Pe șoselele de înălțime din Carpații Meridionali și prin Oltenia de Nord

Seria de conferințe organizate de Asociația Culturală, Ecologică și Sportivă AMEFA s-a reluat în noul an universitar miercuri, 12 octombrie 2016, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan”. Onoarea primei prezentări i-a revenit, ca și în alți ani, domnului conferențiar Wilfried Eckart Schreiber, subiectul fiind șoselele de înălțime din Carpații Meridionali și Oltenia de nord.

Peste Carpații Meridionali trec două șosele de înălțime: mai vechiul Transfăgărașan și Transalpina. Le-am testat pe traseul Cluj – Sebeș – Novaci – Curtea de Argeș – Cârțișoara.

 Lacul Oașa. Foto: Wilfried Schreiber

Transalpina și-a primit numele de la Carpații Meridionali, denumiți de Emm. de Martonne „Alpii Transilvaniei”. Pe vechiul traseu „Poteca Dracului”, folosit de ciobani și contrabandiști s-a amenajat, în anii interbelici, „Drumul Regelui”, accesibil cu mașini de teren, camioane, motociclete. În perioada 2009 – 2015 a fost amenajată șoseaua actuală, care urmărește valea Sebeșului, cu lacurile ei de baraj – cel mai mare fiind Oașa. Peste pasul Tărtărău se ajunge la Obârșia Lotrului, iar de aici se trece peste al doilea masiv, ca înălțime, din România, Munții Parâng. 

 Panoramă de pe Transalpina spre est. Foto: Wilfried Schreiber

Cea mai mare altitudine se atinge în pasul Urdele, la 2145 m – cu 100 de m peste înălțimea atinsă de Transfăgărașan. De aici, trecându-se peste culmea principală, se deschide o perspectivă largă asupra masivului Parâng și asupra munților din vecinătate. Apoi se coboară prin satul de vacanță Rânca, care se dezvoltă haotic, ajungându-se la Novaci.

Ajuns în Oltenia subcarpatică, am vizitat Peștera Muierilor, Mănăstirea Polovragi, Cheile Oltețului și Mănăstirea Horezu (Hurezi), obiective turistice foarte importante, frumoase, bine întreținute și mult vizitate.

La capătul sudic al Transfăgărașanului se află Curtea de Argeș, cu mănăstirea ei, iar acum și cu locul ultimei odihne a reginei Ana. Refacerea vestitei biserici după incendiile din 1866 și 1867 este o poveste "cu cântec".

 Cascadă văzută de pe Transfăgărășan. Foto: Wilfried Schreiber

Transfăgărășanul a fost construit în perioada 1970 – 1974, ca un proiect de prestigiu al lui N. Ceaușescu, cu o importanță strategică și economică. Urmărește valea Capra, trece sub creasta principală printr-un tunel și coboară pe valea Bâlea. În partea sudică trece pe lângă lacul Vidraru, un alt obiectiv important și curajos  al erei Ceaușescu. Transfăgărașanul este mai spectaculos, atât datorită circurilor și crestelor glaciare mai sălbatice, cascade etc., cât ți prin traseul ales, serpentinele fiind mai puțin abrupte, iar construcțiile de protecție contra avalanșelor de pietre și de zăpadă cresc spectaculozitatea drumului. Chiar dacă nu se ajunge pe creasta principală, totuși priveliștea peisajului alpin și subalpin este superbă.

Wilfried E. Schreiber

Biodiversitatea dintr-o rezervație a pădurii amazoniene

Joi, 2 iunie 2016, de la ora 18, Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a găzduit ultima conferință din anul universitar 2015-2016 în cadrul Asociației Culturale, Ecologice și Sportive AMEFA. Cu această ocazie, am avut un invitat de excepție, domnul prof. Rákosy László, de la Facultatea de Biologie a Universității ”Babeș-Bolyai”.

