Concert de nai și pian - Two Sounds

Miercuri, 17 iunie, de la ora 18, cei aproximativ 50 de oameni prezenți în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” au fost martori unui eveniment remarcabil și unic, cel puțin în cadrul Facultății de Geografie: un concert de nai și pian, în interpretarea formației Two Sounds, formată din Roxana Țintea (la nai), studentă în anul 3 la Planificare Teritorială, și Andrei Robert Indrei, la pian.

Cei doi au susținut un recital excepțional, axându-se în prima parte pe melodii de renume mondial, practic aplicând live noțiunea de café-concert, acoperind o gamă largă de genuri și stiluri muzicale, scoțând în evidență propriile calitățile interpretative. Cea de-a doua parte a fost dedicată cântecelor din folclorul românesc, fiind interpretate cu mult talent și suflet melodii reprezentative pentru toate regiunile țării noastre.

Publicul a fost foarte impresionat, a aplaudat îndelung și a cerut mai multe bis-uri din partea celor doi artiști, care s-au conformat, spre bucuria celor prezenți. Concertul a făcut o impresie foarte bună și celor care n-au fost prezenți în sală dar se aflau în facultate sau în clădirile din apropiere la momentul respectiv, aprecierile pozitive fiind transmise în zilele următoare din locații nebănuite! Artiștii au fost rugați să repete concertul și în toamna acestui an, ceea ce au asigurat că vor încerca, chiar și cu un repertoriu diferit.

La succesul acestui concert a contribuit și domnul inginer de sistem Adrian Hărăstășan, care s-a transformat de data aceasta în inginer de sunet și a asigurat o sonorizare corespunzătoare cu echipamentele existente în amfiteatru.

După acest concert, foarte mulți și-au schimbat părerea despre nai ca instrument muzical...

... despre Bobby Fischer sau șahul altfel!

Miercuri, 10 iunie, Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a găzduit o nouă prezentare despre șah, mai precis despre Bobby Fischer. Intitulată ”... despre Bobby Fischer sau șahul altfel!”, conferința a fost susținută de domnul doctorand Sabin Nicula.

Robert (Bobby) James Fischer (n. 9 martie 1943, Chicago, Illinois, SUA - d. 17 ianuarie 2008, Reykjavík Islanda) a fost un jucător de șah american, al unsprezecelea campion mondial (1972-1975).

În 1958, la vârsta de 15 ani, la interzonalul de la Portorož, se clasează pe locurile 5-6 și devine cel mai tânăr mare maestru. La 19 ani câștigă Interzonalele de la Stockholm, dar se clasează doar al patrulea la turneul candidaților. La 24 de ani (1967), la Interzonalele de la Sousse, câștigă 8,5 puncte în primele 10 jocuri, dar apoi se retrage, ieșind astfel din competiția pentru titlul mondial, deși se credea că va ajunge cel mai tânăr campion mondial din istoria șahului.

Campion mondial

Interzonalul din 1970 s-a ținut la Palma de Mallorca, pe care l-a câștigat cu 18.5-4.5 (+15=7-1). Câștigă titlul după meciul de la Reykjavik (Islanda, 11 iulie - 3 septembrie 1972), când îl învinge pe Boris Spasski (scor: 12,5 - 8,5; prima partidă a fost pierdută de challenger, care a cerut să fie scoase din sală camerele de filmat, care îl deranjau; a doua partidă a fost pierdută de challenger prin neprezentare; ținând seama că la scor egal campionul en tirte își păstra titlul, handicapul era deja enorm, dar a fost surmontat). În preliminariile acestui campionat pentru coroana supremă, Bobby Fischer i-a învins mai intai pe Mark Taimanov cu 6-0 apoi pe Bent Larsen tot cu 6-0, scoruri nemaîntâlnite în istoria modernă a șahului și în finala candidaților l-a învins pe Tigran Petrosian (6,5 - 2,5). După victoria în fața lui Spasski, a devenit șahistul cu cel mai mare ELO din istoria șahului. (Coeficienții ELO ai șahiștilor de după Kasparov nu mai reflectă realitatea, deoarece sunt realizați în turnee special făcute pentru creșterea coeficientului). Fischer a întrerupt supremația de circa 25 de ani a școlii de șah sovietice. Meciul său cu Spasski a fost supranumit "Meciul secolului". În perioada 3-24 aprilie 1975, FIDE a organizat meciul de Campionat Mondial, Bobby Fischer avându-l drept challenger pe Anatoli Karpov. Nu s-a prezentat la meci și a fost declarat învins. Fischer a declarat, după victoria în meciul cu Spasski, că va păstra titlul de campion mondial până la sfârșitul vieții sale.

