numeroasele străduțe înguste din centrul vechi, mărginite de numeroase locuri de popas (cafenele, restaurante, cofetării, patiserii, gelaterii, magazine de suveniruri).

Peste Asia de Sud, în Thailanda

Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” din Facultatea de Geografie a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a găzduit miercuri, 22 martie 2017, de la ora 18, conferința domnului lector univ. dr. Sabin Bădărău, reputat geograf, biogeograf și environmentalist, de la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, intitulată ”Peste Asia de Sud, în Thailanda”.

Titlul nu a fost ales întâmplător, întrucât o mare parte din prezentare s-a axat pe zborul cu avionul făcut între Istanbul și Bangkok, prilej pentru domnul Sabin Bădărău de a prezenta numeroase aspecte privind relieful, clima, vegetația și populația regiunilor străbătute, atât la dus, cât și la întors, cu accent pe Muntele Ararat (inclusiv Araratul Mic), Iran, Afghanistan - cu zonele deșertice, și apoi trecerea în zona de climat musonic, în Pakistan și India, unde cerul a fost complet acoperit de nori. La întoarcere, traseul fiind mai la sud, accentul a fost pus și pe partea de centru și de est a Turciei, cu cunoscuta stepă anatoliană.

Muntele Ararat (în nori) și Araratul Mic, văzuți din avion. Foto: Sabin Bădărău.

În Thailanda, domnul Sabin Bădărău a avut șansa de a ajunge cu o bursă ERASMUS, și a fost primit cu multă amabilitate de cadre didactice și studenți de la o facultate de științe agricole, specializați pe piscicultură. Cu ajutorul studenților locali, el a reușit să călătorească destul de mult prin partea de nord a Thailandei, prezentată ca o țară foarte bine dezvoltată, în special comparativ cu vecinii mai săraci. Deosebit de atractivă a fost partea în care s-au menționat diferențele dintre pădurea tropicală, care domină peisajul până la o anumită altitudine, și cea pădurea ”temperată”, cu specii asemănătoare cu cele de la noi, și care apare ca un etaj superior, în ariile montane, pe care domnul Sabin Bădărău le-a vizitat cu multă asiduitate.

 Imagine dintr-un templu budist în Thailanda. Foto: Sabin Bădărău.

De asemenea, o parte din timp a fost alocată câtorva grădini botanice, criticate însă pentru lipsa de rigurozitate în organizare și pentru faptul că plantele tropicale erau păstrate în sere, deși grădina botanică se afla în plină zonă tropicală, și aceleași plante dominau peisajul exterior. Din punct de vedere faunistic, domnia sa nu a dorit să se filmeze/pozeze cu elefanți, cum fac majoritatea turiștilor care vizitează Thailanda, și nici nu s-a întâlnit cu ei în sălbăticie, ca de altfel nici cu tigri sau cu leoparzi, a căror existență este chiar pusă sub semnul întrebării. Cel mai des întâlnite specii au fost șerpii, reptilele, amfibienii și, bineînțeles, insectele, dintre care au fost fotografiate câteva specii de lepidoptere.

Munții Thanon Thong Chai, cei mai înalți din Thailanda. Foto: Sabin Bădărău.

Audiența a fost deosebit de încântată de prezentarea deosebit de densă, cu foarte multe informații oferite într-un interval relativ scurt de timp. Au fost și numeroase întrebări, la care domnul lector a răspuns cu multă amabilitate. Deși nu avea legătura cu tema propusă, fiind întrebat, domnia sa a precizat și cât de greu este să descoperi o specie nouă pentru știință în România, el fiind implicat într-o astfel de descoperire, făcută în Dobrogea de o echipă de specialiști de la Facultatea de Biologie. De asemenea, a explicat cât de mult durează până când se poate afirma cu certitudine că este vorba de o specie cu adevărat nouă, și rolul domniei sale în găsirea familiei din care aparține această plantă, din care există doar un număr redus de indivizi, într-o rezervație naturală din sudul Dobrogei (Pădurea Dumbrăveni), unde a scăpat ca prin minune de la dispariție, care s-ar fi putut datora pășunatului cu ovine, tradițional în această parte a țării (și nu numai).

