marți, 24 mai 2016

Simboluri și superlative la New York (partea II)

Joi, 14 aprilie 2016, de la ora 18, Amfiteatrul ”George Vâlsan” a găzduit o nouă prezentare despre New York, de fapt continuarea celei din ianuarie, purtând același titlu, ”Simboluri și superlative la New York”, fiind susținută tot de către domnul conf. univ. dr. Florin Moldovan, un foarte bun cunoscător al acestui oraș.
Partea a II-a a conferinţei despre New York a adus în atenţia celor prezenţi alte aspecte care vin să justifice tema aleasă.

Fig. 1. Clădirea New York Stock Exchange (Bursa)

Pentru început, au fost prezentate câteva imagini referitoare la extraordinara importanţă financiară a New York-ului, cu exemplificarea  prin Wall Street, unde, printre altele, se află şi sediul celei mai importante burse din lume, New York Stock Exchange. 
 Fig. 2. Brooklyn Bridge

În continuare, au fost aduse în discuţie podurile din New York, cele mai importante fiind Brooklyn Bridge, Manhattan Bridge, Williamsburg Bridge (toate între Manhattan şi Brooklyn, peste East River), Queensboro Bridge (între Manhattan şi Queens, tot peste East River), Washington Bridge (între Manhattan şi New Jersey, peste Hudson River) şi Verrazano (Narrows) Bridge (între Staten Island şi Brooklyn). O atenţie în plus a fost acordată lui Brooklyn Bridge, cel mai vechi (inaugurat în 1883), dar şi cel mai frumos dintre aceste poduri. Totodată, Brooklyn Bridge reprezintă şi o realizare tehnică de excepţie, fiind primul pod din lume construit din oţel şi suspendat prin cabluri.
 Fig. 3. American Museum of Natural History

Conferinţa a continuat cu prezentarea unei alte atracţii de excepţională importanţă: muzeele din New York. Oraşul adăposteşte peste 90 de astfel de aşezăminte culturale, majoritatea în Manhattan, foarte multe dintre ele fiind de prim rang. Astfel, au fost făcute câteva referiri, însoţite şi de imagini, despre: Metropolitan Museum of Art, Museum of Modern Art, Solomon S. Guggenheim Museum, American Museum of Natural History, National Museum of the American Indian. O atenţie în plus a fost acordată pentru două muzee mai apropiate prezentatorului: Ellis Island National Museum of Immigration şi Intrepid Sea, Air and Space Museum.
 Fig. 4. Intrepid Sea, Air and Space Museum

Fig. 5. Ellis Island National Museum of Immigration. Sala mare din clădirea principală

Cel mai important centru cultural din New York este Lincoln Center for Performing Arts, care include mai multe instituţii: New York State Theater, Metropolitan Opera House, American Ballet Theater, Avery Ficher Hall (sediul Filarmonicii din New York), Lincoln Center Theater, Guggenheim Bandshell, New York Public Library for the Performing Arts, Fordham University. Mai multe detalii au fost menţionate în legătură cu Metropolitan Opera, una dintre cele mai importante scene lirice ale lumii.
 Fig. 6. New York Public Library (Biblioteca)

 Fig. 7. Central Park. Terasa, fântâna și lacul Bethesda

New York-ul este cunoscut în lume şi prin unul dintre cele mai vestite spaţii verzi, Central Park. Acesta este un loc de recreeere (se pot desfăşura multiple activităţi sportive), dar şi un spaţiu cultural remarcabil: statui, fântâni, teatrul în aer liber, spaţii expoziţionale, spaţii de reculegere etc. Alte zone verzi menţionate în prezentare au fost: City Hall Park, Bryant Park, Zuccotti (Liberty Plaza) Park.
  Fig. 8. Bryant Park în timpul unei pauze de masă