Decesul

Fischer suferea de o boală de rinichi degenerativă, care s-a agravat în octombrie 2007. La mijlocul lunii ianuarie 2008 condiția lui s-a deteriorat brusc, în ziua de 17 murind în apartamentul său din Reykjavik.

Sabin Nicula

Ludwig van Beethoven - Variațiunile Diabelli op. 120

Miercuri, 3 iunie 2015, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” al Facultății de Geografie de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” a avut loc cea de-a șasea și totodată ultima conferință din acest an universitar susținută de domnul profesor Wilfried Schreiber pe teme de muzică clasică, dintre care ultimele cinci au fost dedicate lui Ludwig van Beethoven.

Cu noțiunea de „variațiuni” ne-am mai întâlnit adesea: Variațiunile „Eroica”, variațiunile din sonatele op. 26, 57, 111 etc. O temă compusă de compozitor sau preluată este modificată, adică îmbogățită, schimbată ritmic sau tonal, dar totdeauna se mai poate „întrezări” tema. La lucrările amintite mai sus, Beethoven a folosit teme proprii. Dar sunt și mai multe lucrări, în care Beethoven a preluat o temă (compusă de Mozart, de Paisiello, de Diabelli etc.) pentru a-și dezvolta apoi ideile proprii.

Cea mai amplă lucrare pianistică a lui L.v. Beethoven sunt variațiunile Diabelli, op. 120. La baza lor a stat un compozitor mediocru, dar un om de afaceri strălucit: Anton Diabelli, un compozitor și editor austriac (*1781 la Salzburg, †1858 la Viena). Diabelli intenționa să deschidă o editură muzicală. Pentru a o lansa, în 1819 a trimis un vals la toți compozitorii imperiului austriac, compozitori profesioniști sau chiar amatori (dintre aceștia făceau parte o serie de nobili), cu rugămintea să compună câte o variațiune, care apoi să fie grupate și publicate în noua editură. Printre cei, care au răspuns solicitării, au fost numeroși astăzi „iluștri” necunoscuți. Cei care au studiat pianul au mai auzit de nume ca Czerny, Hummel, Moscheles Gelinek sau Kalkbrenner. Dar au existat și nume mari. Astfel Franz Schubert a compus o variațiune, pe care o vom asculta astăzi în interpretarea lui Cyprien Katsaris, iar pentru Franz Liszt variațiunea lui a fost prima lucrare tipărită.
Beethoven a întârziat mult cu răspunsul său. Acesta a fost finalizat abia în 1823 și a devenit o compoziție uriașă, de fapt cea mai amplă scrisă de Beethoven și una dintre cele mai ample compoziții de variațiuni scrise vreodată. Ele cuprind 33 de variațiuni, iar interpretarea lor durează între 52 și 60 de minute.
Editorul A. Diabelli a găsit soluția: a publicat un prim volum cu variațiunile lui Beethoven și un al doilea, cu ”restul lumii”, adică 50 de variațiuni a 50 de compozitori.
Scriitorul Dieter Hildebrandt apreciază în cartea sa „Pianoforte. Der Roman des Klaviers” (Romanul pianului) că această lucrare constituie „lucrul cel mai eruptiv, mai bizar, mai dezbinat, mai ironic, mai romantic și mai sălbatic” compus de Beethoven vreodată. Poate de aceea cele 33 de variațiuni pe o temă de Diabelli se cântă extrem de rar în sala de concert.
Valsul este scris în do major și cuprinde două segmente scurte, care se repetă. Deja prima variațiune arată intenția lui Beethoven, de a transforma cât se poate de mult tema inițială. Valsul  este transformat într-un marș, care ca scriitură amintește de marșul funebru din Sonata op. 26, iar tematic de variațiunile din Sonata op. 111. Tema este uneori greu de identificat, ea apare în tot felul de măsuri, în major și în minor – pentru prima dată în variațiunea a 9-a, și în manieră „țărănească” în aceeași variațiune, sub formă de fugă (var. 24, var. 32) etc. Variațiunea 22 poartă subtitlul „alla Notte e giorno faticar di Mozart” și utilizează și tema ariei din Don Giovanni. La sfârșit Beethoven revine în ritm de dans cu un Menuet moderat și plăcut, cu o codă.
