Radu Lupu - un pianist de excepție, la 70 de ani

Joi, 19 noiembrie, de la ora 18, Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a fost gazda unei conferințe cu iz aniversar, ”Radu Lupu - un pianist de excepție, la70 de ani”. A prezentat domnul conferențiar dr. Wilfried Schreiber.

Am mai amintit în prelegerile anterioare, că dintre pianiștii români, doi au contat / contează la vârful mondial al interpreților: Dinu Lipatti (despre care s-a mai vorbit) și Radu Lupu, pe care l-am putut asculta, de asemenea, în prezentările anterioare.

Radu Lupu s-a născut în 30 noiembrie 1945 la Galați. Începe studiul pianului la vârsta de 6 ani, iar debutul îl are la 12 ani, în concert cântând exclusiv lucrări compuse de el. Se mută la Brașov, unde urmează Școala populară de artă. Studiază apoi la București  cu Florica Musicescu și Cella Delavrancea, două vestite profesoare de pian.

Elev fiind încă, obține în anul 1961 o bursă  pentru Conservatorul din Moscova, unde studiază cu Galina Eghiazarova, apoi cu vestitul Heinrich Neuhaus, și apoi cu Stanislav Neuhaus.

În această perioadă concertează la Brașov, la Moscova, la St. Petersburg etc. Ca elev la Liceul German din Brașov am cântat în orchestra simfonică a școlii (oboi II) și am concertat odată și cu Radu Lupu: Radu la pian, corul sindicatului învățământ și orchestra Liceului German au interpretat finalul din Fantezia pentru pian, orchestră și cor de L. v. Beethoven.

Urmează perioada care l-a consacrat pe plan mondial. În 1966 obține locul I la poate cel mai prestigios concurs internațional de pian din lume: „van Cliburn” din Fort Worth, Texas; în 1967 câștigă locul I la concursul internațional „George Enescu” din București, iar în 1969 obține de asemenea premiul I la concursul de la Leeds/Anglia. În același an debutează la Londra, unde urma, mai târziu să se stabilească.

Despre concursurile din Texas și Leeds relatează pianistul britanic Gerald Moore, cel mai renumit acompaniator la pian, în cartea sa „Cânt prea tare?”.  La concursul din Texas un pianist din SUA a fost cotat mai bine la elementul tehnic, la toate celelalte Lupu fiind în față. Președintele juriului de concurs, un dirijor american, a dorit să-l scoată învingător pe pianistul american, dar ceilalți l-au preferat pe Lupu. Când, la Leeds, Moore a făcut din nou parte din juriul concursului de pian și a ieșit învingător din nou Radu Lupu, pianistul britanic a fost foarte satisfăcut pentru că aprecierea sa în Texas a fost corectă.

Ca urmare a acestor succese, Lupu cântă cu marile orchestra ale lumii, cum sunt Cleveland, Boston, Chicago, New York în America, orchestrele mari din Europa și Asia și colaborează cu dirijori mari, cum sunt Zubin Mehta, Daniel Baremboim, Carlo Maria Giulini etc. La Festivalul de la Salzburg debutează în 1978 alături de vestita orchestră a Filarmonicii din Berlin, dirijată de Herbert von Karajan.

Radu Lupu cântă mai cu seamă piese din repertoriul clasic și romantic, dar și piese ale unor compozitori contemporani. A cântat concertele de Beethoven, Brahms, Schumann, Grieg etc., sonatele și alte piese pentru pian solo de Schubert, Beethoven, Brahms, Mozart, Schumann, a acompaniat instrumentiști și cântăreți importanți. După părerea mea este, de mulți ani, cel mai mare interpret Schubert din lume.

De aceea ascultăm acum ultima sonata pentru pian de Franz Schubert: D 960. Pentru înregistrarea acestei sonate Lupu a primit în 1995 Premiul Grammy pentru cea mai bună înregistrare instrumentală a anului.

Franz Schubert (1797 – 1828), contemporan cu Beethoven, face tranziția dinspre muzica clasică la cea romantică. Este considerat „regele liedului”, gen musical de cameră pentru voce și acompaniament de pian (mai rar de orchestră), din care a compuspeste 300. A scris și simfonii, muzică religioasă (mise) și foarte multă muzică de cameră, vestite fiind cvartetul de coarde „Fata și moartea” și cvintetul cu pian „Păstrăvul”.

Sonata în si bemol major are o structură clasică, în patru părți, cu succesiunea obișnuită: I. Molto moderato; II. Andante sostenuto; III. Scherzo: Allegro vivace con delicatezza; IV: Allegro ma non troppo.

Lupu a primit și alte premii, dintre care amintesc Premiul Edison, ediția 1995 pentru lucrări de R. Schumann, și Premiul Arturo Benedetti Michelangeli, ediția 2006.

Cu toate aceste succese și aclamații din partea publicului meloman din întreaga lume, Lupu este un artist aproape introvertit. Nu-i plac sălile mari de concert, nu-i plac orașele mari, a imprimat, din păcate,  relativ puțină muzică. Ultimele înregistrări comerciale le-a făcut în 1991, date publicității în 1995 și distinse cu premiile amintite mai sus. De atunci refuză să facă alte înregistrări.

Radu Lupu a cântat și mult Beethoven, sonate, variațiuni, rondo-uri și cele 5 concerte pentru pian și orchestră. Acestea au fost interpretate încă din anii studenției, și le-am ascultat și eu la Brașov, în două seri: în prima, concertele nr. 1, 2 și 3, în a doua concertele 4 și 5. O asemenea interpretare grupată a tuturor concertelor pentru pian de Beethoven este, întotdeauna, o performanță deosebită. 

Ascultăm, în încheiere, concertul nr. 5 în mi bemol major, op. 73, „Imperialul” de L. v. Beethoven. Acest concert are trei părți: I. Allegro; II. Adagio un poco mosso; III. Rondo: Allegro ma non troppo. Noutățile la acest concert sunt:

-          Prima parte începe cu o cadență. Prin aceasta se crează o tensiune specială pentru pianist, care intră cu virtuozitate de la început, fără să aibă timp să se acomodeze cu sala, cu orchestra, cu publicul etc.în timpul introducerii orchestrale.

-          Părțile doi și trei sunt legate printr-o trecere treptată, scurtă și foarte originală.

Radu Lupu este acompaniat de Israel Philharmonic Orchestra, dirijată de marele muzician Zubin Mehta.

Conf. univ. dr. Wilfried Schreiber