Kyrgyzstan

Miercuri, 25 ianuarie 2017, de la ora 18, în sala ”Emmanuel de Martonne” a Facultății de Geografie de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a avut loc o prezentare foarte interesantă, în limba engleză, despre Kârgâzstan, susținută de domnișoara doctorandă Tatygul Urmambetova de la Facultatea de Geodezie și Geoinformatică din cadrul Universității de Stat de Construcții, Transporturi și Arhitectură din Kârgâzstan. Domnia sa se află într-un stagiu de cercetare și documentare la Facultatea de Geografie a Universității ”Babeș-Bolyai” și a dorit să facă cunoscute mai multe aspecte cu privire la țara sa natală în rândul colegilor doctoranzi, masteranzi și studenți clujeni.

Kârgâzstan este o țară central-asiatică cu un relief predominant montan, altitudinea medie a țării este foarte ridicată. În partea sudică se află Munții Tian-Shan cu numeroase forme de relief glaciar și peisaje spectaculoase. Lacul Issyk-Kul este cel mai mare din țară și al doilea lac montan din lume după Titicaca.

Populația este predominant rurală și este dominată de etnicii kirghizi, la care se adaugă, în ponderi reduse, ruși, uzbeci, ucraineni, tadjici, germani. Singurul oraș mai mare este capitala Bishkek (numele din perioada comunistă era Frunze), urmat de Osh. Celelalte orașe au mai puțin de 100000 de locuitori.

În mod tradițional, kirghizii erau (și unii mai sunt) nomazi. Domnișoara doctorand a prezentat în mod detaliat structura unei iurte, locuința obișnuită a nomazilor kirghizi, azi mult modificată, modernizată. De asemenea, un accent deosebit s-a pus pe anumite activități tradiționale, precum creșterea animalelor, sau anumite trăsături folclorice sau culturale. S-a prezentat și legenda lui Manas, importantă pentru istoria și mitologia poporului kirghiz.

Audiența a fost una numeroasă și s-a dovedit foarte interesată de anumite aspecte ale vieții moderne, cotidiene, din Kârgâzstan.

Etnicii țipseri și Valea Vaserului. Dezvoltarea unei comunități umane ”Între Râuri”

În urmă cu puțin timp, miercuri, 18 ianuarie 2017, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a avut loc o nouă prezentare, intitulată ”Etnicii țipseri și Valea Vaserului. Dezvoltarea unei comunități umane Între Râuri”. Conferința a fost susținută de doamna dr. Ioana Scridon, specialistă în domeniul geografiei umane, cu precădere a geografiei culturale, și care a avut stagii de pregătire și de cercetare în Germania și Austria.

 Castelul Zips din Slovacia de astăzi

Preocupările dânsei în cadrul doctoratului au fost legate de minoritatea etnică a țipserilor, germani proveniți din regiunea Zips (azi în Slovacia) și care, în România, au avut comunități bine închegate în Maramureș (îndeosebi la Vișeu de Sus), Bucovina, Transilvania (inclusiv la Cluj) și Banat.

Doamna doctor a arătat felul în care germanii s-au stabilit inițial în regiunea Zips (în slovacă Spis, în maghiară Szepes) în secolele XII-XIII, formând acolo un grup etnic important, care a ajuns să fie chiar majoritar în multe așezări, inclusiv în unele orașe. Relativa izolare față de alți germani a condus la individualizarea acestui grup etnic, care au fost ulterior cunoscuți cu denumirea de țipseri (sau țipțeri; în română Zips se pronunță ”țips”).

O parte din țipseri au emigrat din regiunea Zips spre alte părți ale Imperiului Habsburgic, în special în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, și au ajuns și în Maramureș, Bucovina sau Transilvania, deosebindu-se de alte grupuri etnice germane prin anumite trăsături culturale, lingvistice (dialectale) și confesionale (ei fiind în general catolici).