Fig. 9. Madison Square Garden

O altă atracţie a New York-ului sunt marile săli multifuncţionale, în care cele mai frecvente sunt manifestările sportive, mai ales hochei şi baschet. Cele mai cunoscute şi mai mari astfel de săli sunt Madison Square Garden (în Midtown, Manhattan) şi Barclays Center (în Brooklyn). Tot la New York, dar în Bronx, a fost reconstruit şi modernizat un stadion de legendă al oraşului, Yankee Stadium (baseball, fotbal american, soccer).
 Fig. 10. Yankee Stadium, Bronx

În acelaşi timp, New York-ul este gazda unor competiţii sportive de rezonanţă mondială: turneul de tenis US Open, care se desfăşoară pe terenurile de la Flushing Meadows din Queens şi Maratonul Internaţional, al cărui traseu străbate toate cele cinci subunităţi administrative ale oraşului: Staten Island, Brooklyn, Queens, Bronx şi Manhattan.
 Fig. 11. Flushing Meadows, Queens. Terenul central ”Arthur Ashe”

Au mai fost prezentate câteva imagini ale celui mai mare complex de magazine din SUA şi al doilea din lume, Macy’s, iar apoi au fost făcute unele consideraţii asupra alegerilor optime pentru a vizita oraşul: tururile cu autobuzele etajate şi, la nevoie, taxiul.
 Fig. 12. Turul cu autobuzul etajat, cea mai bună alegere pentru turiștii cu puțin timp la dispoziție

De asemenea, nu au lipsit imagini despre o instituţie cu mare responsabilitate, New York Police Department (NYPD).  
În final, au fost prezentate principalele concluzii ale autorului, cea mai importantă referindu-se la faptul că New York-ul poate fi considerat Capitala Lumii din multe puncte de vedere: finanţe, relaţii internaţionale, cultură, comunicaţii, modă etc. Ca urmare, el rămâne un Oraş Unic.
Conf. univ. dr. Florin Moldovan

miercuri, 13 aprilie 2016

”Culmile neantului” / ”Touching the Void” - proiecție și reflecții

Joi, 7 aprilie 2016, de la ora 18, am asistat la o premieră în cadrul asociației noastre: proiecția unui film în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan”. După numeroase probleme tehnice cu instalația de sunet din amfiteatru, rezolvate într-un final de domnul inginer de sistem Adrian Hărăstășan (căruia îi mulțumim și pe această cale), filmul a fost prezentat de către domnul conf. Wilfried Schreiber și apoi a putut fi vizionat de către cei prezenți.
După spusele domnului Schreiber, ”Culmile neantului” nu este un documentar, ci un film ”document”, una dintre cele mai reușite producții cinematografice care reflectă o situație deosebită pe munte. Domnia sa a făcut referiri și la alte filme despre alpiniști și evenimente pe munte, mult mai slabe și cu numeroase erori, inclusiv de logică. ”Culmile neantului” / ”Touching the Void” redă povestea extraordinară de supraviețuire a lui Joe Simpson, care, împreună cu Simon Yates, a escaladat vârful Siula Grande (6344 metri) din Anzii Peruvieni în anul 1985.
Filmul a fost realizat în anul 2003, fiind bazat pe cartea cu același nume, scrisă în 1988 de Joe Simpson. În film apar interviuri cu cei doi protagoniști, precum și cu Richard Hawking, care i-a așteptat la tabăra de bază. Scenele de pe munte i-au avut în prim plan pe Brendan Mackey (care l-a interpretat pe Joe), Nicholas Aaron (Simon) și Ollie Ryall (Richard).
Regizorul Kevin Macdonald a reușit o punere în scenă de mare efect a evenimentelor. Impactul emoțional al filmului este unul deosebit. Momentele de suspans se succed cu repeziciune, îndeosebi în partea a doua. Totuși, având în vedere că interviurile au în prim-plan pe protagoniști în viață, sigur că deja știm că ei au supraviețuit dar, având în vedere circumstanțele, aproape în fiecare clipă a filmului apare întrebarea: cum?
Filmul a primit numeroase premii și aprecieri unanime din partea criticilor.