Robert Rus câștigă în premieră Cupa de Primăvară la tenis de masă. Vlad Popa și Florin Fodorean pe podium

Vineri, 7 aprilie 2017, între orele 19 și 21 s-a desfășurat la Beyond Sports (locația obișnuită) o nouă ediție a Cupei de Primăvară la tenis de masă. Comparativ cu edițiile precedente ale cupelor, câștigate de fiecare dată de un debutant, de data aceasta acest lucru nu a fost posibil, întrucât toți cei 11 participanți au mai fost prezenți la cupele de tenis de masă organizate de Asociația Culturală, Ecologică și Sportivă AMEFA.

Cu toate acestea, s-a înregistrat un succes în premieră, a lui Robert Rus, deși printre participanți s-au numărat și foști câștigători ai cupelor, între care și Bogdan Puskas și Vlad Popa, totodată finaliștii ultimei ediții (Cupa de Toamnă 2016). Bogdan Puskas a avut însă o zi mai slabă, clasându-se abia pe locul 4 în grupa lui și fiind eliminat în sferturi chiar de Vlad Popa (o reeditare a finalei Cupei de Toamnă 2016). Vlad Popa, pe de altă parte, a câștigat fără probleme grupa 1, învingându-l în această fază pe Robert Rus, care s-a clasat pe locul 2 în grupă. În grupa a doua a câștigat oarecum surprinzător Florin Fodorean, care s-a numărat printre protagoniștii turneului, încheind pe podium. Cel de-al doilea clasat din grupa a doua, Antoniu Alex Coc, a pierdut nescontat în sferturi în fața lui Mircea Alexe, locul 3 în grupa 1. Chiar și Florin Fodorean, câștigătorul grupei a doua, l-a învins cu emoții în sferturi pe Raularian Rusu, locul 4 din grupa 1.

 Robert Rus (în plan apropiat) a câștigat finala cu Vlad Popa (în plan depărtat). La cealaltă masă, Erli Laurențiu. Foto: Coc Antoniu Alex

Astfel, în semifinale s-au calificat trei componenți ai grupei 1, Vlad Popa, Robert Rus și Mircea Alexe, precum și Florin Fodorean, câștigătorul grupei 2. Vlad Popa, care părea favoritul turneului în acel moment, l-a învins (la fel ca și în grupă) pe Mircea Alexe, calificat în premieră în semifinale. În cealaltă semifinală, Robert Rus a trecut în trei seturi de Florin Fodorean.

În finală, Robert Rus a reușit surpriza, și, după ce a pierdut primul set, le-a câștigat pe celelalte două, luându-și revanșa în fața lui Vlad Popa pentru înfrângerea din grupe și cucerind pentru prima dată trofeul. Vlad Popa pierde a doua finală consecutiv, după cea de la Cupa de Toamnă 2016, și este a patra oară consecutiv pe podium, prima dată fiind la Cupa de Toamnă 2015, pe care a câștigat-o, având acum în palmares un loc 1, două locuri 2 și un loc 3. Robert Rus a mai reușit o singură dată, la Cupa de Primăvară 2015, să se claseze pe podium, pe locul 3.

 În finala mică s-a impus Florin Fodorean (în plan depărtat), care l-a întrecut pe Mircea Alexe (în plan apropiat). Foto: Coc Antoniu Alex.

Dintre aspectele oarecum negative, să menționăm numărul mai redus de participanți decât de obicei - doar 11, deși totuși în creștere față de cei 9 de la Cupa de Toamnă 2016, și absența persoanelor de sex feminin, cu excepția Cristinei Dragomir, care a însă nu a jucat, fiind implicată doar în partea de organizare (pentru care îi mulțumim).

Rezultate tehnice:

Grupa 1

Popa Vlad - Rusu Raularian 2-0 (11-8, 11-4)

Alexe Mircea - Erli Laurențiu 2-0 (11-0, 11-3)

Rus Robert - Pop Olimpiu 2-0 (11-8, 12-10)

Alexe Mircea - Rusu Raularian 2-1 (12-10, 6-11, 11-6)

Pop Olimpiu - Erli Laurențiu 2-0 (11-7, 11-9)

Popa Vlad - Rus Robert 2-0 (11-6, 11-8)

Pop Olimpiu - Rusu Raularian 0-2 (5-11, 7-11)

Rus Robert - Erli Laurențiu 2-0 (11-7, 11-2)

Popa Vlad - Alexe Mircea 2-0 (11-9, 11-7)

Rusu Raularian - Rus Robert 0-2 (9-11, 5-11)

Popa Vlad - Erli Laurențiu 2-0 (11-7, 11-5)

Pop Olimpiu - Alexe Mircea 0-2 (5-11, 7-11)