 Extras din harta topografică austriacă din secolul al XIX-lea pe care se vede cartierul ”Țipserai” în partea de nord a localității Vișeu de Sus, cu străzi, case și loturi aliniate geometric

Prezentarea a insistat mai mult pe așezarea țipserilor la Vișeu de Sus, cea mai cunoscută comunitate de țipseri din România, unde au existat mai multe valuri de emigrație la sfârșitul secolului al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea. Țipserii au fost precedați de un alt grup de etnici germani, de condiție socială mai bună, proveniți din Austria, și cu care nu prea s-au amestecat.

 

 Imagine din Țipserai (Vișeu de Sus), probabil la începutul secolului XX. Se observă alinierea caselor și arhitectura specifică a acestora

Pe de altă parte, țipserii, fiind mult mai numeroși, au format o comunitate cvasi-autonomă în Vișeu de Sus, având propriul lor cartier, ”Țipserai”, la nord de confluența Vișeului cu Vaserul. Comunicarea cu restul localității (și cu restul lumii) se făcea peste podurile care traversau cele două râuri. De aici și dezvoltarea acestei comunități umane ”între râuri”.

 

 Plutăritul pe valea Vaserului la începutul secolului XX

Preocupările lor economice au fost relaționate în primul rând cu prelucrarea lemnului și activitățile adiacente. În acest sens ei au contribuit la amenajarea văii Vaserului, de-a lungul căreia au existat, mai demult, chiar și unele sălașe, locuințe temporare folosite de muncitorii forestieri în timpul sezonului de vară. Buștenii erau transportați cu plutele pe apa Vaserului, și apoi erau opriți de barajele construite foarte ingenios de-a lungul albiei.

Baraj construit pe valea Vaserului

Pe Vaser s-a construit mai apoi și o cale ferată industrială, destinată în primul rând tot transportului materialului lemnos. Astăzi, ”mocănița” de pe Vaser este o importantă atracție turistică.

 Mocănița de pe valea Vaserului, o importantă atracție turistică

Țipserii sunt în prezent puțin numeroși iar mulți tineri au părăsit localitatea natală. Totuși, tradițiile încă se mai păstrează și etnicii țipseri sunt tot mai conștienți de importanța conservării valorilor culturale care îi reprezintă.

 Tineri țipseri în costum popular, lângă simbolul local, celebra ”mocăniță” de pe Vaser

Prezentarea a fost audiată cu real interes iar cei prezenți în sală au adresat numeroase întrebări doamnei doctor Ioana Scridon, care a răspuns tuturor întrebărilor și provocărilor de natură științifică.

Prin natură, Oașul și Maramureșul se întâlnesc. Film documentar (premieră)

În Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca,  în perioada 2015-2016, s-a desfășurat un proiect, ”Studiul integrat privind contribuția ecosistemelor din ariile protejate Natura 2000: Pricop-Huta Certeze și Tisa Superioară la dezvoltarea durabilă a comunităților locale” (SIENPHCTS), coordonat de șef lucrări dr. Răzvan-Horațiu Bătinaș, și la care au participat și alți colegi din facultate și din Universitatea ”Babeș-Bolyai”: cercetător dr. Ana-Maria Pop, șef lucrări dr. Lelia Papp, șef lucrări dr. Csaba Horvath, conf. dr. Mircea Alexe, șef lucrări dr. Ciprian Corpade, șef lucrări dr. Sabin Bădărău, conf. dr. Gheorghe Șerban.

Unul din rezultatele proiectului SIENPHCTS a constat în realizarea unui film documentar dedicat comunităților umane și serviciilor oferite de ecosistemele din areal. Durata filmului este de 60 minute, producătorul filmului fiind Constantin Trofin. Pe durata unei ore, au fost surprinse aspectele cele mai reprezentative ale celor două situri Natura 2000, fiind filmate o serie de cadre cu echipele tuturor partenerilor implicați în proiect și aduse în discuție provocările proiectului.

Prin acest film documentar se are în vedere, pe de o parte, sensibilizarea publicului ţintă faţă de problemele existente în ariile naturale protejate (în special, siturile Natura 2000) şi concomitent, conştientizarea şi cointeresarea acestuia prin prisma beneficiilor pe care ariile naturale (în special, siturile Natura 2000) le pot aduce comunităţilor respective (dezvoltare economică, dezvoltare durabilă, bunăstarea comunităţilor umane, sănătate etc.). Având în vedere obiectivul de conştientizare, acest film nu vizează aspecte pur ştiinţifice, ci abordează doar acele teme care asigură înţelegerea mesajului privind necesitatea protejării biodiversităţii de către publicul ţintă.