sâmbătă, 9 aprilie 2016

Concert caritabil de chitară

La inițiativa studentei Alina Grozav din anul 3, specializarea Geografia Turismului, joi, 31 martie 2016, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan”, a avut loc un concert caritabil dedicat studentei Andreea Beatrice Toma, colega Alinei. Ea a fost grav accidentată de un motociclist vara trecută, pe când se afla în Statele Unite ale Americii cu programul ”Work&Travel” iar de atunci urmează un tratament recuperatoriu complex și de durată. Acesta a fost inițiat în S.U.A. dar se continuă și în România. Pentru ca tratatmentul să nu fie întrerupt, și Andreea Beatrice să se recupereze, este nevoie de ajutorul nostru.

Sursa: pagina de Facebook a OSUBB

Joi în Amfiteatru a fost o atmosferă cu totul specială. Robert Hlipocianu, de asemenea coleg cu Andreea, alături de mai mulți prieteni și prietene din OSUBB, studenți la diferite facultăți, au oferit un recital de excepție, cântând la chitară melodii dintre cele mai diverse, în special din repertoriul folk, rock și pop, atât românesc, cât și internațional, aparținând unor formații sau interpreți cunoscuți, precum Phoenix, Holograf, Cargo, Pasărea Colibri, Mircea Vintilă, 4 Non Blondes, Fără Zahăr, și mulți alții.

Sursa: pagina de Facebook a OSUBB

S-a evidențiat varietatea deosebită și calitatea artistică și stilistică a interpreților. Totul a fost spontan, fiind invitate și persoane din sală să cânte ceea ce doresc ele. În cele din urmă, concertul a durat peste 2 ore, audiența a fost foarte mulțumită și emoționată. În afară de studenți, au participat și cadre didactice din Facultatea de Geografie, inclusiv domnul decan, prof. univ. dr. Dănuț Petrea, care a și ținut o scurtă cuvântare, pentru a le mulțumi studenților pentru această inițiativă remarcabilă.

Sursa: pagina de Facebook a OSUBB

Acțiunea de strîngere de fonduri continuă în toată luna aprilie și sperăm ca Andreea Beatrice să beneficieze de ele și să revină cât mai repede pe băncile facultății.

vineri, 8 aprilie 2016

Handbal în... 8

Duminică, 27 martie 2016, de la ora 12, a avut loc o nouă întâlnire handbalistică la sala ”Gheorghe Roman” din Parcul ”Iuliu Hațieganu”. Posibil și datorită sărbătorilor pascale catolice și protestante, prezența a fost mult mai redusă, participând doar opt persoane.
Totuși, participanții au manifestat interes față de jocul de handbal și, cu multă voie bună, s-au făcut exerciții cu mingea de marcaj-demarcaj, de atac și apărare doi contra doi, trei contra doi sau trei contra trei, foarte interesante și atractive.
Mircea Panti

