Ludwig van Beethoven - "Titanul"

A doua prezentare din seria privitoare la muzica clasică a avut loc marți, 3 februarie 2015, de la ora 18, în Amfiteatrul de Geografie ”George Vâlsan”. În centrul atenției a fost Ludwig van Beethoven.

L.v. Beethoven s-a născut în anul 1770 dintr-o familie de origine flamandă. Bunicul și tatăl său au fost muzicieni, așa că tânărul B. a primit de timpuriu o educație muzicală aleasă. La 14 ani a fost deja angajat ca organist. Cânta și la pian, la violă și apoi și la alte instrumente. În anul 1786 face o călătorie de studiu la Viena, unde, atunci, activau J. Haydn și W.A. Mozart.

În anul 1792 se mută definitiv la Viena, unde devine un pianist, compozitor și profesor de pian vestit. La sfârșitul sec. 18 începe să sufere de otoscleroză, în urma cărei boli va deveni surd în jurul anului 1818. A fost o persoană scundă, de loc frumoasă, și cu un comportament adesea irascibil. La un concert în saloanele unui nobil austriac, când un conte vorbea cu voce tare, în timp ce B. cânta la pian, acesta și-a întrerupt concertul, spunând cu glas tare „Pentru asemenea porci nu cânt!”

După o bogată creație artistică moare la Viena în anul 1827.

Alături de Haydn și Mozart face parte din perioada de creație numită Clasicism vienez. Ca număr de lucrări a fost cel mai puțin prolific. De ex. Haydn a compus 104 simfonii, Mozart 41, Beethoven 9. Și în celelate genuri muzicale (opere, mise, muzică de cameră etc.) a creat mai puțin, dar a revoluționat muzica timpului său (după cum vom mai vedea).

B. a scris 9 simfonii, numeroase uverturi, Fantezia pentru pian, orchestră și cor, cinci concerte pentru pian, unul pentru vioară și unul pentru pian, vioară și violoncel și orchestră (triplul-concert), două romanțe pentru vioară și orchestră,  Misa în Do și Misa solemnis, opera Fidelio, muzică de cameră: 32 sonate și numeroase varațiuni, rondouri, bagatele etc. pentru pian, 10 sonate pentru pian și vioară, 5 pentru violoncel și pian, 16 cvartete de coarde, diferite compoziții pentru grupuri de instrumente (duouri, triouri, cvartete, cvintete, un septet), lieduri ș.a.

Primele lucrări au fost scrise pentru pian: triouri cu pian și sonate pentru pian.

Sonatina in Fa major  /  pian: Solomon (de fapt Solomon Cutner, pianist britanic, 1902 – 1988). O sonatină este o sonată mică: cu mai puține părți și mai scurte, mai ușoare de cântat. Această sonatină are două părți scurte.

B. nu a scris numai capodopere. Numeroase lucrări nu se cântă sau extrem de rar, ca unele uverturi (Ruinele Atenei, Sărbătorirea numelui), Victoria lui Wellington etc. Unele dintre lucrări n-au avut succes la început, pentru a se impune apoi. Un exemplu elocvent este concertul pt. vioară, considerat de mulți ca cel mai frumos concert pt. vioară scris vreodată. După un eșec la prima-audiție B. l-a transformat  într-un concert pt. pian, dar ca atare este mult mai slab ca cele 5 concerte, scrise original pt. pian. A transcris sau adaptat și alte piese: una din sonatele op.14 a transcris-o pentru cvartet de coarde, cvintetul pentru suflători și pian l-a scris și în varianta unui cvartet de coarde cu pian. În perioada respectivă se adaptau, pentru pian ( la 2 și 4 mâini) majoritatea simfoniilor.

Uneori B. avea și un fel de umor, dar altfel decât înaintașii săi. Haydn, de ex., în simfonia „Surpriza” (sau „Cu lovitura de timpan”) și-a propus să îi trezească pe spectatorii care adormeau la piesele lente și cântate în piano. Un astfel de pasaj a fost întrerupt cu un acord tare, cu o puternică lovitură de timpan. Se spune că Haydn s-a întors spre public, ca să vadă efectul loviturii de timpan. Mozart, de ex., a compus o piesă pentru pian, unde mâna stânga cânta la bas profund, dreapta în registrul foarte înalt, când a apărut o notă de cântat la mijlocul tastaturii. Pianiștii s-au blocat, neștiind, cum să cânte. Mozart a cântat acel ton cu nasul lui. Mozart a scris și „glume muzicale”.

B. a scris o piesă Duo cu ochelari obligatorii, pentru violă și violoncel. Notele se așează între cei doi muzicieni, iar unul începe dintr-o parte, celălalt din partea opusă, intersectându-se la mijloc. Este o dovadă de umor, inspirație și știința compoziției.