Documentarul începe prin prezentarea unor aspecte generale legate de localizarea ariei de studiu, respectiv prezentarea partenerilor implicaţi în proiect. Sunt menţionate apoi obiectivele avute în vedere,, în cadrul proiectului. O parte consistentă din filmul documentare este axat pe aspecte demografice, în special pe sublinierea varietăţii etnico-religioase a populaţiei din zonă, corelat cu valenţele specifice ale habitatelor ce definesc cele două situri Natura 2000. 

Premiera filmului documentar avut loc în Cluj-Napoca, în cadrul unei serii de evenimente desfășurate prin intermediul Asociației Culturale, Ecologice și Sportive AMEFA, în data de 11 ianuarie 2017, orele 18.00, Amfiteatrul Facultății de Geografie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Vizionări ale filmului vor fi organizate de echipa partenerului național, Asociația Heidenroslein, și în cadrul unor instituții din arealul analizat (primării, școli etc).

Răzvan-Horațiu Bătinaș

La mulți ani 2017!

Asociația Culturală, Ecologică și Sportivă AMEFA urează tuturor membrilor și simpatizanților să aibă parte de un an nou 2017 cu sănătate și împliniri pe toate planurile!

La Mulți Ani!

Fascinanta China. De pe Marele Zid pe Acoperișul Lumii

Ultima conferință din acest an a fost susținută în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” miercuri, 14 decembrie, de la ora 18, fiind dedicată (din nou) Chinei, oarecum în continuarea celei din urmă cu o lună, care a avut drept subiect principal capitala Beijing și unele realități ale Chinei contemporane, și a atins mai mult în treacăt subiectul Marelui Zid Chinezesc, din care o anumită porțiune este la mică distanță de Beijing.

 Marele Zid Chinezesc în sectorul Badaling. Foto: Raularian Rusu

De data aceasta, prezentarea s-a axat pe Marele Zid Chinezesc și pe excursia organizată în Tibet, ”Acoperișul Lumii”, de către o parte a delegației clujene care a participat la Congresul Uniunii Internaționale de Geografie de la Beijing. A prezentat domnul conferențiar universitar dr. Vasile Zotic, iar informația a fost atât de bogată încât s-au depășit cele 2 ore obișnuite; interesul a fost însă pe măsură. În sală au fost prezenți și alți membri ai delegației care au fost în Tibet - domnișoara șef lucrări dr. Diana Alexandru, domnul prof. univ. dr. Ștefan Dezsi, doamna Liliana Matei, sau dintre cei care au fost pe Marele Zid - precum șef lucrări dr. Simona Mălăescu sau conf. univ. dr. Raularian Rusu.

 Marele Zid Chinezesc în sectorul Badaling - în apropierea stației superioare a telecabinei. Foto: Raularian Rusu

Domnul conferențiar Vasile Zotic s-a concentrat la început asupra unor informații de natură istorică și arhitectonică cu privire la Marele Zid Chinezesc, a localizării geografice a diferitelor sectoare de zid, pentru ca apoi să prezinte excursia realizată împreună cu ceilalți clujeni în sectorul Badaling din apropiere de Beijing, la 10 ani distanță de la prima sa experiență în China (situație similară cu cea a domnului prof. univ. dr. Vasile Surd). Perioada aleasă (august) și ziua (duminică) au făcut ca aglomerația să fie maximă. Întrucât nu s-au mai găsit bilete la tren, a fost preferat autobuzul ca mijloc de transport, și la dus și la întors, toată experiența (cu urcat pe o parte și coborât prin altă parte) durând în jur de 3 ore, după ce s-a pierdut timp și la intrare, inclusiv din cauza cozilor la bilete. Trebuie menționat că s-a urcat și s-a coborât pe jos, traseul fiind de o anumită dificultate, mai ales pentru cei mai în vârstă; situația a fost agravată de căldura specifică unei zile toride de vară. În acest sector există însă posbilitatea de a urca cu telecabina, iar la coborâre, pe lângă telecabină, există și un fel de ”bob” pe roți, care coboară pe un fel de tobogan pe șine.