joi, 31 martie 2016

De la explorarea Cosmosului la călătoriile spațiale

În urmă cu o săptămână, joi, 24 martie 2016, Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a găzduit o foarte interesantă prezentare, susținută de domnul conf. univ. dr. Alexandru Imbroane, intitulată ”De la explorarea Cosmosului la călătoriile spațiale”.
Într-o sală mai plină decât de obicei, domnul conferențiar a prezentat, la început, felul în care au evoluat rachetele, de la primele încercări (din secolul al XIX-lea) de a se imagina o rachetă până în zilele noastre. Un accent deosebit a fost pus pe contribuțiile celor care au făcut muncă de pionierat în acest domeniu, Hermann Oberth (născut la Sibiu și doctorand, apoi doctor în fizică al Universității clujene) și Wernher von Braun.
Perioada de după cel de-al doilea război mondial s-a caracterizat printr-o ”cursă” în doi (SUA și URSS) pentru cucerirea spațiului cosmic. Domnul conferențiar a insistat cu precădere asupra programului american de explorare a spațiului cosmic, și a amintit de primele aselenizări și de problemele cu care s-a confruntat programul Apollo.
Discuția s-a purtat apoi în contextul ultimelor declarații, inclusiv ale președintelui Barack Obama, cu privire la următoarea destinație: Marte, care ar trebui atinsă în deceniul anilor 2030. Par însă să existe numeroase obstacole în calea acestui deziderat. În primul rând, tehnologia actuală ar face ca o astfel de călătorie să dureze între 9 luni și 1 an și jumătate (doar dus). O astfel de durată implică și cantități uriașe de mâncare și lichide care ar trebui să fie transportate. Doar acestea ar costa undeva la 1 miliard de dolari, după estimările actuale, pentru un echipaj de câteva persoane.
O altă problemă par să fie radiațiile cosmice. Actualele costume spațiale protejează doar pentru circa 40 de zile - oare ar fi posibil un avans atât de important în tehnologia de realizare a unor costume spațiale mai rezistente astfel încât radiațiile să nu-i mai afecteze pe cosmonauți?
Oricum, ei ar fi foarte afectați de starea de imponderabilitate. După o anumită perioadă, imponderabilitatea crează probleme fiziologice deosebite. Cosmonauții care au stat multă vreme la gravitație zero (maxim câteva luni) au acuzat probleme dintre cele mai grave iar perioadele de recuperare sunt lungi.
În fine, o altă problemă ar fi aterizarea pe Marte, care nu se poate face ca pe Lună, având în vedere gravitația de pe această planetă. De asemenea, ar trebui gândită perioada în care cosmonauții ar sta efectiv pe Marte și felul în care ei ar putea supraviețui și întoarce pe Terra.
La toate aceste întrebări ar fi necesare răspunsuri, care sunt însă foarte greu de dat în circumstanțele actuale. Tehnologia avansează, într-adevăr, dar nu neapărat în direcțiile pe care le putem anticipa. Și, în fond, întrebarea legitimă ar fi: ce anume să facem pe Marte? Resursele necesare unei astfel de călătorii sunt imense iar rezultatele nu pot fi spectaculoase deoarece Marte a fost deja explorată de diferite misiuni, prin intermediul roboților, chiar și în ultimul deceniu.

miercuri, 30 martie 2016

Excursie în pădurea Făget

Marți, 22 martie 2016, la ora 8.30 am plecat din fața Facultății de Geografie cu o mașină până în dreptul izvorului Sfântul Ion, în Pădurea Făget. De aici am pornit pe jos, traversând puntea peste pârâul Pleșca și, trecând pe lângă izvor, am urcat pe poteca marcată cu triunghi roșu pe interfluviul secundar care separă valea Gârbăului de valea Pleșca.


Am avut noroc, se poate spune, cu vremea frumoasă, deși s-au arătat și câțiva norișori. În orice caz, prognoza amenințătoare de ploaie nu s-a materializat decât după ce ne-am întors.


Excursia a fost una deosebit de reconfortantă. Vremea caldă din februarie și martie a făcut ca multe flori să acopere cu mantia lor solul, mai devreme decât în alți ani. Pe tot drumul am fost însoțiți de ciripitul vesel al păsărilor (pe care le-am identificat aproximativ ca fiind gaițe). Ajunși în creasta dealului, nu am urmat drumul spre stânga, spre vârful Peana, ci pe cel din dreapta, care coboară încet pe interfluviu până la un loc de popas și o căbănuță (mai degrabă un refugiu). De aici am mai coborât puțin până la un alt izvor, iar apoi ne-am întors pe interfluviu.


Partea finală a traseului am făcut-o pe un traseu nemarcat, urmând în cea mai mare parte un drum forestier aparent bine circulat, de-a lungul unui afluent al văii Pleșca, care ne-a readus la drumul principal, asfaltat, foarte aproape de locul de plecare.