În funcție de tempoul indicat variațiunile durează între 35 secunde și 5 minute. Cum până la Beethoven nu s-au mai compus atât de multe variațiuni pe o temă, se încearcă și alte variante de numărare. Unii muzicologi consideră că ar fi doar 32 de variațiuni, pe motivul că și variațiunile în do minor ale lui Beethoven sunt în număr de 32, iar sonatele pentru pian sunt tot 32. Una din variațiuni ar fi una dublă. Personal am și o altă variantă: Beethoven a compus 32 de variațiuni, care s-au încheiat cu o fugă, ca adesea în ultimele lucrări. Apoi a dorit să reintroducă tema, ca și Bach în Variațiunile Goldberg. A făcut-o însă oferind un menuet, cu o codă, care constituie cea de-a 33-a variațiune. Până la urmă, trebuie respectat ceea ce a scris compozitorul: 33 de variațiuni. Ele pot fi ușor identificate și fără notele în față. Doar variațiunile 16 și 17 se cântă legate între ele.
Cine cunoaște bine sonatele pentru pian ale lui Beethoven, identifică în Variațiunile Diabelli multe secvențe sau moduri de rezolvare din acestea, mai cu seamă din ultimele sonate, și, în mod special, sonatele op. 106 și 111. De aceea, unii muzicologi consideră că aceste variațiuni reprezintă o sinteză a sonatelor, ceea ce corespunde în parte realității. După această ultimă mare lucrare Beethoven a mai compus doar piese mici pentru pian, Bagatelele. În schimb, opusuri superioare au cele două lucrări uriașe, Missa solemnis (op. 123) și Simfonia a 9-a (op. 125), precum și ultimele cvartete de coarde.
Ascultăm Variațiunile Diabelli în interpretarea pianistului Alfred Brendel. S-a născut în 1931 în Moravia/Cehia, a copilărit în Croația/Iugoslavia. A început cu studiul pianului la 6 ani la Zagreb. În 1943 se mută la Graz/Austria, unde studiază pian și compoziție. În 1949 este laureat al concursului Fr. Busoni din Tirolul de Sud. În 1950 se mută la Viena, iar după mai mult de 20 de ani la Londra.  Este considerat ca unul dintre cei mai mari interpreți de muzică clasică și romantică a secolului XX, în special a muzicii lui Mozart, Beethoven și Schubert. Are foarte multe distincții și medalii și este doctor honoris causa a universităților din Londra, Oxford, Yale, București etc.

Variațiunile  Diabelli op 120

Tema.Vivace 0,52 Min.

I.                   Alla Marcia maestoso 1,53

II.                Poco allegro  0,48

III.             L'istesso tempo  1,21

IV.             Un pocopiuvivace  0,58

V.                Allegro vivace  0,55

VI.             Allegro man no troppo  e serioso  1,41

VII.          Un pocopiu allegro  1,20

VIII.       Pocovivace  1,25

IX.             Allegro pesante e risoluto  1,45

X.                Presto   0,39

XI.             Allegretto  0,55

XII.          Un pocopiumosso  0,46

XIII.       Vivace  0,58

XIV.       Grave e maestoso  4,02

XV.          Presto scherzando  0,34

XVI.       Allegro  1,00

XVII.    1,07

XVIII. Poco moderato  1,39

XIX.       Presto  0,54

XX.          Andante  2,10

XXI.       Allegro con brio  1,21

XXII.    Molto allegro  (Alla „Notte e giorno faticar” di Mozart)   0,41

XXIII. Allegro assai  0,51

XXIV. Fughetta. Andante 3,43

XXV.    Allegro  0,49

XXVI.    1,00

XXVII.          Vivace   0,58

XXVIII.       Allegro  0,59

XXIX.      Adagio ma non troppo  1,19

XXX.         Andante cantabile  2,30

XXXI.      Largo molto espressivo  4,27

XXXII.          Fuga. Allegro   2,53

XXXIII.       Tempo di menuetto  3,51

 