Dânsul a avut amabilitatea de a ne prezenta experiența sa spectaculoasă din Amazonia, unde a efectuat o călătorie de studiu în calitatea sa de specialist în ecologie și zoologie. După un zbor lung de la Paris la Lima, capitala statului Peru, a vizitat acest oraș, unde centrul istoric contrastează puternic cu cartierele mărginașe.

 Râul Ucayali. Foto: Rákosy László.

De aici a mers în Machu Picchu, vestit mai ales printre istorici și arheologi, și apoi în bazinul Amazonului, în regiunea râului Ucayali, una din obârșiile fluviului cel mai bogat în ape din lume.

 Jungla ripariană în lungul râului. Foto: Rákosy László.

În această regiune, pe suprafețe întinse, pădurile virgine au fost defrișate, locul lor fiind luat de diferite plantații. Domnul profesor a ajuns într-o rezervație naturală ”privată”, achiziționată de niște cercetărori germani. Aici s-a desfășurat studiul științific, observându-se și analizându-se bogăția neîntrecută și încă intactă a vegetației și faunei amazoniene. Aproape zilnic au fost văzute specii noi.

 Păsări. Foto: Rákosy László.

Anumite pericole se datorează căutătorilor de aur, care poluează apele și dețin arme. Cercetătorii asistă și la o nuntă locală, ceea ce permite contactul cu băștinașii și cu obiceiurile specifice ale acestora. La plecare s-au întâmpinat dificultăți în ceea ce privește transportul materialului colecționat.

 O specie de Lepidoptera. Foto: Rákosy László.

Asistența a fost deosebit de impresionată de expunerea deosebit de interesantă și complexă.

Perspective de dezvoltare durabilă pentru o zonă rurală tradițională din România. Studiu de caz: Munții Apuseni

Joi, 26 mai 2016, Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan” a fost gazda unei conferințe inedite, ”Perspective de dezvoltare durabilă pentru o zonă rurală tradițională din România. Studiu de caz: Munții Apuseni”. A fost de fapt a doua oară când asociația noastră a avut un prezentator din străinătate, dar de data aceasta conferința a fost susținută în limba română de doamna dr. Evelyn Rușdea, de la Universitatea ”Albert-Ludwigs” din Freiburg, Germania, dânsa fiind absolventă a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Specialistă în știința mediului, biologie și geografie, doamna dr. Evelyn Rușdea a făcut o prezentare generală a Munților Apuseni, a caracteristicilor acestora, insistând în mod deosebit asupra specificităților legate de populație, habitat și economia rurală.

Partea a doua a prezentării s-a axat mai mult pe prezentarea ”Proiectului Apuseni”, gestionat de dânsa, în cadrul Universității din Freiburg, în parteneriat cu instituții și autorități locale din România. Proiectul, având la bază unele preocupări privind viața rurală din Munții Apuseni, a fost lansat încă din anii 1990, având de întâmpinat, mai ales la început, reticența localnicilor. După anul 2000 lucrurile au decurs tot mai bine și s-au finalizat cu succes.

Proiectul a avut în centrul său satul Ghețari din comuna Gârda de Sus (județul Alba). Satul nu a fost ales întâmplător, ci s-a ținut cont de prezența în apropierea sa a unui obiectiv turistic deosebit - Peștera Ghețarul de la Scărișoara, precum și a unor arii de roire și pășunat - cum este poiana de la Călineasa. Proiectul a avut în vedere conservarea arhitecturii tradiționale rurale, în contextul apariției unor clădiri noi care nu mai au nimic în comun cu casa tradițională moțească, dar și crearea de locuri de muncă pentru săteni, prin înființarea unui centru de informare turistică. O inițiativă lăudabilă a fost și realizarea unor amenajări pentru prelucrarea primară a unor plante medicinale, în particular arnică (Arnica montana), cu cerere mare pe piața farmaceutică din Occident (îndeosebi în Germania).