            Creația lui Beethoven se împarte în trei etape

1.Etapa timpurie, de tinerețe, până în anii 1800/1802. În această perioadă se mai află sub influența înaintașilor, în special a lui Haydn și Mozart, cu toate că, din primele lucrări, dă dovadă de multă personalitate și originalitate. Acum au luat naștere primele două simfonii, primele două concerte pentru pian, primele sonate și cvartete etc.

Ciclul de cvartete de coarde op. 18 face parte din această perioadă. Un cvartet de coarde este compus din două viori, o violă și un violoncel. Este un ansamblu mult îndrăgit în sec. al 18-lea și al 19-lea, iar cele 16 cvartete scrise pentru această formație de B. fac parte dintre lucrările cele mai valoroase.

Înregistrarea și numerotarea compoziților se făcea de către edituri sau, ulterior, de către istorici ai muzicii. Lucrările lui J.S.Bach sunt numerotate prin BWV (Bach-Werke-Verzeichnis = Catalogul lucrărilor lui Bach), cele ale lui Mozart în KV (Köchel-Verzeichnis = Catalogul lui Köchel), ale lui Schubert sunt notate cu D (Catalogul Deutsch). Opusul, deci, în latină, lucrarea, s-a folosit deja în sec. al 16-lea, dar nu consecvent. Începând cu Beethoven numărul de opus arată, cu unele excepții, și succesiunea cronologică a compozițiilor. Un opus poate cuprinde o singură lucrare sau mai multe, chiar un ciclu. Astfel, op. 18 cuprinde primele 6 cvartete de coarde. Nr. 2 în această succesiune a fost compus, de fapt, primul, cum și concertul 2 pentru pian a fost compus înaintea celui dintâi. Dar ele au fost trimise mai târziu la editura, sau compozitorul a decis să le dea această ordine.

Ascultăm partea a treia din op. 18 Nr. 2, un Scherzo. Beethoven a înlocuit, în multe dintre lucrările sale, menuetul cu scherzoul, acesta fiind mai rapid, mai energic, dar care păstrează o parte primă, un trio, deci o parte distinctivă, pentru a reveni la partea primă. Cântă Cvartetul Melos din Stuttgart, unul dintre cele mai vestite formații ale sec. 20.

2. Perioada de maturitate ține până pe la 1814. B. și-a găsit stilul personal, caracteristic, de mare originalitate. Compune, în această perioadă, cele mai frumoase și cunoscute lucrări, ele fiind și accesibile oricui: simfoniile 3-8, concertele pentru pian 3-5, concertul pentru vioară, opera Fidelio, cvartetele și sonatele mijlocii (cu un opus sub 100).

Tot din această perioadă datează cele două romanțe pentru vioară și orchestră. O romanță în muzică înseamnă o lucrare relativ liberă, cu melodii visătoare. Apare în sec. al 18-lea, cunscute fiind părți cu acest titlu din lucrările lui Mozart, apoi, în sec. al 19-lea, ale lui Schumann, Brahms etc.

Romanța op 50, în Fa major pt. vioară și orchestra este a doua dintre cele două compuse de Beethoven. Cântă Alexei Bruni și Orchestrta din Moscova.

3.Perioada de bătrânețe din 1814 până în anul morții, 1827, cuprinde în general opusurile de peste 100.

Sunt lucrări mai greu accesibile pentru publicul fără educație muzicală. B. depășește regulile sau obiceurile timpului: lucrările au un număr variabil de părți (uneori peste 5), se schimbă frecvent tonalitatea, măsură, tempoul etc., introduce frecvent fuga și chiar vocea umană (pentru prima dată într-o simfonie: a 9-a). Conținutul lucrărilor devine mai filozofic, temele sunt mai puțin melodioase, dar prelucrarea lor dusă până la extrem.

În această perioadă a compus Simfonia a 9-a, Misa solemnis, ultimile 5 sonate pentru pian, ultimile cvartete de coarde, variațiunile Diabelli.

Ca exemplu redăm părțile II (Vivace) și III (Lento assai) a ultimului cvartet de coarde, op 135 cu Cvartetul Melos.

Până unde ajunge modernitatea compozițiilor lui B. arată Marea Fugă pentru cvartet de coarde op. 133. Aceasta trebuia inițial să fie partea finală a Cvartetului op. 130, dar, la recomandarea editorului, a fost înlocuită cu o parte mai scurtă, iar Fuga, o lucrare de cca 18 minute, a rămas o lucrare de sine stătătoare. O fugă este o compoziție pentru 3 sau 4 voci, care preiau o temă într-un mod imitativ. Vocile (instrumentele) intră pe rând, cântând aceeași temă, în timp ce celelalte voci continuă melodiile lor. Fuga atinge apogeul în perioada barocului, la J.S. Bach, dar a fost folosită apoi și de Mozart, Beethoven, Reger etc.