Total: 53,41 în interpretarea lui Alfred Brendel

Eckart Wilfried Schreiber

Cipru - o insulă a contrastelor

Miercuri, 27 mai 2015, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie, s-a desfășurat conferința intitulată ”Cipru - o insulă a contrastelor”. Aceasta continuă seria de prezentări a experiențelor trăite de studenți și cadre didactice ale Facultății de Geografie de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca în cadrul programului ERASMUS IP, de această dată cu titlul ”Europe's socio-cultural borders. Inherited perceptions and the modern landscapes”.

Au prezentat studenții participanți la program, respectiv Ioana Vieru, Lujza Cozma și Claudia Ionescu-Tămaș, alături de domnul profesor Egon Nagy, în calitate de mentor al grupului de studenți participanți din partea Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Programul ERASMUS IP din 2010 a inclus peste 30 de studenți și cadre didactice de la diferite universități europene, între care cele din Innsbruck, Sevilla, Aberdeen, Lisabona, Ljubljana și Vilnius. Organizatorii și de cele mai multe ori ghizii locali au fost cadrele didactice și studenții de la Universitatea din Cipru.

Prezentarea a debutat cu o trecere în revistă a caracteristicilor fizico-geografice ale insulei, a continuat cu o descriere a principalelor repere istorice care au contribuit la crearea actualului context politico-social al insulei (succederea stăpânirilor asiriană, egipteană, persană, romană, bizantină, venețiană și apoi britanică, dobândirea independenței în anul 1960, divizarea insulei și actualmente criza cipriotă).

În continuare, au fost prezentate locațiile vizitate, atât din partea de nord, autointitulată Republica Turcă a Ciprului de Nord (Famagusta, Kyrenia)...

Bellapais Abbey. Famagusta

 

... din partea de sud, Republica Cipru (Cape Greco, Larnaca, Limassol)...

Castelul din Larnaca

... cât și din zona-tampon. Au fost puse în evidență diferențele dintre nord și sud, profund ilustrate în punctul de maximă interferență a celor două culturi pe insulă: Nicosia - ultima capitală divizată, în cadrul căreia în 2003 au fost deschise puncte de trecere între sud și nord, atât pietonale, cât și cu autovehicule. Nicosia, în general și strada Ledras de o parte și de alta a liniei verzi, în particular, oferă o imagine vizuală reprezentativă a contrastului între partea de sud (cipriotă) și cea de nord (turcă) a insulei.

Paralelă nord-sud pe strada Ledras, Nicosia. Stânga: partea de sud a străzii; dreapta: partea de nord.

În cele din urmă, pentru că o componentă importantă a programului IP este cunoașterea echipelor participante și a contextului cultural din care acestea provin, au fost prezentate câteva fotografii de la așa-numita "seară a naționalităților", prilej cu care în cadrul programului au fost degustate diferite mâncăruri tradiționale (humus, gazpacho, mămăligă, ștrudel cu mere, etc.), s-a dansat (vals, flamenco, etc.) și s-a cântat (fado).

Partea de final, de discuții, a fost una instructivă. Concluzia a fost că, în ciuda percepțiilor moștenite și a barierelor culturale existente, în prezent se fac eforturi spre deschidere, spre comunicare.

O astfel de inițiativă a fost deschiderea Centrului pentru Arte Vizuale și Cercetare din Nicosia, situat în apropierea zonei-tampon și în cadrul căruia există peste 1500 de fotografii, peste 6000 de cărți și manuscrisuri datând începând cu secolul al XVIII-lea și până în prezent, ca punct de întâlnire și comunicare între populația din sud și cea din nord.

Claudia-Thora Ionescu-Tămaș