Prezentarea a stârnit numeroase discuții și întrebări la final, doamna profesoară Evelyn Rușdea oferind răspunsuri la obiect și având suficientă răbdare pentru toți cei care au dorit să o chestioneze. Proiectul condus de dânsa poate fi considerat ca un model de urmat pentru toți cei care intenționează să elaboreze proiecte asemănătoare.

Vă place Brahms? (partea a II-a)

Joi, 18 mai 2016, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan”, domnul conferențiar Wilfried Schreiber a susținut partea a doua a prezentării despre Johannes Brahms, cu audiție muzicală susținută pe CD și DVD.

Înainte de a compune cele patru simfonii, Brahms a compus numeroase alte lucrări simfonice sau chiar vocal-simfonice. Printre aceste se află primele două lucrări, care s-u audiat cu această ocazie.

Variațiunile pe o temă de J. Haydn op. 56 a, au fost compuse în anul 1873. Această lucrare poartă deja elementele stilistice caracteristice lui Brahms, adică trebuie considerată ca fiind o lucrare de maturitate. Pornind de la o temă a lui Joseph Haydn, „împrumutată” dintr-o serenadă pentru suflători, Brahms a compus opt variațiuni, diferite ca tonalitate, măsură, tempou etc.

Ascultăm Variațiunile în interpretarea Orchestrei Filarmonice din Viena, dirijată de Leonard Bernstein. Pe marele dirijor l-am prezentat deja data trecută. 

Urmează două fragmente – părțile a 4-a și a 5-a din ”Un Recviem German”, op. 45, compus în perioada 1861-1868 și cântat în prima audiție la domul din Bremen în 1868. Nu este un recviem în sens clasic, adică nu respectă părțile componente ale unei slujbe catolice, ca de ex. recviemurile lui Mozart, Verdi etc. Se bazează pe texte în limba germană, extrase din Biblie, texte alese de către Brahms însuși. Pe de altă parte, Brahms renunță la cvartetul de soliști vocali, lucrarea, inițial în 6 părți,  fiind concepută pentri cor, bariton și orchestră. Evenimentul care l-a inspirat a fost moartea marelui compozitor și prieten Robert Schumann. După moartea mamei sale, Brahms mai introduce o parte, a 5-a, pentru sopran solo, cor și orchestră, astfel că în varianta finală este nevoie de doi soliști vocali, lucrarea având 7 părți și o durată de 1 oră și 20 – 30 minute. 

Ascultăm părțile 4 și 5, cele mai lirice, din această lucrare. Interpretează Orchestra Filarmonică din München, corul Bach din același oraș, solistă fiind Arleen Auger. Dirijează Sergiu Celibidache. Vestitul dirijor (și compozitor) român s-a născut în 1912 la Roman. Sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial îl prinde la Berlin, ca dirijor la vestita Filarmonica din Berlin, dirijorul principal fiind Wilhelm Furtwängler. Acesta din urmă primind interdicție de a mai dirija în Germania, orchestra a fost preluată temporar de Celibidache, până la instalarea lui Herbert von Karajan.  Apoi Celibidache a dirijat orchestrele radio din Stuttgart și Stockholm, ultima parte a vieții – a murit în 1996 în Franța – petrecând-o în fruntea Orchestrei Filarmonice din München, unul dintre cele mai renumite ansambluri din Germania. Cu toate că a fost împotriva „conservelor muzicale”, adică a înregistrărilor, există multe concerte și chiar repetiții înregistrate și filmate. O caracteristică a interpretărilor sale au fost tempourile foarte rare, ieșind în evidență mai cu seamă la simfoniile de A. Bruckner. 

Dintre cele patru concerte instrumentale, compuse de Brahms, ascultăm vestitul Concert pentru vioară și orchestră în re major, op. 77, compus în anul 1877 și cântat pentru prima dată la 1 ianuarie 1878. Acel concert a fost dirijat de Brahms, solistul fiind vestitul violonist Joseph Joachim, un prieten apropiat a lui Brahms, care l-a și sfătuit în timpul compunerii concertului. Unii dintre critici au considerat că acest concert nu este scris pentru vioară, ci „împotriva viorii”, din cauza dificulăților tehnice și a stiului brahmsian. Astăzi este unul dintre cele mai apreciate și des cântate concerte. 