În total am făcut aproximativ 2 ore dar aproximativ jumătate din timp a fost dedicat identificării diferitelor specii floristice, de către Lăcrimioara Maghiar, masterand la Facultatea de Biologie, și conf. univ. dr. Wilfried Schreiber. Manuela Gavriș, masterand la specializarea Geomatică, la Facultatea de Geografie, s-a ocupat în special de fotografii. La excursie a mai participat și Raularian Rusu.


Iată și câteva dintre speciile întâlnite, aproximativ în ordinea în care le-am găsit pe traseul nostru:

 Viorea (Scilla bifolia)

Păștiță (Anemone ranunculoides)

Floarea paștilor (Anemone nemorosa)

Trei răi (Hepatica nobilis)

 Găinuși (Isopyrum thalictroides)

Rogoz (Carex sp.)

Pulmonaria mollis


Viola sp.

 Laptele câinelui (Euphorbia amygdaloides)

Primula sp.

Buba-inimii (Asarum europaeum)

Dedițel (Pulsatilla patens)

 Măseaua ciutei (Erythronium dens-canis)

Pulmonaria mollis

 Păpădie (Taraxacum officinale)

 Brebenei (Corydalis solida)

Colțișor (Dentaria glandulosa)

Splina (Chrysosplenium alternifolium)

Ghiocel (Galanthus nivalis)

Gagea lutea

 Corn (Cornus mas)

Spânz (Helleborus purpurascens)

Mulțumim pe această cale tuturor participanților și așteptăm nerăbdători o nouă excursie!

sâmbătă, 19 martie 2016

Vă place Brahms?



Joi, 17 martie 2016, de la ora 18, domnul conferențiar Wilfried Schreiber a susținut o nouă prezentare, intitulată ”Vă place Brahms?” cu aluzie la filmul cu același titlu. Comparativ cu prezentările anterioare, de data aceasta conferința nu a fost însoțită doar de o audiție muzicală, ci și de o vizionare a unui DVD, audiența putând să înțeleagă mai bine măiestria dirijorului Leonard Bernstein și a Orchestrei Filarmonice din Viena.