Marele Zid Chinezesc în sectorul Badaling - turnul cel mai înalt, de unde începe coborârea. Foto: Raularian Rusu

Experiența tibetană a fost una mult mai vastă, fapt transpus și prin numărul impresionant de fotografii prezentate. Pentru o mai bună cunoaștere a Chinei, transportul din Beijing la Lhasa s-a efectuat cu trenul; călătoria a durat aproximativ 2 zile la dus și tot atât la întors! O bună parte din fotografii au fost de pe traseul dintre Beijing și Lhasa, care au inclus și o oprire de câteva ore la Xining, traversarea Fluviului Galben (Huanghe), a Marelui Podiș de Loess și apoi a Munților Transhimalaya, ramura nordică a Munților Himalaya, peste care calea ferată trece la 5072 m, înainte de a ajunge la Lhasa!

În Lhasa, grupul, din care a făcut parte și domnul conferențiar Zotic, a avut la dispoziție doar o zi și jumătate pentru a vizita principalele obiective turistice din acest oraș, a cărui funcție preponderent turistică este foarte evidentă. Însoțiți de un ghid (care este obligatoriu), ei au vizitat palatul Potala, principala atracție turistică, au făcut un tur al centrului istoric, au fost la o mănăstire și la un templu budist. De asemenea, au gustat și din produsele locale, în mare parte provenite de la animalul cel mai obișnuit în Tibet - iacul.

Audiența a fost foarte interesată de cele prezentate, s-au adresat numeroase întrebări, iar ceilalți participanți la această excursie au completat informațiile oferite de domnul conferențiar univ. dr. Vasile Zotic, inițiindu-se discuții pe anumite teme legate de peisajul geografic tibetan, de structurile urbane din China, de spiritualitatea tibetană.

Johann Sebastian Bach în interpretări celebre

Miercuri, 7 decembrie 2016, de la ora 18, domnul conferențiar univ. dr. Wilfried Schreiber a susținut o nouă prezentare despre Johann Sebastian Bach în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan”. Ca de obicei, prezentarea a fost scurtă, dar la subiect, fiind urmată de muzică, atât pe CD, cât și pe DVD (cu imagini).

J.S. Bach (1685 – 1750) a fost personalitatea impunătoare a barocului.  A compus peste o mie de lucrări, unele mici, de ex. Invențiile, altele de dimensiuni uriașe, cum sunt Patimile după Matei, Patimile după Ioan sau Misa în si minor.

A abordat toate genurile muzicale, cu excepția operei. Muzica pentru pian (pe atunci precursorul pianului, clavecinul) ocupă o parte importantă a creației lui Bach. În afara suitelor, un loc deosebit îl ocupă Variațiunile Goldberg. Pe o temă proprie, aria, Bach dezvoltă 30 de variațiuni, încheind cu repetarea ariei. Denumirea „Goldberg” vine de la Johann Gottlieb Goldberg, un clavecinist, aflat în slujba unui nobil german, prieten cu familia Bach. Pentru acesta Bach a compus variațiunile magnifice.

O asculăm în interpretarea pianistului canadian Glenn Gould (1932-1982). Acesta a posedat o tehnică remarcabilă și a revoluționat modul de interpretare a muzicii pentru pian de Bach. Interpretările sale au rămas neegalate până astăzi.

Concertul instrumental a stat, de asemenea, în atenția lui Bach. A dezvoltat muzica lui Vivaldi, preluând și adaptând unele dintre concertele acestuia. Dintre creațiile bachiene proprii se detașează concertele pentru vioară și orchestră: în la minor, în mi major și vestitul Dublu-concert în re minor.

Ascultăm concertul în mi major, în interpretarea violonistei germane Anne-Sophie Mutter, acompaniată de Filarmonica din Berlin, dirijată de Herbert von Karajan.

Anne Sophie Mutter (născ. 1963) a început să apară în public la vârsta de 5 ani, câștigând mai multe concursuri pentru tineret. La 13 ani este lansată de Herbert von Karajan, ceea ce a însemnat începutul unei carierei internaționale de mare succes.