Concertul are o structură clasică, în trei părți. Prima parte, un Allegro non troppo, este cea mai lungă și cuprinde o cadență – adică o parte, în care solistul cântă o improvizație proprie sau a unui alt violonist (se cântă des cadența lui G. Enescu) pe temele părții. Partea a doua (Adagio) începe printr-o temă foarte cantabilă, expusă de oboi, abia pe urmă ea este preluată și dezvoltată de vioară. Partea a treia (Allegro giocoso, man non troppo vivace) prezintă certe influențe ale muzicii maghiare. 

Concertul va fi interpretat de către Gidon Kremer, Orchestra Filarmonică din Viena, dirijată de Leonard Bernstein. G. Kremer s-a născut la Riga (Letonia) în 1947. A studiat vioara mai întâi la Riga, apoi la Moscova, printre alții cu renumitul David Oistrah. În 1969 câștigă premiul I la Concursul Paganini din Genova, un an mai târziu proba de vioară la concursul Ceaikovski din Moscova. Cu cele două premii I se lansează ca o mare promisiune. În 1980 părăsește definitiv Uniunea Sovietică. Concertează cu mari orchestre și mari dirijori. În anii '70 a concertat și la Cluj, în cadrul unui recital pentru două viori (fără acompaniament, împreună cu soția lui). În 1997 înființează Kremerata Baltica, o orchestră de coarde alcătuită din tineri muzicieni.

Wilfried Eckart Schreiber

Galápagos Islands, the land of the giant tortoises / Insulele Galápagos, tărâmul ţestoaselor uriaşe

O nouă premieră în cadrul conferinţelor organizate de AMEFA s-a înregistrat joi, 21 aprilie 2016, când, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie "George Vâlsan", am asistat la prima prezentare făcută într-o limbă străină (engleză) şi de către o persoană dintr-o altă ţară, respectiv doamna profesoară Anna Dudek de la Universitatea din Varşovia (Polonia), sosită la Universitatea "Babeş-Bolyai" în cadrul programului ERASMUS, cu o mobilitate de predare. Doamna profesoară, deşi tânără, a dovedit că are deja o vastă experienţă ca şi specialist în problematica parcurilor naturale, călătorind pe toate meridianele globului.

Prezentarea dânsei despre insulele Galápagos a avut atât un caracter ştiinţific, cât şi unul mai puţin formal, cu privire la propriile sale întâmplări în acest arhipelag. Partea ştiinţifică a debutat cu explicarea elementelor de bază: localizarea insulelor, geneza vulcanică a acestora, cadrul fizico-geografic, descoperirea, cartarea, popularea, exploatarea economică şi apartenenţa politică a insulelor. Am aflat că astăzi populaţia este de circa 25000 de locuitori, că majoritatea acestora provin de pe continent, din Ecuador, ţară de care aparţine arhipelagul, şi că în ultimele decenii procesul de imigraţie s-a intensificat şi populaţia a crescut, în special în cele două oraşe, Puerto Ayora (pe insula Santa Cruz) şi Puerto Baquerizo Moreno (pe insula San Cristóbal). Celelalte trei insule populate sunt Isabela, care este totodată şi cea mai mare ca suprafaţă, fiind formată prin comasarea a nu mai puţin de 6 aparate vulcanice, Floreana, cu o interesantă istorie a populării, şi Baltra, o insuliţă la nord de Santa Cruz care găzduieşte principalul aeroport (şi poartă de intrare în arhipelag). În afara acestora există numeroase alte insule, insuliţe, stânci, dar vizitarea lor nu este permisă decât în mod excepţional, în scopuri ştiinţifice sau de cercetare. Cele cinci insule populate sunt însă accesibile tuturor.