Rusu Raularian - Erli Laurențiu 2-0 (11-6, 11-5)

Popa Vlad - Pop Olimpiu 2-1 (11-7, 6-11, 11-7)

Rus Robert - Alexe Mircea 2-1 (11-9, 8-11, 11-8)

Clasament

1 Popa Vlad 5

2 Rus Robert 4

3 Alexe Mircea 3

4 Rusu Raularian 2

5 Pop Olimpiu 1

6 Erli Laurențiu 0

Grupa 2

Puskas Bogdan - Fodorean Florin 0-2 (8-11, 7-11)

Coc Antoniu Alex - Pașca Antonio 2-1 (12-10, 10-12, 11-4)

Popuța Alex - Fodorean Florin 1-2 (9-11, 11-9, 9-11)

Puskas Bogdan - Coc Antoniu Alex 0-2 (8-11, 5-11)

Pașca Antonio - Fodorean Florin 0-2 (6-11, 4-11)

Puskas Bogdan - Popuța Alex 2-0 (11-3, 12-10)

Fodorean Florin - Coc Antoniu Alex 2-1 (12-10, 6-11, 11-7)

Pașca Antonio - Popuța Alex 2-1 (6-11, 11-8, 11-9)

Puskas Bogdan - Pașca Antonio 1-2 (7-11, 11-9, 9-11)

Coc Antoniu Alex - Popuța Alex 2-0 (11-4, 11-9)

Clasament

1 Fodorean Florin 4

2 Coc Antoniu Alex 3

3 Pașca Antonio 2

4 Puskas Bogdan 1

5 Popuța Alex 0

Sferturi de finală

Popa Vlad - Puskas Bogdan 2-0 (11-9, 11-8)

Rus Robert - Pașca Antonio 2-1 (8-11, 11-7, 11-8)

Alexe Mircea - Coc Antoniu Alex 2-0 (11-8, 11-8)

Rusu Raularian - Fodorean Florin 1-2 (11-8, 10-12, 8-11)

Semifinale

Popa Vlad - Alexe Mircea 2-0 (11-7, 11-8)

Rus Robert - Fodorean Florin 2-1 (11-5, 7-11, 11-8)

Finala mare

Rus Robert - Popa Vlad 2-1 (8-11, 11-9, 11-8)

Finala mică

Fodorean Florin - Alexe Mircea 2-0 (11-6, 11-6)

Locurile 5-8

Puskas Bogdan - Coc Antoniu Alex 1-2 (11-9, 10-12, 9-11)

Pașca Antonio - Rusu Raularian 0-2 (6-11, 7-11)

Locurile 5-6

Rusu Raularian - Coc Antoniu Alex 2-0 (11-8, 11-7)

Locurile 7-8

Puskas Bogdan - Pașca Antonio 2-0 (11-8, 11-6)

Locurile 9-11

Pop Olimpiu - Popuța Alex 1-2 (8-11, 11-8, 5-11)

Erli Laurențiu - Popuța Alex 0-2 (7-11, 8-11)

Pop Olimpiu - Erli Laurențiu 2-0 (11-9, 11-4)

Clasament

1 Rus Robert

2 Popa Vlad

3 Fodorean Florin

4 Alexe Mircea

5 Rusu Raularian

6 Coc Antoniu Alex

7 Puskas Bogdan

8 Pașca Antonio

9 Popuța Alex

10 Pop Olimpiu

11 Erli Laurențiu

Dinu Lipatti - 100 de ani de la naștere

Miercuri, 15 martie 2017, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan”, a avut loc o nouă prezentare și o audiție muzicală dedicată aniversării a 100 de ani de la nașterea pianistului Dinu Lipatti. A prezentat domnul conferențiar univ. dr. Wilfried Schreiber.

Dintre pianiștii români, prin discografia lor, două nume trebuie reținute: Dinu Lipatti și Radu Lupu. Dacă pe R. Lupu l-am prezentat în 2015, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la naștere, acum se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Dinu Lipatti.