Muzica religioasă a ocupat un loc central în creația lui Bach. A compus numeroase mise, motete, cantate, coraluri etc. Una dintre cele mai cunoscute lucrări este „Magnificat” pentru soliști vocali, cor și orchestră. Aparține cultului Mariei și a fost compusă pentru o slujbă de Crăciun a anului 1723, fiind definitivată apoi în 1730. Cuprinde 12 părți. Ascultăm o interpretare celebră: Herbert von Karajan, considerat  cel mai mare dirijor a jumătății a doua a secolului XX, conduce orchestra filarmonică din Berlin, corul Rias și un cvartet de soliști vocali.

Wilfried Eckart Schreiber

Călătoria spre Marte. Posibil sau imposibil?

Miercuri, 16 noiembrie 2016, de la ora 18, domnul conferențiar universitar Alexandru Imbroane a susținut o nouă conferință în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan”, intitulată ”Călătoria spre Marte. Posibil sau imposibil?”.

În fața unei audiențe extrem de interesate de călătoria spre alte planete, domnul conferențiar a început prin a face o scurtă retrospectivă asupra primelor călătorii în spațiul cosmic, ale cosmonauților sovietici și astronauților americani, și a problemelor întâmpinate de misiunile Apollo pe Lună (în special Apollo 13).

A trecut apoi la enumerarea problemelor, infinit mai multe, pe care le-ar presupune călătoria spre Marte: un buget foarte-foarte ridicat, practic imposibil de obținut în prezent (NASA a beneficiat de ”buget nelimitat” pentru programul Apollo, dar azi nu ar mai fi posibil așa ceva) și o navă de dimensiuni uriașe, care să stocheze combustibilul necesar, precum și alimentele pentru membrii echipajului. O altă chestiune este legată de durata călătoriei, estimată la câteva luni (doar dus!), ceea ce înseamnă o expunere foarte ridicată, practic mortală, la radiațiile solare, indiferent de tipul echipamentului folosit și de protecția pe care o poate asigura fuselajul cu tehnologia existentă în prezent. Un timp prelungit de ședere în spațiu, în stare de plutire, fără atracție gravitațională, ar conduce de asemenea la grave probleme de sănătate și de readaptare la gravitație odată cu aterizarea (amartizarea?) pe Marte și apoi la revenirea pe Pământ.

Desigur, și aterizarea în sine este o problemă. Roboții care au fost trimiși până acum pe Marte au fost parașutați într-o sferă flexibilă, care apoi a ”sărit” câteva săptămâni înainte de a se stabiliza, în condițiile unei gravitații mai scăzute decât pe Pământ. O astfel de soluție nu ar fi posibilă pentru o misiune umană. Se poate ateriza la fel ca pe Lună, cu un modul care să coboare perpendicular pe suprafața planetei, cu șanse reduse de reușită. În fine, presupunând că toate acestea ar fi cumva rezolvate, mai rămâne și chestiunea reîntoarcerii pe Pământ, mai exact a plecării de pe Marte, dificil de soluționat.

În fine, chestiunea fundamentală rămâne următoarea: pentru ce anume ar fi necesară o misiune umană pe Marte? Există ceva acolo care să merite în acest moment un astfel de sacrificiu material și uman? Se află omenirea în vreun pericol iminent astfel încât să se pună la modul serios problema salvării umanității printr-un potențial ”exod” pe Marte? Și în acest caz, suntem suficient de avansați tehnologic și științific pentru a face față unei astfel de provocări?

Domnul conferențiar univ. Alexandru Imbroane crede că nu. În concluzie, în ciuda serialului documentar de mare succes de pe National Geographic, care abordează problema călătoriei umane pe Marte, deocamdată această călătorie nu este realizabilă tehnologic și nici nu are vreo importanță reală dacă oamenii ajung sau nu pe Marte. Explorarea planetei cu ajutorul roboților pare să fie momentan suficientă pentru a satisface exigențele științifice și de cunoaștere ale prezentului, chiar dacă americanii au inclus călătoria spre Marte într-un ambițios program spațial în perspectiva anului 2030...