Marea Fugă op. 133, fragment / Cvartetul Melos

Marea fugă este greu de ascultat. Melomanii epocii o considerau monstruoasă, iar compozitorul Hugo Wolf, care a compus în jumătatea a doua a sec. 19, a mărturisit că nu a înțeles nimic din ea. Se recomandă o audiere multiplă a lucrării.

Să ne întoarcem la creațiile pentru vocea umană. Ca și înaintașii săi, din perioada renașterii și până la Mozart, pentru muzica germană a fost specific liedul. Lied în germană înseamnă cântec și este o melodie pentru voce cu acompaniament instrumental (la clasicii vienezi – cu pian). Ulterior s-au compus și lieduri pentru voce și orchestra (G.Mahler, R. Strauss).Vârful liedului a fost atins în perioada romantică.Schubert a compus peste 600 de lieduri. Lieduri au fost compuse și de către muzicienii ruși (Ceaikovski, Mussorgski), francezi (Poulenc), români (Enescu, T. Brediceanu, Gh. Dima).

Ca text s-a folosit, de regulă, o poezie. Pretențiile literare, reduse la început, au crescut cu timpul, atingând apogeul în perioada romantismului. Beethoven a scris numeroase lieduri, pe texte de valoare diferită. Numeroase sunt cele pe poezii de Goethe.

Mailied (poezie de J.W.v. Goethe) / baritonul Dietrich Fischer-Dieskau

Dietrich Fischer-Dieskau este considerat ca fiind cel mai mare interpret de lieduri. A trăit între 1925 și 2012 și a activat și ca interpret de operă, oratoriu, a fost regizor etc.

Opera este un gen muzical foarte răspândit și foarte îndrăgit. Prima operă a fost compusă în Italia în jurul anului 1600. Este de fapt un teatru cântat. Se disting recitativele (un cântat asemănător cu vorbirea) și ariile, mult mai melodioase. Au existat două revoluții în operă: prima a lui Gluck, care a eliminat repetiția primei părți ale ariilor, pentru că au împiedicat derularea acțiunii, și R. Wagner, care a eliminat distincția dintre recitativ și arie, înlocuindu-le cu un discurs melodic continuu.

Beethoven a scris o singură operă: Fidelio. Prima audiție a avut loc în 1814 la Viena. Acțiunea se petrece pe lângă și într-o închisoare. Un guvernator și-a închis adversarul. Soția acestuia a aflat locul detenției și s-a deghizat în bărbat, angajându-se ca paznic. Când se anunță ministrul la inspecție, guvernatorul vrea să-l omoare pe adversarul său, dar soția, înarmată cu un pistol, îl oprește. În final guvernatorul ajunge la închisoare, iar soții sunt din nou împreună.

Pentru această operă B. a scris mai multe uverturi: Leonora I, II și III (dintre care frecvent se cântă la concerte Leonora III) și Fidelio. Astăzi se cântă, de regulă, uvertura Fidelio la începutul operei, și, înaintea actului doi sau înaintea finalului, se cântă uneori și Leonora III.

O scurtă melodie din finalul operei a fost semnalul postului de radio “Europa liberă”, cu textul “Fratele își caută frații”. Nu este singura implicație politică ulterioară a lui B. În prezent, imnul Uniunii Europene este tema din partea finală a Simfoniei a 9-a, “Oda bucuriei”.

Opera Fidelio: Recitativ și aria lui Florestan “Gott, welch Dunkel hier” / tenorul Jean Cox și orchestra operei din Mannheim.

Beethoven a scris 9 simfonii. Unele au primit și titluri: a 3-a: Eroica; a 5-a: a Destinului; a 6-a: Pastorala, a 7-a: Apoteoza dansului; a 9-a: cu Oda bucuriei.

Un elev, întrebat fiind, câte simfonii a scris Beethoven, a răspuns: 3: a 3-a, a 5-a și a 9-a. Într-adevăr, acestea sunt cele mai cunoscute.

Simfonia a 5-a, în do minor, are tradiționalele 4 părți, în ordinea clasică: una rapidă, Allegro con brio; una lentă, Andante con moto; un scherzo, Allegro; și Finale, Allegro. Ca mesaj, urmărit prin întreaga simfonie, poate fi considerat: din întuneric la lumină. Simfonia începe în minor și se termină în major. Nou este, că în cadrul Finalului revine tema din partea a 3-a.

 

Simfonia a V-a, partea I /Filarmonica din Berlin, dirijor: Herbert v. Karajan.

 

Eckart Wilfried Schreiber