Dinu Lipatti s-a născut  în 19 martie 1917 la București într-o familie cu un mare interes pentru muzică – ambii părinți erau buni interpreți, tatăl la vioară, mama la pian. Nașul de botez a fost marele George Enescu. Așa că nu este de mirare că micuțul Dinu de timpuriu a manifestat un talent deosebit pentru muzică. Devine elevul renumitei profesoare Florica Musicescu și studiază la Conservatorul din București. În 1934 participă la un concurs internațional la Viena unde, detașându-se net față de cei peste 200 de concurenți, câștigă doar premiul II. (Premiul I a fost decernat unui pianist polonez, Boleslav Kohn, care astăzi este complet necunoscut, pe când Dinu Lipatti apare în mai toate colecțiile de mari pianiști ai secolului 20).  Revoltat, marele pianist francez Alfred Cortot îl ia sub aripa sa ocrotitoare. La Paris, Lipatti petrece ani senini, perfecționându-se la pian cu A. Cortot și  Nadia Boulanger, studiind compoziție cu Paul Dukas și Igor Strawinski și dirijatul cu Charles Munch. Începând cu 1936 concertează pe scenele Europei. În 1939 revine la București, iar din cauza războiului trebuie să rămână acolo, concertând, printre alții, cu George Enescu. Se căsătorește cu Madeleine Cantacuzino, și ea absolventă a Conservatorului din București. În 1943 pleacă în Scandinavia și apoi în Elveția, unde se stabilește, soția sa având acolo relații familiale. Devine profesor la Conservatorul din Geneva și concertează în toată Europa, cu muzicieni renumiți, cum a fost Herbert von Karajan. Realizează înregistrări, printre altele cu vestitul Walter Legge, soțul renumitei soprane Elisabeth Schwarzkopf. Se îmbolnăvește de leucemie. Doar un tratament cu cortizon îl mai pune pe picioare pentru câteva luni, în care face alte înregistrări. În 16 septembrie 1950 cântă ultimul său recital la Besançon. Moare în 2 decembrie a aceluiași an.

Arta pianistică a lui Lipatti a fost de cea mai înaltă clasă. S-a apreciat la el naturalețea, sensibilitatea și corectitudinea interpretării, precum tehnica lui perfectă. Mărturie au rămas înregistrările sale, care cuprind lucări de J.S. Bach, Domenico Scarlatti, W.A. Mozart, F. Schubert, R. Schumann, F. Chopin, J. Brahms, F. Liszt, E. Grieg, M. Ravel, G. Enescu ș.a.

H. v. Karajan a admirat interpretările „divine” ale lui Lipatti, iar producătorul de discuri Walter Legge a scris: „Dumnezeu a împrumutat lumii instrumentul său ales, care pentru o perioadă scurtă s-a numit Dinu Lipatti”.

Lipatti a compus și câteva lucrări, dintre care se cântă Concertino în stil clasic pentru pian și orchestră de cameră, Simfonia concertantă pentru două piane și orchestră de coarde și Sonata pentru mâna stângă.

A publicat, în special la București, cronici și relatări despre concertele și noi creații muzicale din mai multe țări din Europa. În anul 1997 a fost distins, post mortem, cu titlul de membru al Academiei Române.

Numele marelui pianist român a fost oferit unor instituții de artă. Astfel, la București are loc Competiția Muzicală pentru Tineret „Dinu Lipatti” – în acest an între 13 și 20 mai, Filarmonica din Satu Mare îi poartă numele din anul 1991, iar la București Colegiul Național de Arte se numește „Dinu Lipatti”.

Astăzi ascultăm ultimul recital, susținut la 16  septembrie 1950 la Besançon. Recitalul urma să fie transmis în direct la postul francez de radio, dar din cauza situației precare de sănătate a lui Lipatti s-a renunțat la aceasta și s-a înregistrat doar, transmițând concertul ulterior.

Recitalul a început cu Partita nr. 1 de Johann Sebastian Bach, unul dintre compozitorii preferați de Lipatti. Părțile sunt: Preludiu, Allemandă, Courantă, Sarbandă, Menuet I și II și Gigue.

Următoarea lucrare a fost Sonata nr. 8 în la minor de Wolfgang Amadeus Mozart, având părțile Allegro maestoso, Andante cantabilecon espressione și Presto.

Au urmat două lucrări compuse de romanticul Franz Schubert: Impromptu-urile în sol bemol major și în mi bemol major D 899 Nr. 3 și 2.

Recitalul trebuia să se încheie cu 14 valsuri de Frederic Chopin, însă Lipatti n-a reușit să cânte decât 13. După o pauză, în care publicul a rămas pe loc, Lipatti a mai revenit în scenă și a interpretat coralul „Jesu bleibet meine Freude” (Iisus rămâne bucuria mea) de J. S. Bach. Ascultăm această ultimă lucrare într-o altă înregistrare, anterioară, a lui Dinu Lipatti.

Wilfried Eckart Schreiber