Turiştii pot călători între insule cu diferite tipuri de ferry, de la vase mari de croazieră la mici bărcuţe al căror tangaj este greu de suportat pentru călători. Vizitele la siturile turistice sunt permise doar în grupuri mici, şi cu o anumită frecvenţă, bine determinată.

De altfel, insulele sunt parc naţional din 1959 şi orice vizitator trebuie să plătească, de când coboară din avion, taxa aferentă parcului naţional, chiar dacă nici nu intră propriu-zis în parc - ceea ce este destul de greu, având în vedere că acesta cuprinde aproape tot teritoriul, cu excepţia intravilanului localităţilor. Din 1978, întreg arhipelagul este pe lista UNESCO, ca patrimoniu al umanităţii. În consecinţă, există numeroase măsuri restrictive pentru ca populaţia şi turiştii să aibă un impact cât mai redus asupra ecosistemului.

Doamna profesoară a insistat, aşa cum este şi firesc, asupra caracterului excepţional al biodiversităţii din aceste insule, vizitate de Charles Darwin în 1835. Principala atracţie sunt ţestoasele gigantice care, la un moment dat, au fost pe cale de dispariţie. Din păcate, unele specii nu au supravieţuit perioadei în care au fost vânate până la exterminare. Cele rămase sunt în prezent îngrijite în centre speciale, unde li se asigură tot ce le este necesar, şi unde numărul lor a început să crească, ajungând în prezent să-l egaleze pe cel al oamenilor: 25000 de ţestoase, aproximativ.

În afara ţestoaselor, insulele găzduiesc şi o mulţime de alte specii, atât floristice, cât şi faunistice, de excepţie: iguane, foci, pinguini (singurul loc de pe Glob unde aceştia trăiesc în mod natural în emisfera nordică), rechini, balene, diverşi peşti, o mulţime de păsări, inclusiv speciile pe baza cărora Darwin a explicat evoluţia în Originea speciilor.

În final, s-au adresat numeroase întrebări şi s-au purtat discuţii interesante.

Simboluri și superlative la New York (partea II)

Joi, 14 aprilie 2016, de la ora 18, Amfiteatrul ”George Vâlsan” a găzduit o nouă prezentare despre New York, de fapt continuarea celei din ianuarie, purtând același titlu, ”Simboluri și superlative la New York”, fiind susținută tot de către domnul conf. univ. dr. Florin Moldovan, un foarte bun cunoscător al acestui oraș.

Partea a II-a a conferinţei despre New York a adus în atenţia celor prezenţi alte aspecte care vin să justifice tema aleasă.

Fig. 1. Clădirea New York Stock Exchange (Bursa)

Pentru început, au fost prezentate câteva imagini referitoare la extraordinara importanţă financiară a New York-ului, cu exemplificarea  prin Wall Street, unde, printre altele, se află şi sediul celei mai importante burse din lume, New York Stock Exchange. 

 Fig. 2. Brooklyn Bridge

În continuare, au fost aduse în discuţie podurile din New York, cele mai importante fiind Brooklyn Bridge, Manhattan Bridge, Williamsburg Bridge (toate între Manhattan şi Brooklyn, peste East River), Queensboro Bridge (între Manhattan şi Queens, tot peste East River), Washington Bridge (între Manhattan şi New Jersey, peste Hudson River) şi Verrazano (Narrows) Bridge (între Staten Island şi Brooklyn). O atenţie în plus a fost acordată lui Brooklyn Bridge, cel mai vechi (inaugurat în 1883), dar şi cel mai frumos dintre aceste poduri. Totodată, Brooklyn Bridge reprezintă şi o realizare tehnică de excepţie, fiind primul pod din lume construit din oţel şi suspendat prin cabluri.