Johannes Brahms (1833 – 1897)
I
Dintre compozitorii germani din partea a doua a secolului XIX cei mai importanți au fost J. Brahms și R. Wagner.
Johannes Brahms s-a născut în 7 mai 1833 la Hamburg. Tatăl lui fiind contrabasist în orchestra orașului, tânărul Brahms a venit devreme în contact cu muzica, educația sa muzicală fiind timpurie și de calitate. A fost un mare admirator al cântecului popular german, însă prietenia cu violonistul maghiar Eduard Reményi și mai târziu cu renumitul violonist de origine maghiară Joseph Joachim i-a deschis interesul și pentru muzica  populară maghiară, influențele acesteia manifestându-se adesea foarte clar – în mod special  în Dansurile maghiare.
A condus diferite ansambluri muzicale și a compus, însă neprimind postul de dirijor al orchestrei din orașul său natal a plecat în 1862  definitiv la Viena. Mai înainte i-a cunoscut pe soții Robert și Clara Schumann, de care a legat o prietenie strânsă. Schumann l-a prezentat pe tânărul Brahms ca geniul muzical mult așteptat de lumea muzicală. Poate de aceea Brahms a publicat relativ puțin, iar compozițțile sale sunt foarte îngrijite, așa că Simfonia I-a a apărut abia la vârsta de 43 de ani, vârstă la care atât Mozart cât și Schubert și-au încheiat întreaga creație și chiar și viața, în care au compus 41 și resp. 8 simfonii.
Brahms este în egală măsură un continuator al muzicii clasice tradiționale, dar  și  un inovator remarcabil, cum demonstrează chiar în primele măsuri ale Simfoniei I. Mulți critici muzicali ai epocii nu i-au apreciat opera, dar a avut și mulți susținători. Lumea muzicală de atunci era împărțită în Wagnerienii și Antiwagnerienii. Cu toate că Brahms l-a apreciat pe Wagner, prin stilul compozițiilor sale  a făcut parte din tabăra adversă.
Brahms a compus 4 simfonii, 4 concerte instrumentale (două pentru pian, unul pentru vioară și unul pentru vioară și violoncel – evident toate cu orchestră), două serenade pentru orchestră, două uverturi – însă nu la opere, pentru că nu a compus nicio operă. A compus multă muzică de cameră: sonate pentru pian, vioară și pian, violoncel și pian, triouri, cvartete, cvintete, sextete, numeroase lied-uri pentru voce solo, chor sau cvartet vocal, precum și muzică vocal simfonică: „Un recviem german”, Rapsodia pentru alto, cor bărbătesc și orchestră, Nenia, Cântecul destinului ș.a.
Audițiile noastre vor  cuprinde lucrări orchestrale și vocal-simfonice.
În „Vă place Brahms” (I) – cu aluzie la vestitul film cu același titlu – vom audia două lucrări: Uvertura academică festivă și concertul nr. 2 pentru pian și orchestră.
Uvertura academică festivă a fost compusă în 1880. (Tot în același an a compus și Uvertura tragică). În acel an a primit titlul de doctor honoris causa a universității din Breslau (actualul oraș Wroclav), iar uvertura a ținut locul discursului inaugural. Ea se compune dintr-o serie de cântece studențești, în parte cunoscute și astăzi, printre care, în final, apare Gaudeamus igitur. Așadar acest cântec nu a fost compus de Brahms, ci folosit în această compoziție ca o temă finală.
Interpretează Filarmonica din Viena, una dintre cele mai bune orchestre ale lumii, dirijată de Leonard Bernstein.
Marele dirijor Leonard Bernstein s-a născut în SUA în anul 1918 într-o familie de evrei, imigrați din Ucraina. A fost unul dintre cei mai mari dirijori de după Războiul II Mondial, dar și compozitor și pianist. A colaborat cu cel mai importante orchestre ale lumii, în special cu Filarmonicile din New York, Israel și Viena. În România a devenit foarte cunoscut prin emisiunile sale televizate de educație muzicală.
În continuare audiem Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră, în si bemol major. Spre deosebire de majoritatea concertelor, acesta are patru părți. Concertul, cântat în prima audiție 1881 la Budapesta, cu Brahms ca solist, are vădite influențe maghiare, mai cu seamă în prima și în ultima parte.
Spre deosebire de primul concert, scris în re minor, acest al doilea este mai senin, în major. Prima parte, Allegro non troppo, începe cu o doar scurtă întroducere a cornului, spre deosebire de primul concert, care începe cu o lungă întroducere orchestrală. Apar trei teme, dintre care a treia de provenineță maghiară.
Partea a doua, un Scherzo, Allegro appassionato, este scris în re minor și are un caracter demonic.
Partea a treia, Andante, este liniștită, lirică, bazată pe caracterul cântecului popular german. Violoncelului îi revin pasaje solistice importante.
Finalul, Allegretto grazioso, este de inspirație maghiară, cuprinde pasaje de virtuozitate și se încheie cu o Coda amplă.
La această înregistrare Orchestra Filarmonică din Viena, dirijată de Leonard Bernstein, acompaniază pe pianistul Krystian Zimerman. Pianistul polonez, născut în 1956, s-a remarcat în 1975 când a câștigat Concursul Chopin. A colaborat cu dirijori renumiți, ca Herbert v. Karajan, Leonard Bernstein, Kiril Kondraschin, Seiji Ozava, Simon Rattle, Carlo Zecchi etc. Printre discurile editate se află concertele pentru pian de Beethoven și Brahms, muzica lui Fr. Chopin ș.a.
Wilfried Schreiber