Miercuri, 15 martie 2017, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan”, a avut loc o nouă prezentare și o audiție muzicală dedicată aniversării a 100 de ani de la nașterea pianistului Dinu Lipatti. A prezentat domnul conferențiar univ. dr. Wilfried Schreiber.
Dintre pianiștii români, prin discografia lor, două nume
trebuie reținute: Dinu Lipatti și Radu Lupu. Dacă pe R. Lupu l-am prezentat în
2015, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la naștere, acum se împlinesc 100 de
ani de la nașterea lui Dinu Lipatti.
Dinu Lipatti s-a
născut în 19 martie 1917 la București
într-o familie cu un mare interes pentru muzică – ambii părinți erau buni
interpreți, tatăl la vioară, mama la pian. Nașul de botez a fost marele George
Enescu. Așa că nu este de mirare că micuțul Dinu de timpuriu a manifestat un
talent deosebit pentru muzică. Devine elevul renumitei profesoare Florica
Musicescu și studiază la Conservatorul din București. În 1934 participă la un
concurs internațional la Viena unde, detașându-se net față de cei peste 200 de concurenți,
câștigă doar premiul II. (Premiul I a fost decernat unui pianist polonez,
Boleslav Kohn, care astăzi este complet necunoscut, pe când Dinu Lipatti apare
în mai toate colecțiile de mari pianiști ai secolului 20). Revoltat, marele pianist francez Alfred Cortot
îl ia sub aripa sa ocrotitoare. La Paris, Lipatti petrece ani senini,
perfecționându-se la pian cu A. Cortot și
Nadia Boulanger, studiind compoziție cu Paul Dukas și Igor Strawinski și
dirijatul cu Charles Munch. Începând cu 1936 concertează pe scenele Europei. În
1939 revine la București, iar din cauza războiului trebuie să rămână acolo,
concertând, printre alții, cu George Enescu. Se căsătorește cu Madeleine
Cantacuzino, și ea absolventă a Conservatorului din București. În 1943 pleacă
în Scandinavia și apoi în Elveția, unde se stabilește, soția sa având acolo
relații familiale. Devine profesor la Conservatorul din Geneva și concertează
în toată Europa, cu muzicieni renumiți, cum a fost Herbert von Karajan.
Realizează înregistrări, printre altele cu vestitul Walter Legge, soțul renumitei
soprane Elisabeth Schwarzkopf. Se îmbolnăvește de leucemie. Doar un tratament
cu cortizon îl mai pune pe picioare pentru câteva luni, în care face alte
înregistrări. În 16 septembrie 1950 cântă ultimul său recital la Besançon.
Moare în 2 decembrie a aceluiași an.
Arta pianistică a lui
Lipatti a fost de cea mai înaltă clasă. S-a apreciat la el naturalețea,
sensibilitatea și corectitudinea interpretării, precum tehnica lui perfectă.
Mărturie au rămas înregistrările sale, care cuprind lucări de J.S. Bach,
Domenico Scarlatti, W.A. Mozart, F. Schubert, R. Schumann, F. Chopin, J.
Brahms, F. Liszt, E. Grieg, M. Ravel, G. Enescu ș.a.
H. v. Karajan a admirat
interpretările „divine” ale lui Lipatti, iar producătorul de discuri Walter
Legge a scris: „Dumnezeu a împrumutat lumii instrumentul său ales, care pentru
o perioadă scurtă s-a numit Dinu Lipatti”.
Lipatti a compus și câteva
lucrări, dintre care se cântă Concertino în stil clasic pentru pian și
orchestră de cameră, Simfonia concertantă pentru două piane și orchestră de
coarde și Sonata pentru mâna stângă.
A publicat, în special la
București, cronici și relatări despre concertele și noi creații muzicale din
mai multe țări din Europa. În anul 1997 a fost distins, post mortem, cu titlul
de membru al Academiei Române.
Numele marelui pianist
român a fost oferit unor instituții de artă. Astfel, la București are loc
Competiția Muzicală pentru Tineret „Dinu Lipatti” – în acest an între 13 și 20
mai, Filarmonica din Satu Mare îi poartă numele din anul
1991, iar la București Colegiul Național de Arte se numește „Dinu Lipatti”.
Astăzi ascultăm ultimul recital,
susținut la 16 septembrie 1950 la
Besançon. Recitalul urma să fie transmis în direct la postul francez de radio,
dar din cauza situației precare de sănătate a lui Lipatti s-a renunțat la
aceasta și s-a înregistrat doar, transmițând concertul ulterior.
Recitalul a început cu
Partita nr. 1 de Johann Sebastian Bach, unul dintre compozitorii preferați de
Lipatti. Părțile sunt: Preludiu, Allemandă, Courantă, Sarbandă, Menuet I și II
și Gigue.
Următoarea lucrare a fost
Sonata nr. 8 în la minor de Wolfgang Amadeus Mozart, având părțile Allegro
maestoso, Andante cantabilecon espressione și Presto.
Au urmat două lucrări compuse
de romanticul Franz Schubert: Impromptu-urile în sol bemol major și în mi bemol
major D 899 Nr. 3 și 2.
Recitalul trebuia să se încheie cu 14 valsuri de Frederic
Chopin, însă Lipatti n-a reușit să cânte decât 13. După o pauză, în care
publicul a rămas pe loc, Lipatti a mai revenit în scenă și a interpretat coralul
„Jesu bleibet meine Freude” (Iisus rămâne bucuria mea) de J. S. Bach. Ascultăm
această ultimă lucrare într-o altă înregistrare, anterioară, a lui Dinu
Lipatti.
Wilfried Eckart Schreiber