 Fig. 3. American Museum of Natural History

Conferinţa a continuat cu prezentarea unei alte atracţii de excepţională importanţă: muzeele din New York. Oraşul adăposteşte peste 90 de astfel de aşezăminte culturale, majoritatea în Manhattan, foarte multe dintre ele fiind de prim rang. Astfel, au fost făcute câteva referiri, însoţite şi de imagini, despre: Metropolitan Museum of Art, Museum of Modern Art, Solomon S. Guggenheim Museum, American Museum of Natural History, National Museum of the American Indian. O atenţie în plus a fost acordată pentru două muzee mai apropiate prezentatorului: Ellis Island National Museum of Immigration şi Intrepid Sea, Air and Space Museum.

 Fig. 4. Intrepid Sea, Air and Space Museum

Fig. 5. Ellis Island National Museum of Immigration. Sala mare din clădirea principală

Cel mai important centru cultural din New York este Lincoln Center for Performing Arts, care include mai multe instituţii: New York State Theater, Metropolitan Opera House, American Ballet Theater, Avery Ficher Hall (sediul Filarmonicii din New York), Lincoln Center Theater, Guggenheim Bandshell, New York Public Library for the Performing Arts, Fordham University. Mai multe detalii au fost menţionate în legătură cu Metropolitan Opera, una dintre cele mai importante scene lirice ale lumii.

 Fig. 6. New York Public Library (Biblioteca)

 Fig. 7. Central Park. Terasa, fântâna și lacul Bethesda

New York-ul este cunoscut în lume şi prin unul dintre cele mai vestite spaţii verzi, Central Park. Acesta este un loc de recreeere (se pot desfăşura multiple activităţi sportive), dar şi un spaţiu cultural remarcabil: statui, fântâni, teatrul în aer liber, spaţii expoziţionale, spaţii de reculegere etc. Alte zone verzi menţionate în prezentare au fost: City Hall Park, Bryant Park, Zuccotti (Liberty Plaza) Park.

  Fig. 8. Bryant Park în timpul unei pauze de masă

Fig. 9. Madison Square Garden

O altă atracţie a New York-ului sunt marile săli multifuncţionale, în care cele mai frecvente sunt manifestările sportive, mai ales hochei şi baschet. Cele mai cunoscute şi mai mari astfel de săli sunt Madison Square Garden (în Midtown, Manhattan) şi Barclays Center (în Brooklyn). Tot la New York, dar în Bronx, a fost reconstruit şi modernizat un stadion de legendă al oraşului, Yankee Stadium (baseball, fotbal american, soccer).

 Fig. 10. Yankee Stadium, Bronx

În acelaşi timp, New York-ul este gazda unor competiţii sportive de rezonanţă mondială: turneul de tenis US Open, care se desfăşoară pe terenurile de la Flushing Meadows din Queens şi Maratonul Internaţional, al cărui traseu străbate toate cele cinci subunităţi administrative ale oraşului: Staten Island, Brooklyn, Queens, Bronx şi Manhattan.

 Fig. 11. Flushing Meadows, Queens. Terenul central ”Arthur Ashe”

Au mai fost prezentate câteva imagini ale celui mai mare complex de magazine din SUA şi al doilea din lume, Macy’s, iar apoi au fost făcute unele consideraţii asupra alegerilor optime pentru a vizita oraşul: tururile cu autobuzele etajate şi, la nevoie, taxiul.

 Fig. 12. Turul cu autobuzul etajat, cea mai bună alegere pentru turiștii cu puțin timp la dispoziție

De asemenea, nu au lipsit imagini despre o instituţie cu mare responsabilitate, New York Police Department (NYPD).  

În final, au fost prezentate principalele concluzii ale autorului, cea mai importantă referindu-se la faptul că New York-ul poate fi considerat Capitala Lumii din multe puncte de vedere: finanţe, relaţii internaţionale, cultură, comunicaţii, modă etc. Ca urmare, el rămâne un Oraş Unic.

Conf. univ. dr. Florin Moldovan